Cea mai mare ameninţare la adresa Republicii Moldova

Federaţia Rusă reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa securităţii Republicii Moldova, arată un sondaj de opinie referitor la percepţia populaţiei privind sistemul de securitate şi apărare al Republicii Moldova, în cadrul unui proiect mai larg realizat de Centrul de informare şi documentare privind NATO în Moldova.


În cazul apariţiei unor probleme de securitate, Republicii Moldova i-ar oferi în primul rând sprijin România, Rusia şi Uniunea Europeană, conform aceleiaşi anchete sociologice.

Majoritatea celor intervievaţi (65%) consideră că orientarea actuală a Republicii Moldova este spre UE. Rusia a fost menţionată în acest context de 9% dintre cei chestionaţi, iar România – aproape de 5%.

Potrivit rezultatelor sondajului, circa 50% dintre cei intervievaţi şi-ar dori ca orientarea Republicii Moldova să fie spre UE, 21% spre Rusia, iar circa 2% ar vrea ca Republica Moldova să se orienteze spre România.

În privinţa securităţii şi a apărării ţării, participanţii la anchetă au declarat că se informează de la televizor, internet şi de pe reţelele de socializare sau website-urile de ştiri.

Conform sondajului, printre ameninţările interne la adresa Republicii Moldova au fost menţionate corupţia, furtul din fondurile pentru proiecte de infrastructură sau sociale, furturile bancare etc. Ameninţările externe sunt reprezentate de ştirile false, propaganda externă, războiul informaţional, dezinformarea, războiul regional. Pericolele aferente conflictului din stânga Nistrului constau în nivelul înalt de infracţionalitate şi contrabandă în regiune, staţionarea ilegală a trupelor ruse în regiune, riscul unor incidente armate etc.

De cea mai mare încredere printre instituţiile care asigură securitatea se bucură pompierii şi SMURD, apoi armata, poliţia, poliţia de frontieră, precum şi Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS).

Participanţii la sondaj consideră că personalitatea politică sau istorică care a luptat sau a asigurat ţării un nivel înalt de securitate şi apărare este Ştefan cel Mare. Astfel, cel mai mare nivel de securitate, ţara l-a avut sub conducerea lui Ştefan cel Mare, după acesta urmând Alexandru cel Bun, Mihai Viteazu, Vladimir Voronin şi Stalin.

Elena Mârzac, directoarea executivă a CID NATO Moldova, consideră că această anchetă sociologică este un exerciţiu important pentru că nu există astfel de sondaje detaliate care ar măsura percepţia cetăţenilor moldoveni cu privire la anumite opţiuni de securitate, direcţie de dezvoltare, surse de informare, încredere în instituţiile statului.

Sondajul a fost realizat în perioada 20-29 iulie pe un eşantion reprezentativ de 1.029 persoane, cu vârste de peste 18 ani, care a cuprins toate zonele ţării, cu excepţia Transnistriei, având o marjă de eroare de ą 3%. 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut