Turism în Grecia din 14 mai

Grecia a decis să deschidă oficial sezonul turistic în 14 mai, iar turiştii fie vor face dovada vaccinării sau a anticorpilor, fie vor prezenta un test negativ şi vor purta mască în toate spaţiile publice.

Conform unui comunicat de presă al Organizaţiei Naţionale de Turism a Greciei, protocoalele sanitare de bază, care vor fi aplicate la intrarea vizitatorilor pe teritoriul Greciei prevăd că va fi permis accesul celor care înaintea călătoriei fie au fost vaccinaţi, fie au dobândit anticorpi în urma unei infecţii cu noul coronavirus sau vor prezenta un rezultat negativ al unui test pentru COVID-19 recent efectuat.
După cum a anunțat ministrul Turismului, „toţi turiştii pot fi supuşi unor teste aleatorii, în acelaşi mod ca anul trecut. Cu toate acestea, o diferenţă semnificativă faţă de anul trecut sunt testele rapide, datorită cărora carantina, pentru cazurile pozitive, va fi instituită imediat, fără timpul de aşteptare de 24 de ore din 2020”. Costul spitalizării sau orice altă acţiune necesară care vizează protejarea sănătăţii turiştilor, a profesioniştilor şi a cetăţenilor, va fi suportat de statul grec.
Ministrul a subliniat referitor la măsurile sanitare că ”toate regulile care se aplică cetăţenilor greci se vor aplica şi turiştilor, fără nicio diferenţă sau excepţie, de exemplu utilizarea obligatorie a măştii în locurile publice”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut