Cât costă redeschiderea școlilor, în lume

Temerile că vom avea o generație pierdută în cele mai sărace țări din lume pot fi înlăturate prin investiții de 50 miliarde de dolari, o garanție că 136 milioane de copii se vor putea întoarce la școală – relevă datele unei analize publicate marți de Save the Children.

Din analiză reiese că ar costa în medie 370 de dolari/ copil pentru ca să se deschidă din nou școlile în siguranță și să se repună educația pe „drumul cel bun”, cel puțin în 59 dintre cele mai sărace țări din lume.

Aceste noi cifre survin după ce cercetările Salvați Copiii de anul trecut sugerează că aproape 10 milioane de copii nu se pot întoarce niciodată la școală, cu mențiunea că este probabil ca numărul să fie sensibil subestimat.

„Fără educație, nu am putea vorbi de succesul vaccinurilor pentru COVID-19 și de perspectiva unei lumi mai sigure. Copiii care sunt în prezent în afara școlii sunt viitorii noștri medici, oameni de știință, șoferi de camioane sau instalatori. Dacă 2020 a fost anul găsirii vaccinului, 2021 trebuie să fie anul investițiilor în viitorul copiilor”, spune Inger Ashing, CEO Save the Children.

Organizația atenționează că, pe lângă pierderea dreptului la educație, copiii care se află în afara școlii sunt, de asemenea, vulnerabili la a fi victime ale unor practici precum munca forțată, căsătoria infantilă și alte forme de abuz. Ca urmare a impactului economic al crizei COVID-19, Salvați Copiii a avertizat cu privire la o creștere dramatică a căsătoriei cu minori și a sarcinii la adolescente, estimând o creștere cu 2,5 milioane de fete aflate în zona de risc de căsătorie forțată pe parcursul următorilor cinci ani, precum și o creștere a sarcinilor minorelor cu până la un milion în 2020.

Save the Children îndeamnă guvernele și donatorii să ia cinci măsuri urgente pentru a se asigura că toți copiii care erau la școală înainte de închiderea din cauza COVID-19 se pot întoarce în siguranță: sprijin financiar pentru cele mai sărace familii, astfel încât acestea să își poată trimite copiii la școală și să-i mențină sănătoși; cursuri de recuperare educațională pentru elevii care reintră în sistemul de educație; asigurarea facilităților legate de alimentarea cu apă, de salubrizare și de igienă din școli, pentru a le face sigure pentru elevi, profesori și familiile acestora; campanii naționale de comunicare pentru întoarcerea la școală, pentru a informa comunitățile că este sigură trimiterea copiilor; pregătirea eficientă a cadrelor didactice pentru a menține regulile de siguranță în timpul pandemiei COVID-19.

„Cu cât copiii se îndepărtează mai mult de școală, cu atât este mai puțin probabil să se întoarcă, deoarece copiii din familiile mai sărace prezintă un risc crescut de a fi trimiși la muncă sau căsătoriți” – spune Inger Ashing. În opinia sa, anul trecut ne-a aruncat nu doar într-o criză economică și medicală, ci și în „cea mai mare situație de urgență educațională pe care am văzut-o vreodată”, astfel că „este esențial ca donatorii internaționali și guvernele naționale să acorde prioritate educației a milioane de copii de pe tot globul”.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut