Activități de ecologizare pe platoul Muntelui Dobrin

Sub deviza „Munții contează! Păstrează munții curați!”, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Cluj, ai Agenției Naționale a Zonei Montane, ai Instituției Prefectului și Consiliului Județean Cluj și ai Primăriei și Consiliului Local al comunei Măguri Răcătău au participat miercuri, 14 septembrie, de Ziua Națională a Muntelui, alături de elevii școlilor gimnaziale din zonă, la o acțiune de ecologizare a zonei montane Măguri Răcătău, platoul Muntelui Dobrin.

Activitatea de ecologizare a deschis seria acțiunilor educaționale din acest an școlar, dedicate Pactului Verde pentru protejarea naturii și prevenirea efectelor generate de schimbările climatice și s-a concretizat cu sprijinul directorilor și al profesorilor diriginți din cele cinci unități de învățământ preuniversitar implicate: Școala Gimnazială Măguri Răcătău, Școala Gimnazială Măguri Bogdănești, Școala Gimnazială Muntele Rece, Școala Gimnazială Valea Ierii și Școala Gimnazială ,,Pelaghia Roșu” Mărișel.

„În scopul creșterii nivelului de conștientizare a tinerei generații, în ceea ce privește consolidarea rezilienței în fața posibilelor dezastre naturale și necesitatea protejării ecosistemelor naturale din aria județului Cluj, reprezentanții instituțiilor partenere au oferit elevilor informații relevante privind protejarea naturii și a mediului înconjurător, precum și norme de bune practici, cu privire la protejarea biodiversității din zona Măguri Răcătău, care să poată fi valorificate, sustenabil, în cadrul orelor de consiliere și dezvoltare personală, respectiv în cadrul activităților educative extrașcolare, dedicate protejării mediului și protejării naturii” – informează Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

Potrivit inspectorului școlar general Marinela Marc, formarea unei conduite ecologice la elevi este o cerință deosebit de importantă pentru orice demers educativ școlar și extrașcolar.

„Implicarea elevilor în activități de ecologizare, de cunoaștere și înțelegere a unor fenomene legate de mediul înconjurător, precum și identificarea și rezolvarea unor probleme legate de poluarea și degradarea mediului, au ca rezultat formarea unor comportamente de apărare și conservare a mediului, care contribuie la formarea unor comportamente ecologice pentru adulții de mâine, protejarea mediului înconjurător devenind un exercițiu de practică comunitară. Școala trebuie să facă acest exercițiu social cu întreaga populație școlară care în viitor va avea răspunderi mari și concrete în gestionarea rațională a tuturor resurselor de mediu, indiferent dacă vorbim de calitatea aerului, a solului sau a pădurilor. Le mulțumesc tuturor celor care au ales să se implice în acest demers și consider că este un exercițiu ce se cuvine multiplicat la nivelul întregului județ”, a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut