Capitala Țării Moților: Statuia lui Avram Iancu – stingheră în centrul mutilat al orașului

Capitala istorică a Țării Moților, orașul Câmpeni, este, azi, de nerecunoscut după o mutilare primitivă a centrului urban, decisă de fostul edil care a contrariat mereu prin deciziile sale stupide și unilaterale. Repetabilele operațiuni puse în mișcare de edil sunt modele de proastă administrare în România.

UNU: Edilul proiectase demolarea celebrului pod centenar de oțel peste Arieș inaugurat de regii Ferdinand și Maria în anul 1920, în suita manifestărilor care celebrau Marea Unire de la 1918. Ce ai în minte când pui la cale desființarea unui simbol identitar? DOI: Când superbul Platan Secular din centrul urbei a câștigat Locul Întâi în competiția „Arborele Anului 2018 din România” și apoi a reprezentat țara noastră în Concursul european de la Bruxelles, edilul nu a renunțat la ideea de a-l tăia de parcă ar fi fost un bun personal, de pe propria feudă. Cum legea interzice tăierea discreționară a arborilor din spațiul urban, primarul și-a etalat o dată în plus impulsul de „șef” și a ordonat ciopârțirea barbară, cu drujba, a Platanului. A fost atunci reținută și ostentația cu care personajul a luat panglica tricoloră arborată pe trunchiul arborelui, pentru că îl agasa când o vedea. Puțin lipsea ca personajul să calce în picioare banda tricoloră, în accesul de furie cu totul nejustificat. Ce ai în minte când pui la cale suprimarea unui simbol identitar? TREI: „Lucrările” pentru „reorganizarea urbană” (???) a centrului civic al Câmpeniului au fost începute într-o noapte, în care au fost retezați, samavolnic, toți arborii viguroși din perimetru. A fost un măcel barbar, de Ev Mediu. Arborii care înconjurau STATUIA ECVESTRĂ A CRĂIȘORULUI AVRAM IANCU au dispărut până în zori: crimele premeditate se comit în timpul nopții. Practic, Avram Iancu, dintotdeauna în conexiune cu natura impresionantă din Țara Moților, a fost deposedat de oaza verde ocrotitoare din jurul său. Ex-edilul a fost însă încântat de aspectul inospitalier, arid, sărăcăcios, al spațiului care încercuie acum statuia emblematică din capitala Țării Moților. Ce ai în minte când bagatelizezi un simbol identitar? Te întrebi și cum a fost posibil să dispară din comportament regula străbună a ocrotirii naturii care ne înconjoară? Omul care taie un copac distruge un ax existențial. Fiecare element al naturii are legătură cu Marea Creație a Lumii. Când un individ își arogă dreptul de a decide el cine și cum trebuie să trăiască, când taie, din instinct primitiv, copaci viguroși, când ucide vietăți în partide ticăloase de vânătoare, din plăcerea sadică de a ucide, când provoacă dezechilibre în natură, Marea Creație a Lumii răspunde pe măsura răului care i se face. În ultimul deceniu, distrugerile voluntare provocate de om mediului înconjurător pun în pericol sănătatea și viața pe Pământ. Evident, aspectul istoric și spațiul verde al centrului orașului Câmpeni trebuie să fie refăcute. Cu ce fonduri? Indiscutabil din finanțele personale ale celui care le-a distrus!

Statuia ecvestră a lui Avram Iancu a fost adusă la Câmpeni, în anul 1940, de la Târgu-Mureș, pentru a nu fi distrusă de hortiștii dezlănțuiți precum un potop devastator asupra Transilvaniei. În perioada 5 septembrie 1940 – 1 noiembrie 1941, trupele lui Horthy venite în Ardeal ca urmare a Dictatului de la Viena au comis crime abominabile, arestări, devastări de proprietăți, expulzări… În octombrie 1940, la Târgu-Mureș au fost sparte toate geamurile caselor locuite de români. Au urmat maghiarizarea forțată, dărâmarea reperelor noastre identitare – biserici și monumente reprezentative.

***

O apreciată învățătoare din orașul Câmpeni, model exemplar de dăruire profesională, azi nonagenară, doamna Cornelia Moraru, a relatat pentru cotidianul „Făclia” operațiunea de salvare a statuii ecvestre a Crăișorului Avram Iancu. Episodul din anul 1940, decis de moți patrioți, cu excepțional caracter, amintește de cel similar din Franța pentru salvarea unor valoroase tablouri de la Luvru, de raptul naziștilor.

„Reușisem, în iunie 1940, la examenul de admitere la școala gimnazială din Târgu-Mureș. Rezultatele examenului fuseseră publicate în ziarul «Curentul», așa aflasem că am fost declarată admisă. Actele mele au rămas la secretariatul școlii. Pe vremea aceea, Câmpeniul era pretură, nu era încă plasă, adică un fel de raion. Prim-pretorul din Câmpeni, Vicențiu Motora, își dusese copiii la școală la Târgu-Mureș și îl capacitase pe tatăl meu, notarul Ioan Pașca, să mă ducă și pe mine acolo, pentru că se făcea școală serioasă, iar Liceul «Unirea» de fete era faimos datorită profesorilor excepționali. Nu erau școli mixte atunci, doar separate, de fete și de băieți. Ne pregăteam de începerea școlii, când a căzut ca un trăznet peste noi vestea că prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, România e silită să cedeze Ungariei hortiste aproape jumătate din Transilvania noastră, iar Târgu-Mureș făcea parte din zona în care urmau să vină trupele lui Horthy. Unchiul meu din Mediaș i-a spus tatălui meu că, în aceste condiții, eu nu voi putea merge la școală la Târgu-Mureș, mai ales că în 15 zile ungurii urmau să preia de la români administrațiile urbane și rurale. Tatăl meu a plecat de îndată la Târgu-Mureș, împreună cu prim-pretorul Motora, pentru a-mi lua actele de la școală. Să amintesc că în 5 septembrie 1940, o unitate militară hortistă intrase deja în România și ajunsese la Ocna-Șugatag, iar în 7 septembrie o alta se instalase la Baia Mare. La Târgu-Mureș, tatăl meu a fost devastat de disperarea românilor de aici. În oraș se derulau operațiunile de evacuare, era o agitație nemaipomenită. Iar după ce a mi-a luat actele de la școală, tatăl meu a fost martorul spectacolului dezolant al românilor care își părăseau îndurerați locurile de baștină. Armata română primise ordin să sprijine localnicii care plecau în refugiu.

La un moment dat, tatăl meu și prim-pretorul Motora au ajuns în Piața Regele Ferdinand, în fața statuii lui Avram Iancu, monument în bronz realizat de sculptorul Ioan Dimitriu – Bârlad și dezvelit la 10 mai 1930: episcopul ortodox al Clujului, Nicolae Ivan, venise special de la Cluj, la 10 mai 1930, să oficieze ceremonialul religios, iar emoționantele versuri ale «Marșului lui Iancu» fuseseră intonate atunci de corul Liceului Militar.

Atât tatăl meu, cât și prim-pretorul Motora erau convinși că hortiștii vor distruge statuia lui Avram Iancu. Așa că au decis să meargă imediat la Primărie pentru a găsi o soluție urgentă de mutare a monumentului într-un loc sigur. Fapt miraculos, în sediul Primăriei era și fostul primar al orașului, celebrul jurist și în două rânduri primar remarcabil, Emil Dandea, moț originar din satul Bucium, așa că i-au cerut sprijinul, mai ales că Dandea avusese, în 1927, inițiativa realizării statuii lui Avram Iancu de la Târgu-Mureș. Cei trei au mers de îndată la primarul Eugen Curta, care, deși prins în acțiunea de împachetare a arhivei instituției, a acceptat să acționeze pe loc. Au decis ca statuia să fie transportată la Câmpeni. Dandea a preluat organizarea acțiunii și l-a contactat pe șeful garnizoanei românești din oraș, rugându-l să efectueze acest transport urgent. Și, într-adevăr, a fost pus la dispoziție un camion și soldați. Statuia a fost coborâtă, în aceeași zi, cu scripeți, de pe soclu și tot cu scripeți urcată în camion, apoi legată cu lanțuri pe lateralele mașinii, pentru siguranța transportului. Arăta totul precum un turn de biserică. Doi soldați au venit, sus, în camion, până la Câmpeni, pentru a asigura bunul mers al operațiunii. De la Târgu-Mureș s-a dat telefon la Câmpeni, să fie așteptat camionul de către bărbați voinici, pentru descărcare. În cabina mașinii erau tata, prim-pretorul Motora și șoferul, iar în spate cei doi soldați. Pe drum, în apropiere de Iernut, la bifurcația cu drumul care merge spre Sighișoara, au dat peste un grup de hortiști, care au vrut să vadă ce transportă. Cei trei din cabină, convinși că hortiștii îi vor împușca, au semnalat că vor opri, dar în clipa următoare șoferul a accelerat. Ungurii au deschis focul asupra camionului. Noroc însă: glonțele nu au atins roțile. Echipa a ajuns cu bine la Câmpia Turzii și a intrat, încă înspăimântată, pe Valea Arieșului, urmând drumul spre Câmpeni, unde era așteptată de un mare număr de moți, veniți atât de la Certege, cât și de la Sohodol, să dea o mână de ajutor la coborârea statuii din camion. Chiar în centrul orașului, statuia a fost încet-încet adusă la sol, prin împingere și alunecare pe traverse groase de lemn. Întreaga operațiune de aducere a statuii la Câmpeni, de la Târgu-Mureș, a durat o zi și o noapte și nimeni nu s-a odihnit măcar o clipă. Statuia a rămas în mijlocul orașului, pe un pat de lemne, la sol, câțiva ani. În cele din urmă a fost făcut și soclul de piatră și superba operă din bronz, intactă, a fost așezată așa cum se cuvine pentru a fi admirată de miile de moți care l-au prețuit pe Crăișor. Tata, mama și cu mine locuiam pe atunci la Albac, am stat acolo un deceniu. Mama a fost exasperată văzând că tata nu se întorce de la Târgu-Mureș; se gândea că s-a întâmplat ceva rău, cu hortiștii. La Primăria din Albac era telefon, iar biroul notarial al tatălui meu era la Primărie, dar nu se anunțase nici un incident. Tata a ajuns acasă la Albac noaptea, pe la ora 24,00. Am plâns minute în șir de bucurie. Deși frânt de oboseală, ne-a relatat de-a fir a păr toate cele petrecute în operațiunea de aducere a statuii la Câmpeni”.

***

Relatarea doamnei învățătoare Cornelia Moraru corectează informațiile vehiculate până acum, care atribuiau aducerea statuii la Câmpeni prefectului judeţului Turda, Emil Crişan. S-a presupus că acesta ar fi făcut demersurile pentru a obţine de la Primăria oraşului Târgu-Mureş acceptul aducerii statuii lui Avram Iancu în Țara Moților. În realitate, operațiunea a fost făcută de notarul Ioan Pașca și prim-pretorul Vicențiu Motora, cu sprijinul prețios al ilustrului jurist Emil Dandea, descendent al unei vechi familii de moţi.

Carmen Fărcașiu