Capsula timpului clujean

Acum 30 de ani, mă zbenguiam în Clujul universitar și împreună cu „gașca din anii ’90” eram parcă stăpânii lumii. Ca un joc imaginar, dacă am deschide o capsulă a timpului, am regăsi în ea elementele care ne-au marcat tinereţea. Vorbim aici de locuri memorabile, precum restaurantul ˝Patru mese˝ sau Gaudeamus, ne amintim de discoteca Bianco & Nero, Clubul Farma sau Student Club, de muzica ce încălzea chefurile din sălile de lectură sau barurile de pe strada Piezișă.

Reperele noastre de atunci erau Casa de Cultură a Studenților, Filarmonica de Stat cu concertul de vineri și Teatrul Național cu piesa de sâmbătă seara. Așteptam trupa Bum de la Mecanică ca pe pâinea caldă, cel mai tare spectacol clujean al acelei perioade. Iar când echipa de baschet băieți juca cu Ghiță Mureșan eram în galeria de la Sala Sporturilor „Horia Demian”. Citeam cărțile lui Mircea Eliade și ascultam muzica lui Dr. Alban, iar când aveam o zi de naștere ne luam sacoul păturică de diverse culori și mocasinii negri.

Clujul era prăfuit și aglomerat, nu se putea sta la o terasă decât prin campusul studențesc.

Taxiurile erau și atunci accesibile, foarte puțini tineri aveau maşini personale. Sub 10% dintre studenţi lucrau atunci. A găsi un loc de muncă, în paralel cu facultatea, nu era recomandabil. Să fiu sincer, revăzând puțin acest subiect, nici nu prea erau joburi studențești în acea perioadă. Nu se crease încă mecanismul de cerere şi ofertă.

Meniul restaurantelor clujene era deosebit de limitat. Ciorbele, grătarul și cartofii prăjiți erau baza. Nu aveam încă pastele, salatele, nici măcar fast food-urile. Să nu uităm că primul McDonald’s s-a deschis la Cluj doar prin 1996, dacă nu mă înşel.

Erau puțini străini la Cluj atunci, ceva studenți greci pe la Medicină și mici organizații non profit care începeau să intre pe piață. Asclepios, vă mai amintiţi? Călătoream puțin în stăinătate, iar în vacanțele de vară mergeam la Costinești, și ce atmosferă era acolo! De Revelion eram la munte, dar ne calculam bine banii fiindcă nu era tot timpul ușor de găsit ceva pe placul nostru. Petreceam mult timp la Beliș și Valea Drăganului, locuri accesibile și perfecte pentru profilul studențesc. Nu era însă o ieșire în fiecare weekend, era mai mult ceva lunar, în cel mai bun caz.

Cum comunicam între noi fără telefoane mobile? Să fiu sincer, dacă am transporta în timp un tânăr de acum în anii ’90 s-ar bloca constant. Cum puteai să îți dai întâlnire atunci ? Sunai de pe telefonul fix la poarta unui cămin studenţesc și aici îți răspundea portarul. Dacă te știa, ieșea din incintă și urla cu forţă ceva de genul „Maaaarius, camera 805, LA  TELEFON !” Dacă aveai norocul, te auzea și după ce cobora cele 8 etaje venea la aparatul de la parter.

Altă povestire, cu iz de anecdotă. Ajungeai la mare după o noapte de tren la clasa a doua și căutai să dai un mesaj acasă, să zici că ai ajuns cu bine. Te înarmai cu monede de trei lei, abordai un aparat telefonic stradal și îți încercai norocul. Zic asta fiindcă în general telefoanele nu funcționau sau ˝mâncau fisele˝. Plus că de fiecare dată era o coadă în spatele tău cu persoane care îți sugerau cu privirea să treci la subiect că sunt și alții care vor să apeleze de la același aparat.

Anii ’90 au fost interesanți și au fost frumoși la Cluj. Fără griji, că asta este tinerețea ! E școala vieții cum zicea cineva, dar asta fiecare o simțim pe propria piele, indiferent de locul în care ne aflăm ! Urez tuturor să profite de viață și să poată deschide o capsulă a timpului, fie ea chiar clujeană în anul 2052.

Dan Luca