Volei A1/m – 22

U” Cluj pe locul 9. Pregătiri pentru Final Four – ul Cupei României

Finalul săptămînii trecute a fost extrem, extrem de tensionat pentru “U” Cluj, băieţii noştri depinzînd de două rezultate. Cum pe teren eorţii ne-au fost favorabili (Tricolorul Ploieşti – Dinamo 3:1; CSVM Zalău – VCM Piatra Neamţ 3:0), echipa antrenată de Romeo Lotei ocupă la final de sezon regulat, locul 9, şi termină practic, campionatul !!!

Ar mai fi fost de jucat cu ocupanta locului 12, Tomis, dar cum echipa tomitană s-a retras din campionat, “U” Cluj a rămas fără adversar. Aşa că acum atenţia se îndreaptă spre turneul final al Cupei României (Piatra Neamţ, 9 – 10 aprilie), acolo unde “U” Cluj întîlneşte într-un din semifinale, Ştiinţa Explorări Baia Mare. Aşa că urmează trei săptămîni de pregătiri intense, pentru o comportare studenţească cît mai bună, una care să şteargă amintirile legate de campionatul 2015 – 2016. Merităm atîta şi noi …

Rezultate : “U” Cluj – Tomis 3:0, Unirea Dej – Arcada Galaţi 3:0 (20, 23, 17), VC Caransebeş – Ştiinţa Baia Mare 3:0 (26, 19, 23), SCMU Craiova – CSM Bucureşti 3:0 (17, 23, 29), Tricolorul Ploieşti – Dinamo 3:1 (25, -21, 21, 17), Zalău – Piatra Neamţ 3:0 (23, 22, 12)

Unirea Dej va juca în grupa locurilor 5 – 8, cea mai bună din trei partide, adversară fiind Tricolorul Ploieşti.

A1/f – 22 “U” Cluj -CSM Craiova 0:3 (-10, -20, -16)

CSM Craiova – “U” Cluj în play – out

Indiferent de rezultatele de luni, 21 martie, “U” Cluj ocupă la final de sezon regulat, locul 11 cu 13 puncte.

Adversarăîn play – out este tot CSM Craiova (se joacă pe sistemul cea mai bună din cinci partide; primele două partide la Craiova, apoi alte două la Cluj şi, dacă este cazul, a 5 – a la Craiova).

Fetele antrenate de Dănuţ şi Maria Ciontoş au datoria morală de a juca la victorie, şi pentru a mai şterge din înfrîngerea de vineri, 18 martie, şi pentru a se salva de la retrogradare şi a face uitat sezonul care e pe cale să se termine.

Primele două partide cu CSM Craiova au loc în deplasare, 26 – 27 martie.

Rezultate înregistrate : “U” Cluj – Craiova 0:3; Rapid – Volei Blaj 0:3 (-14, -11, -12); CSM Lugoj – CSM Bucureşti 0:3 (-29, -13, -23); luni, 21 martie, au loc partidele Unic Piatra Neamţ – CSU Tg Mureş, Penicilina Iaşi – Ştiinţa Bacău şi Dinamo – CSM Tîrgovişte. Abia luni seara se va cunoaşte componenţele celor două grupe valorice, 1 – 4, respectiv 5 – 8.

Locul 9 şi-l dispută Penicilina Iaşi şi Unic Piatra Neamţ. Oricare ar fi să fie, nu sînt emoţii, Rapid Bucureşti nu va pune probleme, fiind ca şi retrogradată.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie