Volei A1/f – 1 Rapid Bucureşti – “U”Cluj 1:3 (-19, 21, -19, -19)

Debut cu dreptul al “U” Cluj

De foarte mult timp nu au mai debutat studentele noastre cu o victorie, “una de moral, de încredere pentru partidele care urmează”, ca să-l citez pe antrenorul Dănuţ Ciontoş.

U” Cluj – Sorina Mocanu/Rada Beudean, Alexandra Ariton, Monica Puianu, Raluca Bucur/cpt, Alexandra Bara/Roxana Pintea, Carmen Grama, Lorena Dancu/libero, antrenor Dănuţ Ciontoş – reuşeşte o victorie preţioasă, la capătul unei partide controlate în cea mai mare parte. Am mai scris şi repet, echipa poate ocupa la final de campionat un loc în primele ‘8’, omogenitatea fiind atu – ul de bază.

Rapid Bucureşti este revenită pe prima scenă valorică a voleiului feminin, fetele antrenorului Mihai Duţă neavînd forţa necesară unei victorii, fie ea şi pe propriul teren.

Pentru studente urmează CSU Tg Mureş, echipă carea debutat cu o victorie în actuala ediţie, cu menţiunea că partida se va juca la … Tg Mureş ! Sala sporturilor ‘Horia Demian’, este ocupată cu un alt festival agricol, Balul Strugurilor !!! Asta este, nu avem ce face …

Rezultatele etapei 1, sîmbătă, 10 octombrie :

Dinamo – Volei Blaj 1:3 (-25, 19, -19, -13)

Rapid – “U” Cluj 1:3

CSM Tîrgovişte – Penicilina Iaşi 3:0 (18, 10, 11; s-a disputat la Iaşi)

Unic Piatra Neamţ – CSM Bucureşti 0:3 (-20, -21, -22)â

CSM Lugoj – Ştiinţa bacău 2:3 (-19, 21, -8, 22, -11)

SCMU Craiova – CSU Tg Mureş 0:3 (-23, -19, -19)

Dacă e să luăm rezultatele în sine, putem afirma că a fost etapa echipelor oaspete, da capo al fine, lucru mai rar întîlnit. Singurul rezultat care surprinde este cel de la Lugoj, acolo unde gazdele au dat o replică mai valoroaselor adversare moldave, semn că CSM Lugoj nu va face figuraţie în actuala ediţie de campionat. A fost şi o confruntare tradiţională la nivel de antrenori, Valerjan Luka vs Florin Grapă, experienţa oaspetelor fiind decisivă.

Etapa a 2-a, 17 octombrie :

U” Cluj – CSU Tg Mureş (se joacă la Tg Mureş !)

CSM Bucureşti – SCMU Craiova

Ştiinţa Bacău – Unic Piatra Neamţ

CSM Tîrgovişte – CSM Lugoj

Volei Blaj – Penicilina Iaşi

Rapid – Dinamo

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie