Volei Turneu semifinal Cîmpia Turzii, 8 – 10 aprilie

CSM Cîmpia Turzii în turneul final de promovare în A1 !

Rezultate : CSM Cîmpia Turzii : 3:0 (11, 19, 22) cu Bravol Braşov, 1:3 cu CSU Timişoara (20, -24, -19, -26), 3:2 (21, 18, -21, -21, 11) cu CSS 2 Baia Mare * clasament turneu semifinal : CSU Timişoara 9, CSM Cîmpia Turzii 5, Baia Mare 4, Braşov 0 *

Sala sporturilor ‘Ioan Stanatiev’ a fost gazda turenuuli semifinal al seriei Vest, turneu care asigură primelor două ocupante, calificarea şi prezenţa la turneul final al promovării în A1.

La capătul a trei zile pline, de luptă pentru fiecare minge, gazdele şi – au asigurat prezenţa în turneul final, acolo unde adversare sînt Ştiinţa Bacău, Steaua Bucureşti (din seria Est) şi CSU Timişoara, turneu ce se va desfăşura între 6 şi 8 mai. Licitaţia pentru turneul promovării va avea loc marţi, 19 aprilie,la sediul federaţiei de specialitate.

Faptul că echipa CSM CîmpiaTurzii Vlad Andrieş, Daniel Vanca, Ionuţ Cociş, Bogdan Vălean, Răzvan Băcilă, Andrei Brustur, Ionuţ Moca, Dacian Ardelean, Sergiu Ivan, Marius Lupou, Bogdan Luduşan, Dacian Hăşmăşan, Silviu Morar, antrenor – jucător Dan Remeş – ajunge în turneul de promovare este meritul tuturor celor implicaţi, conducere locală, club, jucători, antrenor, un angrenaj ce a funcţionat bine, ce aprinde speranţele unei promovări şi a unei prezenţe pe prima scenă valorică a ţării. Nu va fi uşor deloc. Nu ştim de ce stabilitate material – financiară dispun celelalte echipe. CSU Timişoara a fost în ultimii ani, o prezenţă constantă în aceste turnee de promovare în A1, promovări la care s-a renunţat din lipsă de susţinere finanaciară mai ales. Steaua a retrogradat tot din lipsă de fonduri, nu ştim care este situaţia celor d ela Ştiinţa Bacău. Cum este o echipă studenţească, putem doar bănui. Iată de ce gruparea CSM Cîmpia Turzii trebuie să abordeze turneul de promovare cu un singur gînd, promovarea.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie