Volei Memorialul Ioan Bânda, veritabilă sărbătoare a tinerelor speranţe

p { margin-bottom: 0.1in; line-height: 120%; }

Podium cu Victoria Nădlac, Powervolleyball Baia Mare şi Viitorul Borş

Clasament final – 5

Nădlac 5 5 0 10:0 15

Baia Mare 5 4 1 8:3 11

Borş 5 3 2 6:4 9

CSS Ocna Mureş 5 2 3 5:6 7

CS Ioan Bânda 5 1 4 2:9 2

CSS Turda 5 0 5 1:10 1

Cea de a 9 – a ediţie a Memorialului a fost, nu exagerez deloc, una dintre cele mai bune, de la organizare (Ioan Huţu, Cristian Cheşuţ, Cornel Udrea, Colegiul de arbitri de volei/Victor Şimon, Ioan Bogendorfer – la meciuri, de la atmosfera propice spectacolului sportiv la fair – play, motive de apreciere din partea tuturor celor prezenţi.

Echipele se află înaintea startului oficial în Campionatul Naţional de speranţe, fete (n. 2003 si mai tinere, cu primele meciuri la începutul lunii octombrie), turneul dovedindu-şi utilitatea teoretică şi practică în stabilirea celui mai competitiv sextet. Pentru absolut toţi antrenorii – Vasile Pop/Cluj, Fidelia Crişan/Baia Mare, Marius Drăgan/Borş, Alexandru Ciocan/Turda, Stelian Groyav, Dorin Vărşăndan/Nădlac – a fost turneul la capătul căruia au fost trase concluzii responsabile pentru ceea ce va fi din octombrie 2016 până anul viitor, de la serviciu la preluare, aşezări în teren, scheme tactice la fileu, joc din linia a II – a, pase, un arsenal tehnico – tactic care poate şi trebuie îmbunătăţit în perioada imediat următoare.

Victoria Nădlac a fost de departe surpriza turneului, echipă omogenă, de mare mobilitate în teren, servicii bune, pase, preluări, victorii pe linie în urma unui joc organizat. O surpriză a fost şi Powervolleyball Baia Mare, condusă în teren de fosta jucătoare şi antrenoare a “U” Cluj, Fidelia Margareta Crişan, experienţa acesteia spunându-şi cuvântul prin exprimarea în teren a fetelor, joc bun la fileu, joc de pase, joc alert.

Viitorul Borş CSS Ocna Mureş şi CSS Turda (Ioana Balea, Iulia Duplenschi, Alexandra Giurgiu, Bianca Nemeti, Andrada Nistor, Demeny Maria, Dora Gheţi, Andreea Chiriac, Carina Moldovan, Catinca Marc, Alexandra Mic, Cătălina Bara, profesor Alexandru Ciocan) au mai onorat cu prezenţa lor Memorialul, au venit cu jucătoare noi, alte generaţii mai precis. Şi tot cu jucătoare noi s-a prezentat şi CS Ioan Bânda – Sorana Florea, Adelina Bogdan, Maria Felecan, Georgiana Felecan, Roxana Şipoş, Raluca Moldovan, Paula Toader, Raluca Crişan, Letiţia Matica, Alessia Poggiana, Denisa Ielciu, Anna Leş, Irina Kilin, Amelia Nan, antrenor Vasile Pop -, speranţe la primul lor Campionat Naţional.

CS Ioan Bânda, CSS Turda şi CS Ocna Mureş se vor reântâlni în CN, în cadrul grupei M, plus CSS Blaj.

Ediţia a 9 – a a luat sfârşit, cinstitind cum se cuvine memoria unuia dintre emblematicii jucători de volei ai României, Ioan Bânda. Mai mult chiar, ediţia a 10 – a aniversară este deja în pregătire, clubul organizator anunţând un 2017 internaţional !

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie