Viorica Lascu, despre „Florile lunii mai”, în lumina Anului Centenar

„A sosit primăvara, împodobită cu primele flori. Dar cum de nu-și greșesc niciodată locul, culoarea, forma, parfumul? Au și ele, ca omul, un cod genetic personal, unic? Bucurându-mă de minunea mereu nouă a vieții care renaște, gândul mi-a zburat la timpul fără timp, când un deget a apăsat pe butonul care a declanșat Big Bang. În haosul inițial erau trasate toate legile riguroase care cârmuiesc Universul, făpturi imense și creaturi microscopice și, la sfârșit, a apărut Omul. Cum s-a născut, din legi mecanice, inteligența și voința liberă, simțul binelui și al răului (conștiința morală), iertarea, căința, sacrificiul voluntar, conștient, bucuria? Suntem fericiți și onorați să știm că suntem fiii Cauzei Cauzelor, Atotputernicia Divină, Suprema Înțelepciune, Prima Iubire. Amin și mulțumim, Doamne!”.

Sunt gânduri inspirate de izbucnirea de viață a unei noi primăveri, notate la începutul mileniului al III-lea creștin, de prof. Viorica Lascu (1919-2015), fiica savantului botanist Alexandru Borza, preot greco-catolic, întemeietor al Grădinii Botanice clujene. An de an, în ultimii ani ai vieții, D-na Lascu – fostă profesoară de limba și literatura italiană la catedra de Limbi străine a Facultății de Litere a Universității din Cluj, neobosită autoare de manuale, studii, cursuri și articole de spiritualitate –, obișnuia, cu o molipsitoare vioiciune, să scrie meditații, poposind retrospectiv la filele de calendar ale fiecărei luni. Dorea, în acest fel, să cuprindă tot ce se afla într-însele dătător de sens și urmă a pasului Divin, prin scurte evocări ale unor personalități istorice, sau portrete de sfinți – dintre care mulți îi fuseseră contemporani și cunoscuți -, notate cu dorința de a oferi cititorilor flori cu bună mireasmă spirituală, în îmbrățișarea clipei prezentului. Rememorăm, spre exemplu, câteva gânduri ale D-nei Lascu, despre „Florile lunii mai” ale Bisericii căreia-i aparținea, Biserica Greco-Catolică, parte a mai marii, cuprinzătoarei Biserici Romano-Catolică:

„Luna florilor – scria în 2003 -, este flancată de sărbătorile a două Sfinte: la 29 aprilie, Sfânta Caterina de Siena (1347-1380), Doctor al Bisericii și Patroană a Europei, și se încheie cu ziua Sfintei Ioana d’Arc (1412-1431), la 30 mai. Au trăit în Evul Mediu, dar au luptat, fiecare în felul său, cum îi spunea conștiința proprie. Sfânta Caterina este și Patroana politicienilor. Tot acum, presărate, alte aniversări, scumpe nouă, care marchează etape ale Golgotei Episcopilor noștri (1948-1989). La 9 mai 1963 a murit, la Gherla, Episcopul – ales Mitropolit, dar n-a apucat să-și preia misiunea – Alexandru Rusu (avea 77 ani). Primul martir fusese Episcopul de București, Vasile Aftenie (10 mai 1950), mort sub tortură, în beciurile Ministerului de Interne, dar neclintit în credință. La 28 mai 1970 s-a încheiat martiriul Episcopului Clujului, promovat Cardinal, când era în închisoare, Iuliu Hossu, Erou al Neamului, nu numai al Bisericii Greco-Catolice: el citise Declarația Unirii, la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, iar în timpul ocupației din 1940-1944 a fost liderul românilor din Transilvania cedată. Răspunsul lui la presiuni [nn. când i se cerea să-și lepede credința], era: «Credința noastră este viața noastră»; și se ruga pentru călăii săi: «Doamne, dă-le căință pe măsura crimei lor». Monseniorul Vladimir Ghika, în egală măsură romano- și greco-catolic, și-a încheiat viața pământească în închisoarea Jilava, la 16 mai 1954; avea 81 ani. După schimbarea politică din 1989 a închis ochii, la Reghin, la vârsta de 90 de ani, Cardinalului Alexandru Todea (22 mai 2002). Avea un prelungit stadiu în închisori și pe patul suferinței. Îți mulțumim, Doamne, că ni i-ai dat! Dă-ne tărie să-i urmăm!”.

În mod deosebit prin tatăl său, Viorica Lascu a cunoscut emoția și însemnătatea evenimentului reîntregirii Neamului Românesc, contribuind semnificativ la păstrarea și transmiterea memoriei momentului. Prof. Alexandru Borza, în calitate de secretar al Consiliului Național Român de la Blaj, a participat, la 1 Decembrie 1918, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Mai târziu, în 1948, în fața prigoanei care a urmat asupra Bisericii Greco-Catolice, Episcopul Iuliu Hossu a încredințat Părintelui Prof. Borza, spre păstrare, Albumul Unirii, darul fotografului S. Mîrza, album încredințat, după 1990, de către Viorica Lascu, Episcopului Greco-Catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu. Tot pentru consemnarea cât mai detaliată, în istorie, a evenimentului crucial de la 1 Decembrie 1918, Prof. Viorica Lascu, împreună cu istoricul Marcel Știrban, au scos la lumină numeroase documente despre pașii premergători și înfăptuirea marii Uniri, prin lucrarea în două volume: Consiliul Național Român din Blaj (noiembrie 1918 – ianuarie 1919). Protocoale și Acte, carte premiată, în 1980, de Academia Română și reeditată – cu mențiunea adăugată la titlu: „la o sută de ani de la Marea Unire” –, în 2018, la Cluj și Târgu Mureș.

„Făclia luminoasă e ziua de 1 Decembrie 1918, sărbătoarea împlinirii destinului nostru: să trăim uniți în patria noastră, România. Aceasta este o formulă cu care nu te obișnuiești: e o trăire de fiecare clipă, în prospețimea și puritatea ei”, scria D-na Lascu în ediția din 1 decembrie 2009 a ziarului Făclia. Este o afirmație ce întâmpină ferm și cititorii de azi, în timp ce florile lunii mai înfloresc, vii, grăitoare și izvorâtoare de har, în lumina primăverii Anului Centenar.

V.S.