Care sunt nevoile vârstnicilor din România

Telefonul Vârstnicului – singura linie telefonică națională gratuită dedicată seniorilor, operată de Fundația Regală Margareta a României – a înregistrat anul trecut 13.001 de convorbiri telefonice cu 2.485 de seniori care au beneficiat de informare, consiliere, îndrumare, sprijin material sau emoțional. Din totalul apelanților, 50% provin din mediul rural și din orașe mici, 32% au între 70 și 80 de ani, iar 59% au declarat că locuiesc singuri.

Pe primul loc în topul motivelor de apelare a liniei telefonice este obținerea de informații practice, utile și de încredere, care nu sunt accesibile tuturor seniorilor. „Incapacitatea seniorilor de a se informa prin mijloace moderne, de a se adapta la societatea comunicațională tot mai avansată din punct de vedere tehnologic, dar și fenomenele sociale de izolare, marginalizare și discriminare ale vârstnicilor, precum și migrația familiilor tinere din ultimii ani, sunt o cauză principală” – precizează un comunicat al Fundației, potrivit căruia 1.047 de seniori au solicitat informații și contacte relevante pentru situațiile particulare, oferite de echipa specializată de asistenți sociali a liniei telefonice, care operează cu o bază de date ce conține peste 450 de instituții de stat sau private cu servicii specifice pentru seniori.

Același document menționează că nevoia de îngrijire și sprijin practic la domiciliu a revenit pe locul 2 în topul apelurilor, având în vedere că în România există o proporție semnificativă de persoane în vârstă, în special de peste 80 de ani, care necesită servicii specializate pe termen lung (îngrijire personală, asistență medicală, menaj la domiciliu, sprijin în procurarea cumpărăturilor sau a medicamentelor). Pentru 695 dintre apelanți Telefonul Vârstnicului a furnizat informații despre serviciile funcționale, referințe despre cămine pentru vârstnici și proceduri de instituționalizare, precum și recomandări privind instituții care oferă îngrijiri medicale specializate la domiciliu.

Conform celor anunțate de Fundație, pe locul trei în topul apelurilor vârstnicilor au fost solicitările de sprijin financiar și material, dat fiind că „aproximativ 613.000 de pensionari în vârstă aveau la finele anului trecut o pensie sub 1.111 de lei, ceea ce înseamnă un venit sub valoarea nivelului minim de trai decent”. La Telefonul Vârstnicului au fost înregistrate 546 de astfel de solicitări. 130 dintre seniorii care au sunat pentru prima dată au fost în căutarea unui sprijin emoțional, confruntându-se cu singurătatea, provocări sociale actuale sau personale.

„Sentimentul de inutilitate îi copleșește pe mulți dintre vârstnicii care au oportunități reduse de participare socială după pensionare. Pentru 100 de seniori care au exprimat nevoia de a fi activi, Telefonul Vârstnicului a informat despre acțiuni de voluntariat în comunitate, precum Centrele Generații, și a încurajat înscrierea la activitățile organizate în cluburile de seniori regăsite preponderent în mediul urban” – precizează Fundația Regală Margareta a României.

Înființat în urmă cu 7 ani, ca răspuns la problema îmbătrânirii populației, serviciul social Telefonul Vârstnicului cartografiază nevoile cu care se confruntă seniorii României pe baza solicitărilor exprimate de cei peste 15.000 de apelanți unici, beneficiari ai programului, proveniți din toate colțurile țării. „Apăsați de griji, temeri, lipsuri materiale, sănătate precară, singurătate, marginalizare, seniorii sună la numărul gratuit 0800 460 001 pentru a găsi ascultare, consolare, îndrumare, consiliere socială, consiliere psihologică, dar și ajutor practic și material” – precizează coordonatorii proiectului.

Apelurile la Telefonul Vârstnicului 0800 460 001 se pot face de luni până vineri între orele 08:00 – 20:00 și sâmbăta între 08:00 – 16:00.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut