Ziua Limbii Române

Clujenii sunt așteptați, lunii, 31 august 2020, să participe la manifestările dedicate Zilei Limbii Române. Evenimentul va avea loc începând cu ora 15.00, pe platoul pietonal din faţa clădirii Casino – Parcul Central „Simion Bărnuţiu”, Cu această ocazie, vor susţine conferinţe despre limba română următorii scriitori: Horia Bădescu, Vasile Igna şi Adrian Popescu. De asemenea, actori ai Teatrului Naţional din Cluj-Napoca vor recita din lirica română contemporană.

Ziua Limbii Române a fost instituită prin Legea nr. 53/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 145 din 19 martie 2013. În actul normativ se arată printre altele că „Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv de reprezentanţele diplomatice şi institutele culturale ale României, precum şi de către alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific”.

În această zi este prevăzută arborarea drapelului naţional precum şi posibilitatea ca societăţile de radio şi televiziune să preia în emisiunile lor aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

Articole din aceeasi categorie