Arhim. Dumitru Cobzaru: Pelerinajul – pașii călăuziți întru căutarea izbăvitoare

Dată fiind activitatea părintelui arhimandrit Dumitru Cobzaru și relația specială a dânsului cu Marea Lavră a Niculei, aproape că nici nu ar fi existat un autor mai potrivit, care să ofere o sinteză amplă cu privire la pelerinaj și importanța lui.

Ani de-a rândul, Preacuvioșia Sa s-a numărat între cei care au înțeles semnificația acestui act aparte al spiritualității creștine cu reverberații universale și i-a pătruns sensul privind înspre simplitatea celor care pășeau pe cărarea sanctuarului cel mai cunoscut al Maicii Domnului din spațiul transilvan.

Rod al unui amplu efort de documentare, după cum se poate vedea din lista bibliografică de la finalul textului, cartea, care a constituit inițial disertația de masterat a autorului, îndrumată de către părintele prof. univ. dr. Ioan Vasile Leb și susținută la Cluj-Napoca în anul 1999, este segmentată în opt subunități tematice. În cea dintâi, care slujește și drept parte introductivă, autorul prezintă motivația temei și vorbește despre aspectele care au motivat apariția unui astfel de demers. Întrebarea metodologică e și ea clar definită de către părintele autor în partea de început. Astfel, după ce trece în revistă câteva aspecte cu caracter general cu privire la pelerinaj, dânsul arată că:

„Întrebarea care se naște e: Cine este adevăratul pelerin? Răspunsul îl găsim în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie – ea însăși o sfântă însoțire! -: „că Tu ești Cel ce aduci și Cel ce Te aduci, Cel ce primești și Cel ce Te împarți, Hristoase Dumnezeule…”. La toate acestea, am încercat să răspund, în parte, alcătuind o scurtă incursiune prin lumea vestigiilor marcate de prezența lui Dumnezeu-Fiul și a Mamei Lui, fără să evit contribuția esențială a pelerinilor, care însuflețesc și (re)dau sens istoriei mântuitoare. Nu am avut – și nu am – pretenția de a fi acoperit tema propusă, însă am încercat să reîmprospătez memoria colectivă a românilor dreptcredincioși, mai ales transilvăneni, care, deși o recunosc pe Maica Domnului în Icoana de la Nicula, nu uită nici de nașterea Fecioarei Maria, de ducerea ei la Templu, de Buna Vestire, de Betleem, de Nazaret, de Golgota și de Grădina Ghetsimani, așadar de Țara Sfântă. Credincioșii noștri au convingerea că România este „Grădina Maicii Domnului”, dar știu, la fel de bine, că Maica Domnului și-a ales casă pământească Sfântul Munte Athos”.

Definind pelerinajul drept o chemare la regăsire și subliniind deopotrivă valoarea lui inițiatică, caracterul de jertfă și relația care exista în trecut între păcat și curățire, care putea fi realizată prin intermediul lui, părintele Dumitru Cobzaru nu neglijează niciun alt aspect, extrem de important, care se găsește în legătură strânsă cu spiritualitatea creștină și modul în care aceasta jalonează percepția cu privire la dinamica relațiilor teandrice, anume iubirea. Dânsul arată că scopul oricărei drumeții de acest fel este acela al fortificării în iubire:

„Pelerinul poartă în suflet iubirea pe care-o credem pierdută și se reîntoarce cu ea, îmbogățită, la locul de unde a plecat. Locurile și monumentele de care este legată istoria mântuirii neamului omenesc poartă, la rândul lor, săpată în negura timpului, aceeași iubire, fiindcă Cel care-a hotărât-o este Iubire”.

Aspectele istorico-geografice și duhovnicești privitoare la problematica investigată sunt și ele prezentate cu multă atenție. În capitolul intitulat „Zorile pelerinajului creștin: locuri, pelerini, motivații, mărturii”, autorul navighează prin hățișul istoriografico-teologic de surse și vorbește despre apariția și dezvoltarea pelerinajului în zorii creștinismului. Un loc aparte al cercetării îl ocupă Ierusalimul, care a constituit și constituie încă ținta finală a celor mai multe dintre aceste călătorii cu rol inițiatic, însă nici alte locații importante nu sunt neglijate.

Sfântului Munte i se dedică, după cum era de așteptat, un capitol aparte. Părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru insistă asupra relevanței lui istorice, reliefând totodată convergența ei cu dimensiunea spirituală a acestui spațiu sacru. La fel va face și în cadrul capitolului dedicat Mânăstirii Nicula, despre care a mai vorbit și în cadrul altor cercetări monografice și care nu putea să lipsească din rândul studiilor de caz, datorită relevanței pe care o are pentru arealul transilvan, în care și autorul activează.

În loc de concluzii, părintele va insista asupra calității de catalizator al unor sentimente ce duc înspre regăsirea de sine a pelerinului, fapt ce va da demersului dânsului o notă de inedit, dar și statutul de lucrare ce se cere analizată și aprofundată, între altele și din această perspectivă.

Scrisă cu acribie și aducând în atenție un subiect important al spiritualității creștine, lucrarea părintelui arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mânăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, vine să ofere cititorilor o altfel de perspectivă. Aș îndrăzni să zic că-l prezintă pe cel care a scris-o într-o perspectivă nițel diferită de cea cu care i-a obișnuit cunoscuta serie Amvon. Îl aduce în atenție ca pe un cercetător zelos, care decantează din preaplinul cunoștințelor, oferind nu doar un text cu relevanță teoretică, ci o lucrare care are frumoase înrâuriri în viața practică, duhovnicească.

Faptul că a decis să publice un volum despre acest subiect în vremuri pandemice, când deplasările sunt limitate, e și el important, căci autorul oferă cititorului posibilitatea de a-și lăsa mintea să hălăduiască peste mări și țări și să reconstituie, pe baza unor anamneze în care sorgintea proustiană o reprezintă slovele dânsului, chipuri și meleaguri din a căror încărcătură, viața duhovnicească își poate trage o binecuvântată sevă.

Ierom. Maxim MORARIU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut