Cămin studențesc „ca-n Vest”, inaugurat la UMF ”Iuliu Hațieganu”

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a inaugurat, joi, 24 februarie, căminul studențesc VII, din campusul Hașdeu. Acesta a fost reabilitat și modernizat din fonduri proprii ale universității și fonduri alocate de la bugetul de stat, investiția ridicându-se la peste 9,6 milioane de lei (echivalentul a aproape 2 milioane de euro).

„Este primul eveniment pe care-l organizăm după doi ani de restricții și întâlniri la distanță și sperăm să fie încă multe alte asemenea evenimente în care să prezentăm realizările comunității noastre academice. Investițiile în infrastructură fac parte din strategia de dezvoltare a universității noastre, alături de investițiile în cercetare. Pe lângă calitatea actului didactic pe care ne străduim să o oferim la cele mai înalte cote, universitatea noastră este preocupată de a oferi studenților posibilitatea de a se implica în cercetare și, de asemenea, de a crea toate condițiile pentru ca ei să aibă o studenție frumoasă, să aibă cele mai bune condiții de învățat, cele mai bune condiții de trăit, astfel încât perioada pe care o petrec în orașul nostru să fie marcată de voie bună, de plăcerea de a fi student, să fie o perioadă de care mai apoi să-și aducă aminte cu plăcere” – a declarat, într-o conferință de presă organizată la căminul studențesc VII, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”, prof. dr. Anca Dana Buzoianu.

Reabilitarea căminului VII, construit în perioada anilor ′60, a început în luna februarie 2021 și a fost finalizată în noiembrie, același an. Noua capacitate de cazare este de 178 de locuri, în 89 de camere a câte două locuri, din care o cameră cu două locuri a fost amenajată pentru persoanele cu dizabilități. Studenții care vor locui în acest cămin, începând cu anul universitar 2022-2023, vor avea acces la patru oficii pentru prepararea și servirea mesei și patru spălătorii dotate cu echipamente noi, precum și la trei săli de lectură a câte 22 de locuri fiecare.

Înainte de renovare, camerele de cazare erau prevăzute cu patru paturi și distribuite de-a lungul unui coridor central, cu câte două băi comune, un oficiu și o sală de lectură pe fiecare nivel. În urma lucrărilor de reabilitare, nivelul de confort a fost ridicat prin realizarea, prin recompartimentare, în cadrul fiecărei camere, a unei băi, prin înlocuirea în totalitate a instalațiilor interioare, realizarea de instalații noi de încălzire – răcire, instalații de ventilare, instalații pentru stingerea incendiului, instalații electrice, de iluminat și de comunicații (TV, internet de mare viteză). De asemeni, finisajele interioare și exterioare au fost realizate la o calitate superioară. Mobilierul este nou și modern, cu un design atractiv. Căminul dispune și de o sală de sport dotată cu aparatură performantă, și tot aici vor funcționa Dispensarul medical studențesc și Centrul de consiliere psihologică și orientare profesională al universității. Accesul în clădire se va face prin tag-uri și videointerfon, aceasta fiind prevăzută și cu instalații de detectare, semnalizare și alarmare de incendiu, de detectare efracție și de supraveghere video.

„Sper ca toate aceste facilități să fie apreciate de colegii noștri studenți și pe viitor să reușim ca toate căminele universității noastre să se ridice la standardele occidentale” – a mai declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu.

„Categoric, viața didactică trebuie să fie continuată în mod decent și cât mai plăcut cu viața privată și această investiție, de fapt, nu este o investiție (numai) logistică, ci este o investiție de suflet; practic, noi investim în viitorul nostru. Cu bucurie spunem că studenții nu sunt doar colegii noștri, ei sunt și copiii noștri. Așa cum spunea și d-na rector, noi investim într-o calitate completă a vieții, nu numai a actului didactic, în ceea ce privește studenții din universitatea noastră” – a declarat directorul general administrativ al UMF „Iuliu Hațieganu”, Valentin Mudura.

Potrivit acestuia, din valoarea totală de aproape 10 milioane de lei a investiției, peste 8,5 milioane de lei au fost fonduri destinate lucrărilor de construcții și instalații, iar diferența o reprezintă costul mobilierului și dotărilor.

„Creșterea nivelului de confort constă în faptul că fiecare cameră a fost prevăzută cu baie proprie, frigider, birouri pentru fiecare persoană, conexiune la internet, precum și accesul la spațiile comune dotate cu echipamente moderne și performante”, a mai declarat Valentin Mudura.

„E o bucurie imensă să vedem renovat unul dintre cele mai emblematice cămine ale Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”. Ne bucurăm foarte mult de această inițiativă dusă la bun sfârșit, este o realizare care chiar mă face să fiu mândru de municipiul Cluj-Napoca și de universitatea noastră” – a declarat, în aceeași conferință de presă, reprezentantul Organizației Studenților Mediciniști, Vlad Andrei Lazăr.

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca pune la dispoziția studenților de la toate programele de studiu aproximativ 2.500 de locuri de cazare în 9 cămine, situate în campusurile Observator și Hașdeu și pe str. Victor Babeș. În prezent, în condițiile în care activitatea didactică se desfășoară în format fizic, gradul de ocupare al locurilor din cămine este de 100%.

Text și foto: M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut