Alduirea colacului

Aproape toate sărbătorile sunt însoțite, în satul românesc, de pâinea ritualică. Astfel, de Crăciun, alături de puterea cu care este învestit textul colindei, colacul reprezintă, în mod simbolic, dorința fiecărui gospodar de a avea roade bogate, înmulțirea vitelor, sănătate și alte asemenea.

De aceea, pe masa încărcată cu mâncare și băutură destinată colindătorilor, colacul frumos împodobit nu lipsește niciodată. Colacul, ca bobul de grâu, devine „fața lui Hristos” sau „pelița lui Hristos”, așa cum este denumit în „mulțămita la colac” rostită de ceata de feciori în cadrul colindatului de Crăciun. Termenul de „peliță” are aici sensul de trup sau obraz, afirmă etnologul clujean Aurel Bodiu.

În desfășurarea datinei colindatului, primirea colacului reprezintă un moment foarte important, care se produce cu deosebită ceremonie, însoțită de urări, denumită „urarea, mulțumirea sau alduirea colacului”.

Toți cei din casă, colindători și gazde, stau în picioare, iar conducătorul colindătorilor, numit la Mărișel taroste, mulțumește pentru colac, ridicându-l. Alduirea colacului este prima din seria urărilor la colindat, dar și cea mai lungă. Numai după urarea colacului are loc primirea altor daruri, precum: picior de porc, țuică sau bani.

„Jupânu’ gazdă bine s-o purtat/ Șî pă noi ne-o așteptat/ Cu mese-ntinse, Cu lumini aprinse Șî cu prima cinste, Un colac de grâu, mare șî frumos Ca pelița lui Hristos. //Da nouă ni să pare că nu-i numa un colac de grâu, mare șî frumos/ Ci că-i stogu’ jupânului gazdă cu tătu/ Da nu-i, că de-ar hi, niciun bine nu ar hi, între noi, junii satului// Că de paie ne-am întebgica,/ Cu pleava ne-am îneca/ Șî numa bine n-am umbla”. (Foto: Daruri pentru colindători/ Grupul „Corindătorii Clujului”, format din interpreți clujeni)

Grigore SÂMBOAN
Consultant artistic, CJCPCT Cluj

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut