Ziua Copilului, sărbătorită la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dej

Ziua-Copilului-Dej-1Duminică, 31 mai, odată cu sărbătorirea Pogorîrii Sfîntului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile), la Biserica parohială „Adormirea Maicii Domnului” Dej II s-a sărbătorit şi Ziua Copilului, în prezenţa primarului Costan Morar, viceprimarului Aurelian Mureşan şi a unui număr mare de copii şi enoriaşi.

Cu aceast prilej, a fost premiat Denis Todoruţ, elev în clasa a VI-a A, la Şcoala Gimnazială Nr.1, care s-a clasat pe locul întîi la faza judeţeană a olimpiadei de religie, iar la cea interjudeţeană din Satu Mare, unde a reprezentat judeţul Cluj, a obţinut nota 9. Un succes la care a contribuit şi profesoara de religie Cristina Şipoş, cea care l-a îndrumat pe Denis, precum şi Biserica Ziua-Copilului-Dej-2parohială „Adormirea Maicii Domnului” Dej II, legată printr-un parteneriat educativ de Şcoala Gimnazială Nr.1.

Diplome şi dulciuri au primit toţi copiii parohiei prezenţi la Sfînta Liturghie de duminică, pentru ei fiind inaugurat şi un mic „parc de joacă”, amenajat în curtea din spatele bisericii.

Momentele festive s-au încheiat cu „Sfinţirea cea mică a apei”, ritual care se săvîrşeşte la începutul fiecărei luni calendaristice, iar la casele credincioşilor, oricînd este nevoie.

M.V.

Articole din aceeasi categorie