Bisericile de lemn din patrimoniul județului Cluj

Patrimoniul județului Cluj este îmbogățit cu foarte multe biserici de lemn vechi, peste 80 la număr, majoritatea fiind încadrate pe Lista Monumentelor Istorice.

Reprezentând un vârf al arhitecturii populare românești și cea mai înaltă expresie a civilizației lemnului, biserica de lemn este o minunată îngemănare a unor remarcabile tehnici de construcție, cu măiestria unor pictori muraliști și iconari, dat și cu priceperea unor meșteri dulgheri anonimi. Valoarea ei este, în același timp, una identitară, căci biserica a însoțit viața comunităților de români din Transilvania în toate momentele importante, de la botez până la moarte, fiind o expresie a rezistenței credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor de constrângeri.

Cele mai vechi biserici de lemn clujene datează din secolul al XVII-lea, câteva exemple fiind cele de la: Ticu Sat (1641), Nicula (1650), Calna (1671), Cremenea (1677) sau Petrindu (1612). Majoritatea sunt ridicate, însă, pe parcursul secolelor XVIII-XIX. Ele se înscriu în tipologia generală a bisericilor de lemn din Transilvania, cu bârne din stejar sau brad dispuse în cununi orizontale, în sistemul Blockbau, îmbinate la capete în cheotoare dreaptă sau în coadă de rândunică; cu un plan compus din pronaos tăvănit, naos și altar boltite. Multe din ele au primit ulterior pridvor. Turnul clopotniță se găsește deasupra pronaosului, iar acoperișul este din șindrilă. Biserica din Finișel este singura excepție din județ unde turnul clopotniță este plasat alături de corpul bisericii, nu peste pronaos. Dimensiuni mici ale edificiilor și lipsa pridvorului sunt caracteristici ale unui tip mai vechi, astfel de exemple fiind numeroase jurul Dejului.

Dacă unele impresionează prin frumusețea proporțiilor și a detaliilor de arhitectură, altele sunt valoroase prin decorul sculptat care le împodobește ancadramentul intrării și arcurile bolții naosului, îmbinând motive-simbol omniprezente în arta decorativă românească: rozetele, funia răsucită, pomul vieții, dinții de lup.

Peste 35 de edificii mai păstrează pictura murală originală din secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea,  câteva ansambluri de pictură parietală de mare valoare plastică, bine păstrate, fiind cele de la: Tăuți, Agârbiciu, Bica, Cizer, Petrindu sau Sălișca. Dimitrie Ispas, Nechita Zugravul sau  Simion Silaghi Sălăgeanu sunt printre pictorii muraliști și iconari cei mai prolifici în zonă.

În ultimii 15-20 de ani, un număr insuficient de monumente clujene au trecut printr-un proces de restaurare integrală sau măcar parțială, în timp ce altele au căzut total în ruină, nemaiputând fi salvate. Transferarea în curtea unui muzeu sau a unei mănăstiri a fost, în câteva cazuri, singura metodă de salvare a unui edificiu aflat în pericol.

Haideți să (re)descoperim împreună acest tezaur al nostru și să învățăm să îl prețuim, în speranța că acest patrimoniu de mare valoare al județului va ieși din conul de umbră în care se află acum și va fi salvat printr-un amplu program de restaurare, inclus în circuite turistice și așezat acolo unde îi este locul!

Consuela BENDEA
Consultant artistic în arhitectură și artă tradițională,
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj
Foto: Biserica de lemn din Aghireș Fabrici (arhiva CJCPCT Cluj)