Campanie Salvați Copiii: „Ajută-ne să nu-i lăsăm să devină #CopiiPierduti”

Salvați Copiii România lansează campania manifest „Ajută-ne să nu-i lăsăm să devină #CopiiPierduti”, având ca element central o expoziție de fotografie, deschisă la Muzeul Național de Artă din București, care dezvăluie poveștile copiilor vulnerabili.

Campania se adresează în special autorităților, pentru a le determina să redeschidă școlile în luna ianuarie 2021, „în siguranță pentru copii și personalul didactic și nedidactic”, să asigure astfel accesul la educație pentru cei mai vulnerabili dintre copiii care trăiesc în condiții de sărăcie și izolare socială și se află în pragul abandonului școlar și „să trateze cu adevărat educația ca prioritate națională”.

„Ionuț, 12 ani, clasa a IV-a. Ionuț și ai lui trăiesc în condiții foarte grele. Tatăl este tot timpul plecat pentru a le asigura traiul, iar mama, care și-ar dori să aibă grijă de ei, suferă de o boală foarte gravă, care o împiedică să facă acest lucru cum trebuie. Așa că, din cauza absențelor, Ionuț a rămas repetent anul trecut. Anul acesta și-a propus să facă tot ce poate pentru a fi la fel ca și colegii lui, dar din cauza pandemiei Covid-19, școlile s-au închis, iar el a rămas în afara orelor, deoarece nu are acces la învățământul online. De Crăciunul acesta își dorește ca școala să reînceapă așa cum știe el, să fie toți colegii în clasă, împreună cu doamna învățătoare, să iasă la tablă și la finalul zilei să alerge cu toții la joacă.

Cătălina, 10 ani, clasa a IV-a. Cătălina locuiește la țară și îi place să se joace cu copiii din comunitate. De 8 ani, ea, tatăl ei și bunica paternă trăiesc într-o locuință modestă, fără venituri și fără condiții corespunzătoare pentru studiu. A ajuns cu greu în clasa a IV-a, iar acum chiar și mica șansă de a continua școala i-a fost luată din cauza lipsei de acces la învățământul online. Cătălina speră că, până la urmă, va avea și ea o tabletă și Internet”.

Sunt doar două dintre poveștile de viață ale copiilor incluși în campania „Ajută-ne să nu-i lăsăm să devină #CopiiPierduți”. Potrivit Salvați Copiii România, de la adoptarea Legii educației naționale în 2011 și până în prezent, România a pierdut 451.895 de copii. Copii care au abandonat școala.

„Date vehiculate cu privire la degradarea continuă a sistemului educațional sunt cunoscute de întreaga societate românească, iar o menținere a atitudinii de nepăsare din partea viitorului Parlament și Guvern al României va submina iremediabil solidaritatea între generații. Lipsa educației menține copiii captivi în sărăcie și ciclul intergenerațional al excluziunii sociale. Acesta este adevărul indezirabil pe care cei 278.000 de tineri între 18 și 25 de ani, fără studii elementare finalizate, îl trăiesc astăzi, mărturie stând propriile lor vieți. La această situație generală de excluziune socială prin sărăcie s-a adăugat gestionarea defectuoasă și non-empatică față de copiii vulnerabili ai sistemul educațional în timpul pandemiei de Covid-19, ceea ce a condus inevitabil la fenomenul de excluziune educațională, prin privarea accesului la educația online pentru 1.000.000 de copii, care reprezintă aproape două treimi dintre copiii de vârstă școlară ce vor constitui în curând generația viitorilor adulți într-un viitor nesigur al acestei lumi. Neparticiparea unui număr atât de mare de copii (40% din întreaga populație școlară) constituie o criză fără precedent în educație, efect direct și excluziv al deciziilor politice” – arată Salvați Copiii România.

Organizația reamintește că, în ultimele două decenii, sistemul educațional s-a dovedit a fi capabil să asigure „doar unui copil din doi, o alfabetizare mediocră ori satisfăcătoare în științe, matematică ori lectură. Celălalt copil, deși prezent fizic an de an în școală ori liceu, a fost în fapt exclus sistematic din procesul de învățare, rezultatele și competențele lui limitate corespunzând analfabetismului funcțional”.

În opinia reprezentanților organizației, persoanele cu putere de decizie în această țară „sunt obligate legal și moral să-și reconsidere poziția față de domeniul educației” și să accepte urgența unor măsuri pentru această perioadă. În acest sens, Salvați Copiii propune: întocmirea unui plan de urgență pentru recuperarea pierderilor în educație, în special în grupurile vulnerabile din comunitățile sărace, care în 2020 au fost excluse educațional din cauza absenței tehnologiilor moderne de comunicare online din familii ori școli; elaborarea unui un plan strategic coerent și adecvat bugetat, pentru asigurarea echității în educație; deschiderea grădinițelor și școlilor pentru a permite educația față în față, în condiții de siguranță sanitară, începând din ianuarie 2021, „știut fiind că educația online nu permite o interacțiune socială reală și dezvoltarea competențelor sociale, a abilităților de comunicare și de asimilare a valorilor sociale și creează dificultăți insurmontabile pentru copiii vulnerabili social și cu un ritm de dezvoltare diferit”.

Alte măsuri propuse de organizație vizează: asigurarea personalului necesar extinderii progresive a programelor de tip „Școală după școală”, generalizării treptate a programului național de asigurare a unei mese calde pentru toți copiii din grădinițe, școli și licee și asigurării medicinii școlare și consilierii psihologice în sistemul educațional; modificarea legislației pentru a asigura participarea elevilor (începând din gimnaziu), a părinților și cadrelor didactice în procesul decizional și în mecanismele de monitorizare și evaluare a activității școlare.

Totodată, Salvați Copiii propune depolitizarea învățământului, „singura cale de asigurare a numirii prin concurs a inspectorilor școlari, a managerilor de școală sau a altor reprezentanți ai structurilor de decizie, ceea ce va permite revizuirea sistemului de indicatori de performanță, asigurarea autonomiei școlare și implicarea în procesele decizionale a cadrelor didactice, părinților și elevilor”. De asemeni, propune dublarea alocărilor bugetare pentru educație, prin creșterea graduală a bugetului, începând cu anul 2021, pe baza unor analize de sistem, și regândirea mecanismelor de finanțare, „pentru a face posibilă aplicarea echitabilă a costului standard per elev, ce trebuie să răspundă nevoilor specifice ale fiecărui elev, cadru didactic și unitate de învățământ”.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut