Zile de Spiritualitate Mariană la Mănăstirea Surorilor Maicii Domnului din Cluj-Napoca

Credincioșii greco-catolici sunt invitați la cinstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu printr-o serie de conferințe, rugăciune și momente muzicale organizate de Congregația Surorilor Maicii Domnului (CMD), la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca (str. Romul Ladea nr. 6), în cadrul celei de-a 11-a ediții a Zilelor de Spiritualitate Mariană.

Conform programului anunțat de Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, vineri, 4 mai, de la ora 16:30, meditația va fi susținută de pr. Cristian Langa, profesor la Seminarul Teologic eparhial “Sf. Ioan Evanghelistul”; sâmbătă, 5 mai, de la ora 10:30, de pr. Cristian David, consilier eparhial și capelan al mănăstirii, iar de la ora 16:30, de mons. Călin Bot, vicar general eparhial. Fiecare conferință va fi urmată de devoțiuni mariane, iar în după-amiaza de sâmbătă, de slujba Vecerniei.

Duminică, 6 mai, în capela mănăstirii va fi celebrată Sfânta Liturghie arhierească, urmată de conferința despre Preasfânta Fecioară Maria, susținută de PS Florentin Crihălmeanu, episcop eparhial de Cluj-Gherla. De la ora 18:00, slujba Vecerniei va fi urmată de un program de muzică și rugăciune în cinstea Maicii Domnului.

În tradiția Bisericii Catolice, luna mai este dedicată Preasfintei Fecioare Maria.

După cum (minunat!) precizează Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, „an de an, Surorile CMD oferă, prin acest program, celor ce doresc, o oază de pace sufletească în mănăstirea înconjurată cu pajiști împodobite cu primăvăratice flori, cu alei ce îndeamnă la meditație și popasuri de rugăciune. Încă de la intrarea pe poarta mănăstirii pelerinul este chemat, chiar fără cuvinte, la o plimbare prin parcul dimprejur, unde o grotă a Sfintei Fecioare Maria amintește de aparițiile Preacuratei de la Lourdes, sau pe un mic povârniș unde stațiunile Căii Crucii conduc tot mai sus, la o Cruce de lumină, loc binecuvântat ce oferă o frumoasă perspectivă asupra împrejurimilor. Revenind apoi spre clădirea învăluită în liniște, capela mănăstirii se deschide pelerinului călător și căutător de Dumnezeu, împodobită cu chipurile sfinților frumos scrise în icoane după canoanele ritului bizantin, și-l îmbie la îndelungat popas în centrul mirificului univers spiritual al Mănăstirii CMD, în principalul locaș de rugăciune și izvor de har, unde neîncetat Surorile se roagă pentru toți”.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie