Alte trei cazuri de formare de cheaguri de sânge după vaccinarea cu serul anti-COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca

Agenția franceză a Medicamentului (ANSM) a descoperit trei noi cazuri de tromboză în locuri „atipice” după vaccinarea cu serul anti-COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca, informează DPA citată de AGERPRES.

Aceste cazuri de formare de cheaguri de sânge au fost raportate în legătură cu vaccinul în săptămâna 19-25 martie, a precizat ANSM.

De la începutul campaniei de vaccinare, 12 cazuri, dintre care patru soldate cu decese, au fost înregistrate în Franța. În cazurile raportate, trombozele au apărut mai ales la nivelul creierului în termen de nouă zile de la imunizare. În majoritatea cazurilor era vorba despre femei. În nouă dintre aceste cazuri, persoanele aveau vârste de sub 55 de ani, iar în trei cazuri erau mai în vârstă.

ANSM recomanda deja vaccinarea cu AstraZeneca doar pentru persoanele cu vârsta de peste 55 de ani, după o pauză de vaccinare de scurtă durată la mijlocul lunii martie.

Până pe 25 martie, serul AstraZeneca fusese injectat de aproximativ 1,9 milioane de ori în Franța.

În Germania, miniștrii sănătății la nivel federal și de land au decis marți că vaccinul ar trebui să fie administrat doar persoanelor de peste 60 de ani – cu excepția cazului în care persoanele mai tinere doresc să se imunizeze pe propriul risc după consultarea cu medicul lor.

Până la începutul săptămânii, 31 de cazuri suspectate de tromboză venoasă cerebrală fuseseră raportate după vaccinarea cu serul AstraZeneca.

Până vineri, peste 9 milioane de persoane din Franța, reprezentând circa 13,6% din populația totală, primiseră cel puțin una dintre cele două doze de vaccin.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut