Ajutor pentru refugiați

După 12 luni de război continuu în Ucraina, proiectul „Ajutor pentru refugiați”, lansat de Fundația Regală Margareta a României în urmă cu un an, a rămas un sprijin constant în viața refugiaților care au trecut granița spre România. Bebeluși de 2 luni sau vârstnici de 76 ani, ajunși fie la centrele de primire de la frontieră, fie la București pentru tranzit sau ședere temporară, ori în alte comunități în căutarea unui adăpost, au primit ajutor.

Primele acțiuni umanitare ale fundației au început la București, în urmă cu un an, alături de Casa Siqua, atunci când familii cu copii fugeau din calea războiului, trecând granițele spre România pentru a-și salva viețile. Primii sosiți au primit ajutor concret și imediat: un adăpost peste noapte, mese calde, îndrumare, transport sau transferuri la autogară sau aeroport, dar și sprijin emoțional și asistență, în funcție de nevoile stringente. Începând din 22 martie 2022, proiectul de ajutor a fost extins în toată țara, fiind susținute intervențiile imediate la frontieră, precum și nevoile urgente ale refugiaților, în special copii, mame, vârstnici și persoane cu boli cronice sau vulnerabile.

Prin donațiile și resursele mobilizate pentru refugiați, Fundația a consolidat o rețea de 21 de ONG-uri locale și astfel au fost ajutați peste 5.000 de refugiați, în București și județele Cluj, Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Galați, Iași, Maramureș, Tulcea și Satu Mare. Sprijinul lor a constat în: găzduire și o masă caldă; transport și transferuri; alimente, îmbrăcăminte, produse medicale și igienico-sanitare; asistență și activități educaționale pentru copii; consiliere socială și îndrumare spre servicii de traduceri, juridice, etc.; asistență medicală și tratamente; sprijin psihologic și alinare emoțională; celebrarea sărbătorilor tradiționale.

În 2023, proiectul de Ajutor pentru refugiați continuă în București și în țară, atât pentru cei care au rămas alături de noi încă de anul trecut, cât și pentru a întâmpina și acomoda noii refugiați ce fug din bătaia armelor – oameni care și-au pierdut casa, membrii familiei sau speranța pentru ziua de mâine (…). Proiectul continuă și se adaptează în funcție de situația și nevoile refugiaților care ajung în România” – precizează un comunicat al Fundației Regale Margareta a României.

Contribuțiile pentru proiectul Ajutor pentru refugiați pot fi realizate de donatori, companii și alți finanțatori care vor să participe la acest efort de solidaritate umană, prin: donație pe pagina www.frmr.ro/ajutor-pentru-refugiati respectiv sponsorizări în contul RO77 BACX 0000 0001 2931 2250.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut