Video cu arme din noua generaţie

Reuters

Rusia a difuzat mai multe înregistrări video cu noua sa generaţie de arme convenţionale şi nucleare.

Printre altele, a fost prezentată decolarea unui avion MiG-31 cu rachete hipersonice Kinjal, lansate ulterior în timpul zborului. Potrivit agenţiei de presă ruse Interfax, preluată de Reuters, avioanele ruseşti care patrulează în zona Mării Caspice sunt echipate cu rachete Kinjal încă din aprilie. Ministerul apărării de la Moscova a anunţat că se pregăteşte şi testarea rachetelor de croazieră Burevestnik, cu propulsie nucleară. Au fost difuzate şi imagini cu racheta balistică intercontinentală Sarmat, precum şi de la lansarea unei rachete hipersonice Avangard, cu ogivă manevrabilă prin planare.

Anunţate de Vladimir Putin în martie, noile arme ruseşti au fost întâmpinate de Washington cu scepticism. Preşedintele rus a susţinut că rachetele nucleare din noua generaţie pot lovi aproape oriunde în lume, fără a fi interceptate de scuturile antirachetă produse în Statele Unite, dar unii oficiali americani şi-au exprimat îndoieli privind extinderea arsenalului nuclear rus faţă de capacităţile deja cunoscute militarilor şi serviciilor de informaţii din SUA.

Presupusele dovezi filmate despre rachete au fost făcute publice de Rusia la numai câteva zile după întâlnirea lui Putin cu omologul său american, Donald Trump, la Helsinki. Cei doi şefi de stat au vorbit despre nevoia de evitare a unei curse a înarmărilor, iar liderul de la Kremlin a cerut prelungirea noului tratat START privind reducerea armamentelor strategice.

Articole din aceeasi categorie