Avalanșă de insolvențe în construcții

Cel mai recent studiu Coface România arată că în 2022 au fost deschise 6.531 proceduri noi de insolvență, în creștere cu 7% față de 2021, și cu 2% peste nivelul anterior pandemiei Covid-19, astfel că pierderile cauzate creditorilor în 2022 de companiile insolvente au fost de 4,6 miliarde lei, în scădere cu 12% față de anul anterior, iar numărul companiilor insolvente cu cifră de afaceri de peste 0,5 milioane euro a crescut de la 322 la 357 pe parcursul anului trecut.

Conform studiului, primele trei sectoare în funcție de numărul companiilor intrate în insolvență sunt Construcții (1.342), Comerț cu amănuntul (858) și Comerț cu ridicata și distribuție (807. Dintre acestea, creșterea cea mai mare a numărului de companii care au intrat în procedură de insolvență a fost înregistrată în sectorul construcțiilor (majorare cu 20% față de 2021), care deține cea mai mare pondere din totalul numărului de insolvențe (21%).

Chiar dacă în ultimii trei ani au fost raportate cele mai mici valori ale numărului de companii intrate în insolvență din ultimul deceniu, trendul crescător poate indica faptul că perioada marcată de efectele COVID-19, când Gurvernul României a sprijinit companiile prin diverse scheme de finanțare, iar lichiditatea în piață a fost mare, a luat sfârșit. Trebuie menționat și că aproximativ 60% dintre companiile intrate în insolvență în 2022 au fost înființate înainte de 2016.

Conform datelor furnizate de Banca Națională a României, în 2022 au fost refuzate la plată 28,814 de instrumente de plată, nivel similar cu cel înregistrat în anul anterior. Cu toate acestea valoarea totală refuzată la plată în 2022 a crescut cu 26%, până la 1,56 miliarde lei.

Peste 130.000 de firme și-au pus lacăt pe ușă

Pe parcursul anului trecut, 131.328 companii și-au încetat activitatea, cifră în creștere cu 12% față de anul 2021. În același timp, anul trecut au fost înmatriculate 156.903 companii din care 117.013 de tip SRL, în creștere cu 14% față de 2021. Acestea sunt cele mai mari valori înregistrate în ultimul deceniu, reducând astfel raportul dintre numărul firmelor care își întrerup activitatea și cel al SRL-urilor noi înmatriculate.

Cele mai multe startup-uri sunt înființate în sectoarele care au deja cele mai multe companii active, ceea ce reflectă o preferință a populației pentru anumite tipuri de activități. Spre exemplu, 62% dintre companiile active în România își desfășoară activitatea în Comerț (retail și distribuție), Construcții, Transporturi și Diferite servicii prestate companiilor (externalizare), sectoare care concentrează 55% dintre companiile nou înființate pe parcursul anului 2022.

În studiu se observă și o scădere graduală a interesului pentru zona de Comerț (retail și distribuție), ponderea în rândul startup-urilor inițiate în 2021 fiind de 23%, pentru ca în 2022 să scadă la 19%. În schimb, sectorul IT atrage din ce în ce mai multe companii nou înființate, ponderea în rândul startup-urilor crescând de la 6% în 2021 până la 8% pe parcursul anului 2022.

Pe de altă parte, există sectoare extrem de atractive din perspectiva marjelor de profit, unde numărul afacerilor noi rămâne în continuare destul de scăzut. Spre exemplu, în sănătate și asistență socială profitul mediu obținut de companiile active în România este de 19%, de 2,5 ori peste media înregistrată la nivel național, dar numai 4% – 5% dintre noile afaceri sunt înregistrate pe aceste ramuri de activitate. Același lucru se întâmplă și cu sectorul agricol, unde profitul mediu raportat pentru anul 2021 se ridică la 14%, dar numai 2% dintre noile afaceri înregistrate pe parcursul anului 2022 au fost atrase de acest sector.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut