Zilele Memorialului Gherla

„Pentru durerile Sfinților care pentru Tine au pătimit, fii milostiv, Doamne, și toate durerile noastre le vindecă, Iubitorule de oameni, rugămu-ne ție.”
(Troparul Sfintilor 40 de Mucenici din Iezerul Sevastiei)

Memoria martirilor din închisorile comuniste va fi cinstită și anul acesta printr-o serie de evenimente organizate în cadrul Zilelor Memorialului Gherla (8 – 12 martie). Va fi o „comemorare a unei suferințe care rodește în noi și are rost pentru nădejdea noastră în viitorul acestui neam”, la care sunt chemați toți cei care „socotesc că jertfa cea bună a fost primită de bunul Dumnezeu”.

„«Au murit degeaba!», auzim uneori spunându-se despre oameni care au fost sacrificați de tirani ai trecutului. Într-adevăr, cu mintea poți să contempli cruzimea sterilă a prigoanei și execuțiilor politice. Înspăimântător – gândul că acestea au fost gesturi lipsite de rost și rod, doar capricii ale unor vremuri care au trecut peste oameni, strivindu-le viețile. Pe de altă parte, știm că dacă persecuția însăși poate fi rodul unui astfel de «accident» al istoriei, felul în care unii oamenii au primit-o ca experiență i-a transformat cu adevărat, le-a dat și rost și rod, chiar dacă el abia poate fi cântărit cu mintea omului de azi. E ca și cum sacrificarea însăși a ajutat să se nască sacrificiul, jertfa. Pentru martirii din închisorile comuniste, jertfa lor nu se ridică spre puternicii zilei, ci spre Dumnezeu. Iar dacă oamenii cetății de ieri și de azi pot crede ce vor despre asta, noi alegem să ne numărăm printre cei care socotesc că jertfa cea bună a fost primită de bunul Dumnezeu” – spune pr. protos. Grigorie Benea, cel care și-a asumat responsabilitatea ridicării Memorialului Gherla, în 2018.

Conform programului anunțat, la pomenirea din acest an (a treia, de la înființarea Memorialului), va participa și episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul. Duminică, 8 martie, de la ora 9:30, un sobor de preoți în frunte cu PS Benedict, va oficia Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea „Sfinții 40 de Mucenici” – Memorialul Gherla. În aceeși zi, de la ora 18:00, la Escape Events, Gherla – concert „Lin din Pelin”, susținut de Corul de copii al Memorialului Gherla, Sergiu, Lenuța Purja și Teodora Purja (tezaur uman viu) și Corul Bărbătesc din Finteușu Mare; recită: Ioan Isaiu.

Luni, 9 martie, de la ora 9:00, la Mănăstirea Sfinții 40 de Mucenici – Memorialul Gherla: Liturghia Darurile mai înainte sfințite, urmată de parastas de comemorare a deținuților politici.

Miercuri, 11 martie, de la ora 20:00, pe pagina Memorialului Gherla: dialoguri purtate de Galina Răduleanu cu martori ai istoriei recente. În ultima zi a evenimentului, joi, 12 martie, de la ora 17:00, în prezența ÎPS părinte mitropolit Andrei și a regizorului Toma Enache, la Mănăstirea Nicula va fi proiectat pentru slujitorii Bisericii filmul „Între chin si amin”, despre tragedia reeducării din închisorile comuniste.

***

Gherla a fost unul din cele mai importante locuri pe harta Gulagului românesc. Mii de oameni, între care personalități marcante ale elitei interbelice românești, au umplut celulele și beciurile teribilei închisori. Printre cei închiși la Gherla se numără: psihologul Nicolae Mărgineanu, scriitorul Paul Goma, părintele Nicolae Steinhardt, episcopul greco-catolic George Guțiu, poetul Vasile Voiculescu.

„Memoria este cea care ne dă, ne definește identitatea. Memoria e esențială atât la nivel personal, cât și la nivel de societate, ne arată nu doar de unde venim, ci și cine suntem și încotro mergem. Fără ea, suntem doar frunze în vânt, fără rădăcini și fără țintă. Este datoria noastră să ne cinstim eroii, martirii. Ei sunt fața curată a poporului nostru, cei care au știut să-și apere credința, libertatea, demnitatea, cu prețul unei suferințe îndelungate, iar uneori chiar cu prețul vieții. Sunt repere, modele de care avem nevoie, astăzi mai mult ca oricând. În plus, lecția detenției, experiența cruntă a totalitarismului și a celor ce i s-au împotrivit cu orice preț este, poate, cea mai importantă lecție pe care România o are de adus lumii de astăzi” – spunea părintele Grigorie Benea, într-un interviu acordat ziarului, în martie 2018.

Așadar, toți cei care „socotesc că jertfa cea bună a fost primită de bunul Dumnezeu” sunt așteptați, cu pace, la Zilele Memorialului Gherla.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie