Cazul “Iulia Timoşenko” s-ar putea repeta cu noi personaje şi în noi condiţii

La Kiev este judecată Iulia Timoşenko, fostul premier. Ei i se incriminează faptul că, în 2009, a semnat, “eludînd legea”, acorduri cu Rusia privind preţurile la gaz natural, în condiţii dezavantajoase pentru Ucraina. Adică, ar fi adus prejudicii ţării. Dimpotrivă, Ministerul de Externe al Rusiei confirmă legitimitatea acordurilor, iar reprezentanţii UE declară că acestea au deschis calea gazului rus spre Europa, constituind un important factor de însănătoşire a economiei mondiale. Declaraţiile politicienilor sînt contradictorii, însă toate converg spre raţionamente politice referitoare la ceea ce va înseamna această acţiune juridică pentru guvernul Ucrainei, pentru relaţiile dintre Rusia şi UE, pentru relaţiile ruso-ucrainene sau pentru viitoarele alegeri din Ucraina.

De altfel, care ar fi fost “preţul corect” la gazul natural? Ce contract ar fi putut conveni tuturor partenerilor din sectorul energetic european, astfel ca fostul premier să nu fie incriminat? Preţul la orice produs, inclusiv la cel energetic, este stabilit în mod clar doar de piaţa concurenţială, pe baza echilibrului “cerere-ofertă”. Toate celelalte metode de stabilire a preţului, diversele formule de calcul sînt secundare şi nesigure. Dacă există o piaţă concurenţială – în acest caz, cea a resurselor energetice – preţul contractului este transparent şi poate fi întotdeauna explicat.

În aceasta constă de fapt “cazul Timoşenko”: o piaţă a gazului natural şi un “preţ corect” nu exista la acel moment. Exista, în schimb, o confruntare politică, ale cărui interese sînt mai importante.

Înainte de negocierea renumitului acord ruso-ucrainean, Gazprom (adică guvernul lui Putin) a considerat că formula de calculare a preţului propusă de Ucraina era pentru el dezavantajoasă şi a sistat livrările de gaz către ţările vecine. În mod real, a redus volumul de gaz pompat prin gazoductele de pe teritoriul Ucrainei. Drept replică, Ucraina a închis robinetul la gazul livrat Europei. Pentru a depăşi acest impas, a fost de fapt elaborat acel acord semnat de Iulia Timoşenko în numele ţării sale.

Problema era una urgentă şi este posibil ca premierul, care nu deţinea controlul asupra parlamentului, să fi “simplificat” procedura. Însă, la acea dată nu exista un instrument care să calculeze pentru cine preţul la gaz era avantajos, pentru cine dezavantajos, deoarece nu exista un preţ unitar la gazul pompat pe întregul traseu din Siberia spre centrul Franţei.

Preţul la gaz este supus osicilaţiilor şi legat de preţul la petrol. Deocamdată, nu există o piaţă deplină a gazului, în pofida faptului că livrările de gaz natural în Europa contribuie la formarea ei. Din cauza aşa-zisei “revoluţii a gazului de şist” din SUA şi a livrărilor spot din Qatar, preţul la gazul rusesc a scăzut în Europa cu 30%, iar livrările s-au redus cu o treime.
Din aceasta rezultă că preţul la gazul rusesc negociat de Timoşenko este într-adevăr mai mare decît actualul. Este clar că acest lucru trebuie să determine modificări de preţ pentru livrările de pe teritoriul ucrainean, ceea ce se şi întîmplă în prezent. Însă, în momentul semnării, un astfel de preţ, apropiat celui de piaţă, nu exista.

Construirea gazoductului de la Marea Baltică şi formarea unui traseu care să ocolească Ucraina va influenţa de asemenea preţurile din viitorul contract, însă deocamdată nu sînt cunoscuţi parametrii de preţ ai noului gazoduct. Din primele estimări, acesta ar fi ineficient economic şi slab în ceea ce priveşte criteriul de securitate. Cu toate acestea, respectivul gazoduct va constitui un puternic argument în negocierile privind preţul la gaz şi condiţiile de tranzit.

Prin urmare, elaborarea de noi contracte deschide din nou terenul pentru voluntarism politic. Este în general posibil un preţ obiectiv la gazul natural, dacă Gazprom este interesat într-o rentă de monopol? În condiţiile în care, prin natura lor, asemenea companii sînt neconcurenţiale chiar şi pe o piaţă relativ liberă, ele încearcă să-şi prezinte propriile interese ca fiind unele de stat. Experienţa mondială demonstrează că, în conflictul dintre monopoluri şi piaţă, primele sînt condamnate la eşec din cauze strict economice şi din acest motiv pot implica naţiunile în conflicte politice.

Toate acestea sugerează că actualul “caz Timoşenko” – o înlocuire prin politică a acţiunilor pur economice din domeniul energeticii mondiale – s-ar putea repeta cu noi personaje şi în noi condiţii.

Articole din aceeasi categorie