Care sunt județele cu cele mai multe Persoane Fizice Autorizate. Câte sunt în Cluj

Specialiştii în IT&C şi inginerii sunt categoriile profesionale liber-profesioniste care funcționează ca Persoane Fizice Autorizate (PFA) cu cele mai mari câștiguri din România, în medie între 2.500 şi 4.500 de euro/lună.

O analiză efectuată de un serviciu care gestionează activitatea PFA arată că, în topul celor mai importante venituri lunare obţinute de aceștia se mai află specialişti în marketing, cu venituri lunare între 1.500 şi 2.500 de euro, medici (1.300 – 1.500 euro/lună), artişti (1.200 – 1.400 euro/lună), agenţi imobiliari (1.200 – 1.300 euro/lună), fotografi şi operatori video (800 – 1.000 euro/lună), profesori, care lucrează part-time (700 – 1.000 euro/lună).
La polul opus, se găsesc şoferii de ride-sharing şi livratorii, care câştigă între 600 şi 800 euro/lună, precum şi specialiştii în servicii de înfrumuseţare (500 – 600 euro/lună).
Conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în România existau, la finalul anului trecut, 430.073 de PFA active, dintre care 31.862 nou-înfiinţate, cu 11% mai multe decât în 2021. Circa 60% dintre PFA sunt deţinute de bărbaţi.

În topul judeţelor cu cel mai mare număr de PFA-uri active se află Bucureşti – cu 33.871 de asemenea business-uri (dintre care 6.439 înfiinţate în 2022), urmat de Cluj (20.972, dintre care 1.998 înfiinţate anul trecut) şi Bihor (20.078, dintre care 1.509 înfiinţate în 2022).

Câți români vor să-și deschidă propria afacere
La nivel naţional, cel mai popular domeniu pentru care oamenii aleg să îşi înfiinţeze un PFA este agricultura, însă dinamica pieţei a făcut ca abordarea acestui tip de afacere să fie o opţiune foarte bună şi pentru cei care activează în IT&C, marketing sau curierat şi ride-sharing.
Un studiul Unlock Research arată că pentru 10% dintre români cea mai mare dorinţă pentru anul 2023 este să îşi deschidă propria afacere. Mai mult, 69% dintre persoanele angajate în acest moment sunt interesate să lucreze pe cont propriu în viitorul apropiat – fie exclusiv pe cont propriu (21%), fie ca o muncă suplimentară în vederea creşterii veniturilor (48%). Totodată, predispoziţia de a renunţa la un loc de muncă stabil în favoarea unei afaceri personale scade odată cu înaintarea în vârstă, persoanele interesate de a-şi deschide o afacere având, în general, între 25 şi 35 de ani.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut