Cel mai mare punctaj obținut la examenul de rezidențiat de la Cluj-Napoca

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, prof. dr. Anca Dana Buzoianu spune că examenul de rezidențiat 2024 s-a finalizat cu bine, fără niciun incident.

„Ca președinte al comisiei locale, împreună cu colegii mei din Consiliul de Administrație, am organizat desfășurarea în condiții cât mai bune pentru candidați a acestui adevărat test de anduranță pentru absolvenții noștri, în urma căruia își aleg viitoarea specialitate. Totul a decurs conform așteptărilor, fără niciun incident, astfel încât concurenții s-au putut concentra exclusiv la obținerea unui rezultat cât mai bun, care să le permită alegerea specialității dorite. Cel mai mare punctaj obținut pe domeniul Medicină a fost de 931 de puncte, pe domeniul medicină dentară 905 puncte, iar la Farmacie 849 de puncte. Urmează alcătuirea ierarhiei pe domenii la nivel național, iar apoi alegerea specialității, organizată pentru toți candidații în decurs de 2-3 zile.

Felicit toți absolvenții pentru rezultatele obținute și le mulțumesc tuturor colegilor implicați în organizarea concursului, care ca de fiecare dată a fost impecabilă: comisiei locale de rezidențiat, șefilor de clădiri, șefilor de sală și colegilor supraveghetori, domnului prorector Nicolae Crișan, domnului director administrativ Liviu Lazea, și doamnei secretar șef al Universității Valeria Meseșan, toți au făcut ca lucrurile să se desfășoare perfect.

Sper ca și în acest an, după centralizarea rezultatelor, să fim printre cei mai buni, așa cum ne-am obișnuit!”, a transmis rectorul universității clujene.

Peste 1.370 de candidați au susținut, duminică, 17 noiembrie 2024, examenul național de rezidențiat organizat la Cluj-Napoca de Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu”. Din totalul de 1.371 de candidați care au susținut examenul la Cluj-Napoca, 790 sunt absolvenți de Medicină, 246 sunt absolvenți de Medicină dentară și 335 sunt candidați absolvenți de Farmacie.

Pentru acest examen s-au pregătit 16 săli în mai multe locații din Cluj-Napoca: amfiteatrele proprii, amfiteatre ale Universității Babeș-Bolyai și ale Universității de Știinte Agricole și Medicină Veterinară.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut