AstraZeneca anunță noi reduceri ale livrărilor de vaccin anti-COVID în UE

Grupul AstraZeneca a anunțat sâmbătă noi reduceri ale livrărilor vaccinului său împotriva COVID-19 în Uniunea Europeană, invocând restricții la export, relatează AFP.

„AstraZeneca anunță cu regret o scădere a livrărilor de vaccinuri împotriva COVID-19 în Uniunea Europeană, în pofida efortului său neobosit de a accelera aprovizionarea”, a declarat un purtător de cuvânt.

Confruntat cu dificultăți de producție, grupul a decis să apeleze la siturile sale de producție din afara UE pentru a asigura livrările Celor 27 dar „din nefericire, restricții ale exporturilor vor reduce livrările în primul trimestru și cel mai probabil în al doilea”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Grupul are drept obiectiv livrarea a 100 de milioane de doze în prima jumătate a anului, 30 de milioane în primul trimestru și 70 în al doilea.

Foarte criticată pentru lentoarea livrărilor în Europa și întârzierile grupului AstraZeneca, Comisia Europeană, care a negociat contractele în numele celor 27 de state membre, mizează pe o intensificare a livrărilor în al doilea trimestru.

Acestea ar putea atinge un ritm mediu de 100 de milioane de doze pe lună din aprilie până în iunie pentru toate vaccinurile, respectiv de 300 de milioane pentru între trimestrul. Comisia Europeană are drept scop vaccinarea a 70% dintre europeni până la sfârșitul verii.

AstraZeneca a anunțat la sfârșitul lui ianuarie că nu va putea livra Celor 27 decât 40 de milioane de doze de vaccin în primul trimestru, din cele 120 de milioane promise inițial, din cauza dificultăților de producție dintr-o uzină belgiană.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut