Buget mai mare în 2021, pentru Cluj-Napoca, decât anul trecut

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a prezentat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, proiectul de buget al municipiului Cluj-Napoca, pentru anul în curs.

Astfel, bugetul general pe anul 2021 este de 433.225.627 euro (2.117.433.576 lei), în creștere cu aproximativ 22% față de cel de anul trecut.

Bugetul general este format din bugetul local -393.62.713 euro, bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate din venituri proprii- 49.312.751 euro și Direcția de Asistență Socială și fonduri nerambursabile 369.419 euro.

„Avem o creștere a bugetului cu 22%, de la 354 milioane euro, la 433 milioane euro. Această creștere, în principal se datorează fondurilor europene, unde avem o creștere de plus 64 de milioane euro, față de anul anterior și câteva creșteri legate de venituri proprii, Fără fonduri europene, bugetul Clujului ar fi mai mic decât cel de anul trecut, La fiecare leu pe care clujenii îl plătesc prin impozite și taxe locale, noi aducem 3 lei din fonduri europene”, a declarat Emil Boc.

Secțiunii de funcționare îi sunt dedicați- 219.648.907 euro, iar 213.576.720 euro vor fi destinați secțiunii de dezvoltare.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil a prezentat și proiectele prioritare pentru municipiul Cluj-Napoca, în anul în curs. Acestea vizează menținerea sub control a pandemiei, susținerea locurilor de muncă și a incluziunii sociale, consolidarea avantajelor competitive ale Clujului, continuarea și prioritizarea politicilor publice legate de dimensiunea verde, digitalizare, inovare, creșterea calității serviciilor publice, digitalizarea în administrația publică locală și infrastructură în toate cartierele orașului. De altfel, Emil Boc a precizat, că anul 2021 va fi anul cartierelor, cu tot ceea ce înseamnă modernizarea lor.

Între priorități se numără totodată, absorbția fondurilor europene, viziune și dezvoltare în termeni metropolitani, în domenii precum transport, educație, urbanism, mediu, menținerea alocărilor în educație, sprijinirea Spitalului Municipal Cluj-Napoca, menținerea facilităților la transportul public, sprijin pentru ONG-uri, dar și continuarea programelor sociale.

În ce privește lucrările și obiectivele de invesiții care urmează să se finalizeze în 2021, acestea sunt Baza Sportivă și de Agrement La Terenuri Mănăștur, Parcul Tineretului Pădurea clujenilor, achiziția a încă 10 noi tramvaie din fonduri europene, și a 10 autobuze noi pentru transportul elevilor, modernizarea Liceului Onisifor Ghibu și a Colegiului Tehnic Ana Aslan, modernizarea mai multor străzi din centru și a aleilor din Parcul Central, locuințe sociale pe strada Ghimeșului, Turnul Pompierilor, PUZ pentru Sopor.

La capitolul lucrări și obiective în execuție în 2021 sau cu procedura de licitație, proiectare, execuție încheiată și care continuă implementarea în 2021, unele cu termen de finalizare în anii următori , amintim modernizarea Bulevardului 21 Decembrie, Parcul Ștefan cel Mare, noul pod Oașului-Răsăritului sau modernizarea unor grădinițe.

În ce privește obiectivele și lucrările pentru care se va organiza, sau finaliza în acest an procedura de licitație și cel mai probabil vor începe lucrările amintim reabilitarea și modernizarea mai multor parcuri, reabilitarea malurilor Someșului, modernizarea Platoului Sălii Sporturilo.

Nu în ultimul rând, municipalitatea clujeană are în vedere pregătirea documentațiilor tehnice în vederea licitațiilor pentru centura metropolitană, metrou și tren metropolitan, pentru modernizarea și amenajarea unor parcuri și pentru concursuri de soluții.

Anca M. Colibășanu.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut