Avram Iancu inedit

Colecția Rațiu de la BCU ”Lucian Blaga” din Cluj-Napoca

Comemorarea a 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu (10 septembrie 1872, Baia de Criș) și aniversarea în 2024 a 200 de ani de la nașterea sa (”la vremea cireșelor” 1824, Vidra de Sus) sunt marcate de către istoricii clujeni prin două demersuri distincte: pe de o parte, prin republicarea necenzurată a istoriografiei și literaturii mai vechi dedicate Craiului Munților, iar pe de altă parte prin editarea fondurilor și colecțiilor documentare inedite vizând personalitatea ante și post mortem a eroului. Prima direcție e promovată de Editura ”Școala Ardeleană” din Cluj-Napoca.

Aceasta a publicat deja, în 2022, textul integral al biografiei lui Silviu Dragomir despre Avram Iancu – o viață de erou (în ediția critică întocmită de Ioan Bolovan și Sorin Șipoș) și drama necunoscută Avram Iancu de Lucian Blaga (în ediția îngrijită de Mircea Popa). În comunicări, studii și ediții sunt reabilitate lucrările altor autori, precum Iosif Vulcan (Ioan Bolovan), Iosif Sterca Șuluțiu (Ela Cosma) și Ioan Lupaș (Mircea-Gheorghe Abrudan). Cea de-a doua direcție, susținută de Editura Argonaut, încadrează studiul și ediția critică ce vor fi publicate în colecția ”Biografii istorice transilvane”, ce redă în premieră documentele morții lui Avram Iancu, care au fost donate la 6 noiembrie 2015 de către Indrei Raţiu, fiul politicianului Ion Rațiu, Bibliotecii Centrale Universitare ”Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, prin directorul de atunci al acesteia, Doru Radosav. În cadrul ”Zilelor Clujului” (6-9 octombrie 2022), al ”Zilelor Academice Clujene” și al Conferinței Institutului ”George Barițiu” (13-15 octombrie 2022), s-a inaugurat expoziția ce prezintă în original documentele de patrimoniu național păstrate la Secția Colecții Speciale de la BCU Cluj (șef de secție Ionuț Costea, realizatori Paula Ștefan, Călin Cira, Lutfi Katalin). Totodată, pregătind aniversarea bicentenarului nașterii eroului munților (2024), istoricii moderniști de la Institutul de Istorie ”George Barițiu” al Academiei Române din Cluj vor demara un proiect amplu, coordonat (în ordine alfabetică) de Ela Cosma, Liviu Maior și Varga Attila. Sunt vizate exclusiv fondurile arhivistice inedite de documente germane, maghiare și românești, semnate de sau referitoare la Avram Iancu.

28 de piese documentare complet necunoscute

Colecția Rațiu (denumită astfel de către Florian Dudaș) conține 31 de piese documentare din anii 1850-1877, dintre care doar 3 sunt edite, iar restul complet necunoscute. Dintre primele amintite, una e foarte vestită: testamentul olograf al lui Iancu (Câmpeni, 20 decembrie 1850), cele două redactări ale conscrierii morții lui Avram Iancu (Vidra de Sus, 8 octombrie 1872 și 16 octombrie 1876) fiind publicate de Augustin Rațiu în ziarul ”Turda” din martie 1924. Testamentul lui Avram Iancu conţine crezul vieţii şi scopul luptei sale: fericirea naţiunii române. La numai 26 de ani, foarte tânărul testator dispune ca, la moartea sa, întreaga sa avere să fie donată naţiunii române, pentru înfiinţarea primei academii (facultăţi) româneşti de drept din Ardeal. Actul testamentar a fost publicat mai întâi de către Iosif Sterca Șuluțiu în revista ”Transilvania” (1897), dar fără înregistrarea sa la Sibiu (1873) și fără încheierea autentificată de la Abrud (1874), ce însoțesc originalul de la BCU Cluj. Cea mai valoroasă piesă documentară inedită din colecția Rațiu este manuscrisul româno-chirilic al testamentului aparținând tatălui lui Avram Iancu. Alesandru Iancu (1797-1855) își împarte averea ”nemișcătoare” (imobilă) și ”mișcătoare” (mobilă) între soția Maria (cca 1803-1868) și cei doi copii: fiul cel mare Ioan (1822-1871) și mezinul Avram (1824-1872). Testamentul în 14 puncte, semnat de testatorul analfabet prin punerea degetului pe cruce, datat și autentificat (Vidra de Sus, 26 iunie 1855), a fost întocmit cu 3 luni înainte de deces (Vidra de Sus, 2 octombrie 1855). Acesta e atestat în conscrierea morții sale (Vidra de Sus, 24 februarie 1856), inclusă în colecția Rațiu. Punctul 11 al testamentului lui Alesandru Iancu este cel mai surprinzător, fiindcă practic răstoarnă algoritmul succesiunii. Declarându-și mezinul ”la minte clătit și prădător” (smintit și risipitor), tatăl cere instituirea de către scaunul judecătoresc a unui tutore, care să vegheze ca Avram Iancu să nu risipească averea familiei.

O tristă revelație

Celelalte documente ale colecției Rațiu ne îngăduie să urmărim procedura conscrierii morții tatălui și fiului Iancu, precum și etapele proceselui de succesiune (stabilite prin codul civil austriac din 1853 și patenta imperială din 1854). Două protocoale ale Sedriei provinciale de la Abrud din 7 septembrie 1866 (păstrate în colecția de la BCU) arată descinderea în forță a reprezenților autorității tutelare la casa răposatului din Vidra de Sus, profitând de lipsa de acasă a lui Avram Iancu și a preotului Ioan (aflat la o ”îngropăciune” la Ponorelu). Sub pretextul întregirii inventarului averii rămase după Alesandru Iancu, funcționarii Sedriei vor realiza o percheziție neașteptată (de fapt, căutând bani și scrisori compromițătoare ale eroului), precum și o ”cercetare penală”, în cursul căreia îi vor teroriza mama (pe Maria Gligor) și cumnata (pe preoteasa Maria Iancu), vor întocmi un act în numele mamei Iancului (care, neștiutoare de carte, îl va semna prin punerea degetului pe cruce) în vederea instituirii unui curator pentru Avram Iancu, ”eredele” (moștenitorul) lui Alesandru Iancu. Pentru istoriografia română, atât testamentul bătrânului Iancu, cât și actele juridice care i-au urmat reprezintă o tristă revelație. În cazul lui Avram Iancu, se adeverește vorba care spune că nimeni nu-i profet în țara (și în casa) lui. De fapt, vizitându-și prietenul în Munții Apuseni (24-30 martie 1855), Alexandru Papiu Ilarian previse: ”pre Iancu încă îl vor trăda românii”, propriul lui tată devenind chiar ”instrumentul cel de căpetenie al inimicilor săi”.

C.ș. I dr. Ela Cosma

Institutul de Istorie ”George Barițiu”, Academia Română, Cluj-Napoca

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut