Vizita Papei Francisc în România, chemare la unitate

Noul an, 2019, poate fi numit an istoric, un an în care se anunță multe evenimente semnificative între care, poate, cea mai frumoasă veste este aceea a venirii Pontifului Roman în România. În perioada 31 mai – 2 iunie, vom avea bucuria de a-l vedea pe Sfântul Părinte Francisc în mijlocul poporului nostru, al tuturor acelora care au puterea să creadă în unitatea pe care Pontiful Roman o reprezintă, ca succesor în Tronul Apostolic al Sfântului Petru, ca Vicar al lui Hristos pe pământ, ca Pontif al Bisericii Universale și Suveran al Statului Vatican, dar, în același timp, umil slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu.

Va fi o vizită de stat, dar și o vizită pastorală, pentru care ne bucurăm, amintindu-ne că în urmă cu 20 ani (în mai 1999), Sfântul Ioan Paul al II-lea a vizitat România, fiind primul Pontif care a pășit pe pământ mioritic, și atunci vizita a fost restricționată doar la nivel de stat și la nivelul orașului București. Acum, însă, ne bucurăm pentru că vizita Sfântului Părinte Francisc cuprinde și zona noastră, a Transilvaniei, unde Pontiful Roman este foarte așteptat.

Pentru această vizită a fost ales motto-ul: „Să mergem împreună”, care sperăm să se poată împlini. Adică, vizita Pontifului Roman să fie în primul rând un bun al tuturor, o vizită de care să se poată bucura în egală măsură Bisericile creștine și celelalte religii din România. De asemenea, să fie o vizită care să aducă o mai mare unitate între creștini și, totodată, o mai mare coeziune la nivel social, între diferitele partide, între diferitele fracțiuni care se preocupă, fiecare în modul său, de binele acestui popor, în așa fel încât binele să triumfe. Nu în ultimul rând, fie ca venirea la noi a Sfântului Părinte să aducă unitate între diferitele etnii conlocuitoare pe teritoriul României și totul să fie sub mantia protectoare a Preasfintei Fecioare Maria.

După cum s-a anunțat, Sfântul Părinte va fi prezent și la Blaj. Sperăm să celebrăm o frumoasă Sfântă Liturghie pe Câmpul istoric al Libertății, unde s-a strigat: „Noi vrem să ne unim cu țara!”. Blajul rămâne nucleul de forță al Bisericii Greco-Catolice, dar și al culturii transilvane, dacă ne gândim la întregul său parcurs istoric, la Școlile Blajului și la Școala Ardeleană. Sfântul Părinte și-a manifestat dorința de a celebra la Blaj pentru a răsplăti memoria tuturor acelora care, doar pentru o semnătură, pentru un cuvânt scris, au fost închiși.

Sfântul Ioan Paul al II-lea spunea despre Biserica Greco-Catolică: „Biserica voastră este Biserica martirilor pentru unitate”, pentru unitatea credinței, pentru că două generații de episcopi au refuzat să renunțe la credința lor și au fost aruncați în închisori până la moarte. Dacă se pune întrebarea: „De ce vine Papa la Blaj?”, acesta este motivul pentru care vine Papa la Blaj! Să răsplătească memoria tuturor martirilor, știuți și neștiuți, episcopi, persoane consacrate, călugări, călugărițe, laici, a tuturor celor care și-au schimbat radical destinul pentru o idee de credință, pentru că țineau la legătura cu Pontiful Roman și din acest motiv au fost persecutați, disprețuiți. Considerăm că Papa Francisc vine și în semn de reparare morală în fața Bisericii și a societății, pentru a spune că actul lor a fost un act eroic, al unor persoane conștiente de propria credință, care au considerat că iubirea de Dumnezeu este valoarea cea mai importantă, la care nu se poate renunța.

În plus, vrem să credem că această vizită a Pontifului Roman va marca o nouă deschidere la nivelul relațiilor ecumenice, la nivelul relațiilor normale între Biserici care sunt și conviețuiesc în aceeași țară. Să ne aducem aminte cât de frumos a fost în 1999, când pe același stadion se aflau și ortodocși și catolici dornici să vină să îl vadă pe Papa, să se roage împreună cu Papa, nu li se puneau condiții de felul: „nu merge acolo pentru că vine cutare…”! Suntem creștini, avem o singură credință pe care ne-o manifestăm în moduri diferite, dar aceste diferențe nu trebuie să devină scandaluri între noi.

Credința trebuie să unească; dacă credința dezbină, nu este adevărata credință! De aceea, ne exprimăm speranța ca Sfântul Părinte, venind în țara noastră și arătând deschiderea pe care a arătat-o întotdeauna față de toți, să ne adune laolaltă, să ne așeze împreună, să putem face pași, poate mai hotărâți, pe drumul apropierii ecumenice. Harul Spiritului Sfânt suflă acolo unde vrea și nu vom putea niciodată să îi oprim suflul. Mi-aș dori foarte mult să putem auzi din nou glasuri spontane ale creștinilor care nu mai suportă scandalul dezbinărilor dintre noi și doresc să îi pună capăt, în așa fel încât Biserica creștină să fie luminoasă, atrăgătoare, să fie o Biserică în care fiecare să își poată găsi locul său, respectând, desigur, diversitatea confesiunilor și a religiilor existente în România.

Contăm pe rugăciunile tuturor persoanelor de bine, pentru ca Spiritul Sfânt se poată arde tot ceea ce este rău, să poată lăsa să cadă o ploaie de haruri asupra țării noastre, astfel încât după această vizită România să devină o țară prosperă, să poată renaște spre idealuri și potențe pe care le are, doar trebuie să le lase să se dezvolte.

† Florentin Crihălmeanu
Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla

Articole din aceeasi categorie