Certificatul verde, ținut la „roșu”

Numeroși români își bat capul cu întrebarea dacă România va urma modelul altor țării europene și va impune vaccinarea obligatorie ca măsură de reducere a răspândirii tulpinii Omicron și revenirea la o viață cât de cât normală.

În schimb, anti-vacciniștii se frământă că s-ar putea adopta o astfel de măsură, fiind pregătiți să iasă în stradă pentru a protesta împotriva unui demers în acest sens. Și unii și alții însă nu ar mai trebui, deocamdată, să-și mănânce nervii cu acest subiect pentru că ministrul Sănătății Alexandru Rafila ne-a spus recent foarte clar că „nu vede necesară urgența certificatului verde deoarece protecţia împotriva bolii oferită de vaccinare este mult mai mică în acest moment faţă de această variantă, faţă de variantele anterioare”. Practic, certificatul verde e lăsat să aștepte în continuare la „roșu”  Între timp, numărul de cazuri de COVID crește alarmant, iar în spitale sunt tot mai puține paturi pentru tratarea pacienților infectați cu noul virus. Potrivit datelor, 59 la sută din populația României este nevaccinată împotriva COVID.

Ținând cont de această cifră, probabil că PSD nu dorește să-i deranjeze pe cei neimunizați pentru a le putea trage cu ochiul la viitoarele alegeri. Însă în situații precum cea pe care o traversăm acum nu e cazul ca lucrurile să fie privite electoral.

În Uniunea Europeană, mai multe țări au făcut deja demersuri pentru vaccinarea obligatorie, considerând că este singura măsură de protecție eficientă. Nu au ținut cont nici de protestele anti-vacciniste și nici de părerile unora sau altora cu privire la eficiența vaccinurilor față de noile tulpini.

Parlamentul francez a adoptat definitiv, printr-un vot final al deputaţilor, proiectul de lege care instituie obligativitatea permisului vaccinal, pe care guvernul îşi doreşte să-l implementeze cât mai repede în contextul noului val pandemic,

La începutul lunii februarie, Austria va introduce obligativitatea vaccinării pentru adulţi împotriva coronavirusului, sub riscul unei amenzi ridicate.

În Germania, Parlamentul a adoptat în decembrie o lege privind introducerea acestei obligativităţi în cazul anumitor profesii începând de la mijlocul lui martie, iar acum  Partidul Social Democrat (SPD) german, aflat la guvernare, se aşteaptă ca un proiect legislativ ce va face obligatorie vaccinarea întregii populaţii să fie supus la vot în primăvară.

De asemenea, Grecia aplică începând deja amenzi pentru persoanele de peste 60 de ani care nu sunt vaccinate împotriva coronavirusului.

Sunt câteva din țările UE care au decis deja să ia măsuri concrete de protejare a populației și să nu se culce pe o ureche așa cum face ministrul Rafila în ideea că „protecţia împotriva bolii oferită de vaccinare este mult mai mică în acest moment”.

Cu o astfel de abordare, sigur lucrurile nu se vor rezolva de la sine iar șansele de creștere a acoperirii vaccinale a populației României fără o lege care să impună obligativitate sunt extrem de mici. Prin urmare, nu-i exclus ca multă vreme de acum înainte numărul de cazuri de infectare să fie cu patru cifre în fiecare zi, să aflăm că tot mai multe școli se închid, în spitale nu mai sunt locuri pentru cei infectați cu COVID, dar și că numărul de decese este alarmant.

Este adevărat că PNL a anunțat că susține adoptarea certificatului verde. Chiar liderul liberalilor Florin Cîțu a atras atenția în această săptămână că lipsa certificatului verde COVID reprezintă o problemă în acest moment. Cu toate acestea, șansele de implementare a certificatului verde sunt aproape nule.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut