Academician Eugen Simion: Ne găsim într-un moment ciudat al istoriei noastre

Academicianul Eugen Simion a participat, joi și vineri, la lucrările simpozionului internaţional „Zilele Sextil Puşcariu”, organizat de Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române şi Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”.

Referindu-se la volumele publicate sub egida forumului de știință și de cultură de la București, prestigiosul critic şi istoric literar a evidențiat că Academia Română a dorit să arate că ”poate face lucruri fundamentale, într-o istorie prezentă foarte dificilă”. Pe de altă parte, domnia sa a arătat că a venit la Cluj ”pentru a-i înfrânge pe scepticii de serviciu, care spun că noi, românii, nu mai suntem în stare de nimic. Nu e adevărat, nu aşa sunt românii! Ei au altă istorie, altă mentalitate. Trăim momente de haos şi trebuie să ne întrebăm: Ce facem noi pentru naţiunea nostră, pentru cultura română? Valorile umanismului european sunt, azi, negativ puse în discuţie. S-a pierdut interesul pentru ştiinţele umaniste, lucru care mi se pare primejdios (…). Unele discipline sunt pe cale de dispariţie: nu mai avem slavişti; în epoca medievalităţii textele erau scrise în caractere chirilice. O carte splendidă – «Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie» -, cea mai importantă operă a medievalităţii româneşti, e scrisă în jurul anului 1520, în limba slavonă. Coincident, e vremea în care Machiavelli scria «Principele», iar Erasmus din Rotterdam – «Elogiul nebuniei sau discurs spre lauda prostiei» (…) Elocinţa, arta de a vorbi frumos şi corect, ar trebui să fie reintrodusă în învăţământul liceal. În confruntarea cu «ştiinţele tari» – cum se spune în limbajul Bruxelles de azi – şi cu marile companii internaţionale care conduc lumea, umanioarele nu mai prezintă interes, mulţi le consideră o povară. În societatea în care trăim, umanioarele sunt discreditate. (…) E primejdios să lăsăm limba română în soarta străzii (…). Cuvântul «experienţă» este tot mai des înlocuit cu «expertiză», de parcă ar fi sinonime. Nu sunt”.

„Ne găsim într-un moment ciudat al istoriei noastre. Am aşteptat cu toţi democraţia, libertatea de spirit, dar aceasta nu ne-a găsit pregătiţi. Timp de două decenii nu am făcut decât să ne vânăm între noi, cu o ură sinceră. Academia Română a încercat să facă, pe tăcute, «Tratatul de istorie», apoi cele 38 de volume cu «Manuscrisele» lui Mihai Eminescu, în facsimil, şi operele fundamentale ale marilor noştri scriitori. Noica s-a zbătut zece ani să publice manuscrisele lui Eminescu şi nu a reuşit. Noi, Academia Română, am reuşit. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902”.

                                                    ***

Într-un interviu acordat cotidianului ”Făclia”, academicianul  Eugen Simion a  vorbit  despre cărţile de valoare publicate de Academia Română, despre modul în care a fost denigrat scriitorul Mihai Eminescu, în zilele noastre; despre denunţul anonim şi calomnios care i s-a făcut la DNA, ca urmare a asumării proiectului de publicare a ”Manuscriselor” lui Mihai Eminescu. Totodată, reputatul om de cultură s-a referit la ”Medalia de Aur pentru Filologie în memoriam Alfred Nobel”, care i se va conferi, spre finele acestui an, şi a menţiont nume de scriitori români care ar fi putut, fi, azi, laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură.

Redactor Făclia: Ceea ce faceţi Dumneavoastră, la Academia Română, prin re-publicarea operelor literare ale marilor noştri scriitori, este o re-întemeiere. Aţi lansat, joi, 12 septembrie, la Cluj-Napoca, antologia ”Şcoala Ardeleană”, în patru volume, publicată de Academia Română. Şcoala Ardeleană a ctitorit o mentalitate de grup, devenită apoi a întregii societăţi româneşti, privind conştiinţa identităţii noastre naţionale. Spuneaţi, cu o altă ocazie, că şi Eminescu a construit, prin articolele şi eseurile sale, „un fel de mitologie a naţionalităţii şi spiritualităţii noastre, iar azi, globalizarea tinde, de multe ori, să ne separe de identitatea noastră. Să nu pierdem nici rădăcinile, nici cârma. Asta ne învaţă Eminescu”.

După ce am citat aceste lucide consideraţii, care vă aparţin, vă întreb, Domnule Academician, cum sunt, totuşi, posibile afirmaţiile unor intelectuali mult lăudaţi, precum Horia Roman Patapievici, care ne spun că Eminescu este o relicvă „din debara („cadavru”) care trebuie aruncată”. „Eminescu nu mai este de actualitate pentru progresiști”, declara, peiorativ, simplist, nu de mult, Patapievici. Pe de altă parte, am fost extrem de contrariaţi când profesoara Ioana Both de la UBB a ales, în 2001, pentru coperta unui volum apărut în coordonarea sa, la Editura Dacia – „Mihai Eminescu poet naţional român. Istoria şi anatomia unui mit naţional”- nici mai mult nici mai puţin decât bancnota de 1000 de lei, scoasă din circulaţie, cu chipul lui Eminescu. A fost o alegere ofensatoare, dar, regretabil, doamna Both nu şi-a dat seama.

Academician Eugen Simion: Oameni diferiţi, caractere diferite. Imaginaţia lor este, şi ea, foarte diferită. Domnul Patapievici spune că limba română nu e bună decât de înjurături, iar poporul român nu este decât un trup nenorocit pe care „au urinat” slavii şi turcii. Şi că noi, românii, nu contăm spiritualiceşte. Nu ştiu de ce a spus insanităţile acestea. Mă rog, este un om tânăr, poate îşi revine. Nu poţi să ai o cultură, să trăieşti într-o naţiune dacă o deteşti într-un asemenea hal. Dar să punem totul pe seama unei agitaţii politice, care, din când în când, ne cam sminteşte. La Cluj, doamna profesoară Ioana Both a fost împotriva publicării manuscriselor lui Eminescu. Îi reproşez nu atât că nu a fost corectă faţă de acest proiect – pe care l-a minimalizat, l-a ridiculizat -, dar în acelaşi timp a fost de un oportunism absolut jalnic, pentru că nu a spus un cuvânt măcar că e, de fapt, proiectul lui Constantin Noica şi nu al lui Eugen Simion. Dar Eugen Simion l-a realizat, concret, şi sunt foarte mulţumit de acest lucru. Sper că doamna Ioana Both va considera, într-o zi, că aceste 38 de volume nu reprezintă „nişte fotografii de botez, parastas, sau nunţi”, cum ne-a spus. Nu! Este o operă foarte importantă pentru cultura noastră, la care visau, într-un fel, şi Perpessicius şi Iorga. Nu este vorba de o altă ediţie decât a lui Perspessicius, dar este un mijloc de a ajunge la opera lui Eminescu. Dar să faci un denunţ la DNA, pe acest subiect, este dincolo de orice logică. După patru ani, în care procurorii DNA s-au ocupat de denunţ, am primit o scrisoare semnată de unul dintre procurori, în care mi-a spus un lucru extraordinar: cel care a făcut denunţul la DNA nu şi-a dat adevăratul nume, nici adresa reală, nici numărul de înregistrare real. Deci totul a fost o delaţiune. Şi totul în dauna lui Eminescu. În final, nici nu m-am supărat prea tare pe aceste aberaţii: cum să denunţi la DNA faptul că au apărut, în facsimil, toate cele 14.000 de pagini ale lui Eminescu. Şi Noica a scris o carte cu toate conferinţele lui Eminescu, cu memoriile lui, cu toate îndemnurile lui. Nu de mult am descoperit, rătăcită prin arhiva corespondenţei mele, o scrisoare a lui Noica, de la începutul anilor ’80, în care îmi mulţumea că am scris despre el. Îmi lăsa sarcina – deşi nu făceam parte din grupul Noica – să duc mai departe cercetarea manuscriselor lui Eminescu. Academia Română a făcut acest lucru, a făcut ce trebuia să facă. Nu mă mai întreb ce cred unii intelectuali ardeleni despre Memorandişti, sau despre Şcoala Ardeleană, de vreme ce facsimilele lui Eminescu sunt taxate drept „fotografii de nuntă sau de parastas”.

Reporter Făclia: Apropo de manuscrise: după ce Noica a trecut la cele veşnice, în 1987, manuscrisele sale din camera în care locuia, la Păltiniş, nu au fost predate Academiei Române, aşa cum era firesc. Șe știe că domnul Gabriel Liiceanu le-a dus la el acasă. Le-a încredinţat sau nu, între timp, Academiei Române?

Academician Eugen Simion: Nu le-a predat. Aş fi vrut să le public în colecţia Opere Fundamentale. Eu am avut un conflict cu domnul Liiceanu legat de Cioran. Din fericire s-a rezolvat în favoarea Academiei Române. Domnul Liiceanu ne ceruse să topim tirajul publicat de noi şi să plătim daune. Iată că justiţia română a făcut şi fapte bune, iar noi am reuşit să publicăm toată opera lui Cioran, chiar şi partea indezirabilă, pentru că e vorba de o reconstituire. (n.r. Un fond format din 123 de manuscrise de tinerețe și documente personale ale lui Emil Cioran a fost donat, în mai 2011, Academiei Române, de omul de afaceri George Brăiloiu, 42 de ani, avocat. Fondul fusese cumpărat de compania KDF-Energy, proprietate  a  domului Brăiloiu, la o licitaţie organizată pe 7 aprilie 2011, la Paris, de Casa Binoche şi Giquello. Brăiloiu a achiziționat manuscrisele cu suma de 507.500 de euro, fiind surprins că statul român nu participă la respectiva licitație). Apoi am publicat, spre bucuria multora, Ion Budai-Deleanu. Aici, la Cluj, prof. univ. dr. Ioana Em. Petrescu (1941-1990) a scris excelent despre eposul comic al lui Budai-Deleanu, dar și despre Eminescu (n.r. ”Eminescu. Modele cosmologice și viziune poetică”, București, Editura Minerva, 1979, ”Eminescu și mutațiile poeziei românești”, Cluj, Editura Dacia, 1989, ”Eminescu – poet tragic”, Iași, Editura Junimea, 1994). Ioana Em. Petrescu rămâne o referință remarcabilă în istoria și critica literară.

Reporter Făclia: Scrisoarea adresată Academiei Române prin care se anunța că vi se va conferi ”Medalia de Aur pentru Filologie, în memoriam Alfred Nobel”, pentru anul 2018, de către Societatea Internaţională de Filologie, a făcut obiectul unei investigații a jurnaliştilor publicaţiei Scena9, care au scris că premiul ar fi un fals. O investigaţie a fost făcută şi de înaltul for de știință și de cultură de la București. Circumstanța aceasta a creat și supoziţia că ar putea fi vorba de un atac la prestigiul Dumneavoastră, pe fondul unor mai vechi neconcordanţe de opinii, fie în sfera criticii literare, fie în cea a producției unor edituri, pe care Academia le eclipsează vădit, prin calitatea desăvârșită a lucrărilor tipărite. Credeţi într-o atare ipoteză?

Academician Eugen Simion: Îmi pare bine că îmi puneți această întrebare. ”Medalia de Aur pentru Filologie în memoriam Alfred Nobel” există. Și voi merge în toamna aceasta la ceremonia în care Medalia mi se va acorda. Totul a pornit dintr-o eroare de informație, pe care nu a făcut-o, însă, Academia Română. Societatea Internaţională de Filologie există și acordă o Medalie de Aur, nu un premiu. Nu există Premiul Nobel petru critică literară, pentru filologie. Conferirea Medaliei se face după modelul lansat de matematicieni, care au o medalie pentru tinerii de merit, până în 40 de ani. Repet, nu e vorba nicidecum de un Premiu Nobel. Numele exact al distincției este ”Medalia pentru Filologie  in memoriam  Alfred  Nobel”.

Este o altă construcție, nu are nicio legătură cu Premiul Nobel. Toată lumea știe că nu există un Nobel pentru Filologie, sau pentru critică literară. Unii s-au gândit să facă speculații și au făcut un lucru absolut abominabil, după părerea mea. Medalia a fost conferită, în 2017, profesorului emerit în lingvistică Avram Noam Chomsky, 91 de ani, de la Massachusetts Institut of Technology din SUA, celebru pentru „teoria gramaticii generativ-transformaționale”. Iar pe internet există ceremonia decernării Medaliei, la Paris, în care Chomsky susține un dicursurs de o oră și jumătate.

Reporter Făclia: În opinia Dumneavoastră, România ar fi putut avea, până acum, un laureat al Premiului Nobel pentru Literatură?

Academician Eugen Simion: Da. Nichita Stănescu, un poet uriaș, apoi Marin Sorescu ar fi putut fi laureați Nobel. Și în generația lui Mircea Eliade sunt nume care ar fi meritat, pe deplin, premiul decernat de Academia Suedeză – Blaga ori genialul Arghezi … Nu avem noroc, din păcate, la acest capitol.

Reporter Făclia: Dintre criticii literari de ieri și de azi, cine este mai apropiat de modul Dumneavostră de interpretare?

Academician Eugen Simion: Generația mea a dat foarte mulți critici literari buni. Din păcate, cei mai mulți dintre ei nu mai sunt în viață. Alții vor să fie doar ei luați în considerare, ceea ce nu e bine. Dacă ești cel mai bun, unic într-o cultură, ești singur într-un pustiu. Nu se aude glasul tău, trebuie să fii  într-o echipă, să ai în spatele tău un cor. Dacă vrei să fii unicul solist, nu e bine deloc.

Reporter Făclia: Care este pictorul Dumneavoastră preferat?

Academician Eugen Simion: Ion Andreescu. Îmi place și Grigorescu, care traduce, iscusit, firea româneacă. Avem forte mulți pictori buni, regretabil că nu sunt cunoscuți. După literatură, pictura îmi place cel mai mult.

Reporter Făclia:  De cele mai multe ori, lăsați impresia că sunteți un optimist, nu un sceptic. În eseul pe care l-ați dedicat lui Eugen Lovinescu, teoretician al literaturii și sociolog al culturii, i-ați făcut o caracterizare în două cuvinte: ”scepticul mântuit”. Este și Eugen Simion un sceptic mântuit, de vreme ce proiectele culturale de mare anvergură şi nu ușor de realizat, lansate la Academia Română, sunt toate finalizate cu succes?

Academician Eugen Simion: Am, în firea mea, o nuanță de scepticism melancolizant, și totuși activ. Din punctul meu de vedere, legea morală cea mai bună pe care a fixat-o creștinismul este toleranța activă. Toleranța ne ține în lume, a creat umanitatea, valorile noastre. Creștinismul ne-a modelat spiritul. Puțin sceptic este bine să fii, dar nu depresiv. Lovinescu era structural un sceptic și a recunoscut acest lucru, dar a creat toată literatura modernă.

Reporter Făclia: În condițiile în care politicul nu este capabil să redreseze starea în care a ajuns economia naţională, după succesive privatizări frauduloase, Academia Română a elaborat o strategie de dezvoltare a ţării, pentru perioada 2018 – 2038. Din punctul Dumneavoastră de vedere, această strategie are sorți de izbândă, este realizabilă?

Academician Eugen Simion: Academia a elaborat acest proiect, dar nu cred că are vreun efect, în acest moment. Atâta vreme cât democrația românescă nu o să-și creeze structurile, iar oamenii politici nu vor înceta să se încaiere atât de câinește – mereu unii vor să distrugă ce au făcut cei de dinaintea lor – nu vom putea face nimic. Chestiunea este dramatică. Cu toate acestea, eu nu cred în rău, cred mai degrabă în forța binelui. Dar e nevoie de o instaurare a ordinii. Spectacolul oamenilor politici, discursul politic actual este în afara democrației. E necesar să plecăm de la ideea că democrația este o casă care trebuie să fie păzită de mai mulți. La noi, nici dreapta, nici stânga nu apară nimic în casa națiunii. Ce dreapa, ce stânga? La ora actuală sunt două grupuri în haos, într-un balamuc total. Este decepționant, nu se prefigurează nimic. Nu mai e epoca în care un singur om decide, trebuie să existe un grup care să traseze un drum raţional pentru țara aceasta. Și mai este ceva grav: a dispărut clasa țărănească. Au dispărut statutul și forța ei socială. Clasa țărănească a ținut istoria noastră.

Carmen FĂRCAȘIU

Articole din aceeasi categorie