Vrednic este!

Peste 3500 de credincioși din toată Mitropolia Clujului au participat duminică, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, la solemnitățile liturgice prilejuite de hirotonia și instalarea arhimandritului Benedict Vesa ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în urma alegerii acestuia de către Sfântul Sinod în scaunul rămas vacant după retragerea PS Vasile Someșanul.

Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a fost săvârșită hirotonia întru arhiereu a celui ales, a fost celebrată în sobor de arhierei, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Din soborul de ierarhi au făcut parte: ÎPS Irineu, arhiepiscopul Alba Iuliei, PS Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului, PS Visarion, episcopul Tulcii, PS Petroniu, episcopul Sălajului, PS Gurie, episcopul Devei și Hunedoarei, PS Macarie, episcopul ortodox român al Europei de Nord, PS Timotei Sătmăreanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului și PS Teofil de Iberia, arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. La slujbă au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale și centrale, personalități din lumea academică, artistică și culturală, preoți, monahi și monahii.

PS Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului, a fost cel care a dat citire Gramatei Patriarhale care confirmă că Sfântul Sinod al BOR a ales în scaunul vacant de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului pe Preacuviosul Părinte arhimandrit Valentin Cosmin Vesa, secretar eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului și lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, și că pentru această alegere „s-a ținut seama de necesitatea existenței unui episcop-vicar pentru o mai bună desfășurare a activităților liturgice și pastorale, culturale și misionar-filantropice la nivelul Centrului eparhial, al protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor, sub îndrumarea ÎPS Părinte Andrei, arhiepiscop și mitropolit, în conformitate cu responsabilitățile care îi revin și îi vor fi încredințate”.

„Din partea Preasfinției Sale așteptăm cinstire și ascultare față de chiriarhul său, ÎPS Părinte Andrei, față de Patriarhul României și față de Sfântul Sinod al BOR. Să lucreze în comuniune cu ceilalți ierarhi și să-și împlinească cu responsabilitate misiunea la care a fost chemat în calitate de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, să arate iubire de Biserică și de Neamul Românesc, să apere și să promoveze valorile credinței creștine ortodoxe, să aibă grijă părintească pentru parohii și mânăstiri, să sprijine cultura creștină și să ocrotească patrimoniul sacru bisericesc, să manifeste dragoste părintească față de cler și drept-credincioși, precum și să coopereze cu autoritățile de stat pentru binele Bisericii și al popoprului român” – se spune în documentul patriarhal.

După primirea însemnelor arhierești, noul episcop-vicar a fost felicitat de mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei, de episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, de secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi și, nu în ultimul rând, de președintele Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop. Ultimul cuvânt i-a aparținut chiar celui ales, de acum Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, care și-a exprimat recunoștința pentru toți cei care au contribuit la formarea sa.

„Maica Domnului, Rugul Aprins, a fost și garanția chemării mele, care, pe 13 februarie 2020, s-a confirmat în alegere. Am această credință că s-a întâmplat nu de la oameni, ci de la Dumnezeu, prin aleșii Săi (…). Această zi a fost schimbarea de macaz din viața mea, care a venit cu năvală, dar și cu teamă. (…) Viitorul se construiește împreună cu Dumnezeu în rugăciune, care are rolul de a desțeleni și lumina mintea, de a desluși căi și de a dispune înspre lucrarea cea bună. Ne rugăm la vecernie: «Doamne, fă cu noi semn spre bine; îndreptează-ne pe calea Ta ca să umblăm întru adevărul Tău». De aici vine nădejdea, dincolo de puținătatea vârstei și nedeplinătatea mea duhovnicească. Însoțit de aceste trăiri, stau și eu azi înaintea lui Dumnezeu și Îi spun: «Iată-mă, Doamne, fă cu mine semn spre bine, vas ales în care Tu să Te odihnești și iconom al Tău în mijlocul poporului care Îți stă înainte»” – a spus noul episcop.

Acesta a mulțumit „Dumnezeului Părinților noștri”, care l-au scos din casa părintească și l-au așezat în Sfântul Său altar, tatălui său, preotul Ioan, mamei sale, „dăscălița Mărioara”, care l-a introdus în „tainele lumii, dar, mai ales, în cele ale bunei cuviințe”, dascălilor și colegilor din anii de școală, din țară și din străinătate, studenților săi, mitropolitului Andrei pentru formarea sa intelectuală, pastorală și duhovnicească, „bunului păstor” PS Vasile Someșanul și ierarhilor care i-au conferit „harul arhieriei”.

„Un gând special se îndreaptă către frații preoți și monahi prezenți la slujba de hirotonie, dar și către toți cei din eparhie. Le făgăduiesc tuturor că mă voi strădui să le fiu părinte, atunci când e nevoie de îmbrățișare și îndreptare; frate, atunci când e de lucrat împreună umăr la umăr și prieten, atunci când e nevoie de părtășie sinceră” – a spus PS Benedict, adăugând că se va strădui să-și îndeplinească cu bine lucrarea pastorală, „având încredințarea că «harul pe cele neputincioase le vindecă». De asemeni, a spus că „un loc special” îl va dedica tinerilor, socotind că însăși tinerețea sa „este un dar de la Dumnezeu, tocmai pentru o bună lucrare cu și pentru ei”.

La finalul slujbei, la ieșirea din Catedrală, ierarhii care au săvârșit slujba de hirotonie a noului episcop au fost întâmpinați de circa o sută de bistrițeni îmbrăcați în costume tradiționale.

M. TRIPON

Citește și:

Sute de credincioși la slujba de ipopsifiere a episcopului-vicar ales al Arhiepiscopiei Clujului

Cel mai tânăr ierarh din Sfântul Sinod

 

Articole din aceeasi categorie