Căsătoria, între voința tinerilor și hotărârea familiei

Fetele se căsătoreau mai demult între 16 și 20 de ani, iar cele care treceau de acestă vârstă, adeseori erau considerate „trecute” sau „fete bătrâne”. Feciorii se căsătoreau, în general, după efectuarea stagiului militar, însă, de multe ori, își găseau viitoarea nevastă înainte de a merge în armată. Pentru a se putea căsători, în lumea satului, tinerii trebuiau să aibă acordul părinților și atunci ceremonialul nunții se desfășura în mod firesc. Ascultarea de părinți era o dovadă de respect.

„Așe-i dragostea asta, să gată tare repide”, spune zâmbind buni Otilia din satul clujean Tiocu de Sus. S-a luat din dragoste cu soțul ei, au povestit patru ani înainte de nuntă. „No, mi-o fost drag tare. Șî io i-am fost tare dragă, da io am fost mai închisă, așa, nu m-am arătat că mi-i drag, da’ mi-o fost. Numa’ n-am vrut să știe câtu-mi-i de drag! (râde) Păi…așă o fost tinerețăle și o vinit bătrânețâle…”

Crede că a trăi frumos ține de noi. Ea, toată viața a fost o fire veselă și îndrăzneață. „Curajul m-o făcut să trec peste multe năcazuri, no! Așe m-o lăsat Dumnezău, mai îndrăzneață”.

Dragostea dintre doi tineri nu era întotdeauna criteriul principal după care se ghidau părinții, atunci când feciorul sau fata urma să se căsătorească. Întâietate avea neamul din care face parte și averea pe care ar putea-o dobândi tânărul sau tânăra prin căsătorie. Decizia aparținea întotdeauna capului familiei, iar autoritatea lui era impusă, fie că era vorba de fată, fie de fecior. Chiar dacă alegerile părinților nu corespundeau cu cele ale copiilor, ei trebuiau să asculte și să se supună alegerii tatălui, în principal.

Deși părerea părinților era foarte importantă și le impuneau tinerilor cum să-și aleagă perechea, apar și cazuri când tinerii decid să treacă peste hotărârea părinților: „Nu întotdeauna erau învoiți părinții cu cine alegea fata sau feciorul lor să se căsătorească. Părinții mei au fugit ca să fie împreună. Neînțelegerile erau din diverse motive: nu era dintr-un neam bun, din cauza averii, sau aveau ceva cu respectiva familie, nu se potriveau. Până la urmă, tinerii care aveau curaj își făceau singuri dreptate, doar că, în acest caz, nu mai avea loc ceremonialul nunții în mod firesc”, spune profesorul Ioan Vâtca, din localitatea clujeană Râșca.

 În zonă exista și „furatu’ miresii”. La joc, atunci când părinții nu erau de acord cu ce alegea feciorul, acesta fura fata. Ținea un joc mai mult, ieșea afară cu fata și plecau împreună și stăteau o perioadă în casa feciorului sau pe la rude. Așa îi puneau pe părinți în fața faptului împlinit. Până la urmă, părinții acceptau relația celor doi pentru ca bunul renume al familiei să nu fie pătat în comunitate, deoarece o fată fugită, pe care ficiorul n-o luat-o de nevastă, rar se mai mărita.

(Foto: Năfrămuță sau batistă de credință/ Orman, jud. Cluj)

Grigore SÂMBOAN
Consultant artistic CJCPCT Cluj