Veșnicia născută la sat s-a mutat și la oraș

• Scrisoare Pastorală la Învierea Domnului a ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului •

Anul aceasta a fost dedicat de către Sfântul Sinod satului românesc, în care mulți dintre noi ne avem rădăcinile. În toată lumea creștină, cea mai importantă zi este sărbătoarea Paștilor, dar, în mod special, satul românesc este pătruns până-n străfundul său de bucuria praznicului.

Lucian Blaga ne-a lăsat nouă tuturor o sintagmă, pe care o folosim adesea, chiar dacă nu-i mai menționăm autorul: „Eu cred că veșnicia s-a născut la sat”. Și afirmația aceasta o face în poezia „Sufletul satului”: „Eu cred că veșnicia s-a născut la sat/ aici orice gând e mai încet,/ și inima-ți zvâcnește mai rar,/ ca și cum nu ți-ar bate în piept,/ ci adânc în pământ undeva” .

Sufletul satului este eminamente creștin. Toate preocupările săteanului au ținut seamă, și sperăm că vor mai ține, de învățătura creștină: „sufletul satului fâlfâie pe lângă noi, /ca un miros sfios de iarbă tăiată, /ca o cădere de fum din streșini de paie,/ ca un joc de iezi pe morminte înalte”. Toți cei ce au avut experiența unei zile de Paști la țară au simțit lucrul acesta, chiar dacă nu suntem în stare să o exprimăm prin cuvinte. Cei ce au avut darul condeiului au făcut lucrul acesta magistral. De exemplu, George Coșbuc, în poezia „La Paști” reușește să cuprindă în versuri toată această atmosferă mirifică: „Prin pomi e ciripit și cânt,/ Văzduhu-i plin de-un roșu soare,/ Și sălciile-n albă floare,/ E pace-n cer și pe pământ./ Răsuflul cald al primăverii,/ Adus-a zilele-nvierii./ Și cât e de frumos în sat!/ Creștinii vin tăcuți din vale/ Și doi de se-ntâlnesc în cale/ Își zic: Hristos a înviat!/ Și râde-atâta sărbătoare/ Din chipul lor cel ars de soare” .

Țăranul nostru a avut așezarea lui spirituală, credința lui, blândețea și bunătatea inimii. „Țăranii noștri, oricât de săraci ar fi fost, viețuiau frumos, oricât de modest, un pridvor este cioplit cu har și-i loc mereu până la unealta cea mai umilă de încrustare a unui semn al frumuseții … Țăranul român îmbrăcat, împodobit, fie în zi de lucru sau de sărbătoare este ușor, omenescul din el devine imperial stilizat, dobândește o ușurință care corespunde seninătății sale sufletești atât de specifică neamului nostru”.

Satul în care țăranii noștri și-au dus viața pe bună dreptate este numit de domnul președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop „Esența spiritului românesc”. În discursul de intrare în Academie, Liviu Rebreanu afirma că „țăranul nu pleacă nici de voie nici de nevoie. El n-are unde să-și mute sărăcia, pentru că, smuls de pe ogorul lui, ar fi osândit să piară ca un arbore smuls din rădăcini. De aceea, țăranul e pretutindeni păstrătorul efectiv al teritoriului național”.

Și, totuși, constatăm că dintre urmașii lui, un număr înspăimântător de mare – înspre cinci milioane –, au plecat pe alte plaiuri pentru a-și câștiga pâinea cea de toate zilele. Am dori noi ca mulți să se întoarcă acasă, dar numai Dumnezeu știe câți vor face lucrul acesta. Nădăjduim că vor fi ducând cu ei credința în Hristos Cel înviat din morți și Lumina sărbătorii de Paști luminându-le fața. Iar dacă suntem obiectivi, observăm cum satele, mai ales cele îndepărtate de oraș, îmbătrânesc și se împuținează numeric. Mare grijă trebuie să avem de cele ce rămân.

Iubiți credincioși,

Totuși, vestea Învierii lui Hristos a fost proclamată mai întâi la oraș, iar apoi a pătruns adânc în spiritualitatea satului nostru. Mormântul Domnului este în Ierusalim. Sfântul Evanghelist Matei ne spune că: „Iosif, luând trupul, l-a înfășurat în giulgiu curat de in, și l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, și, prăvălind o piatră mare la ușa mormântului, s-a dus” (Matei 27, 59-60).

Vestea învierii acolo a fost dată întâi. În zorii zilei de duminică, femeilor mironosițe, care veniseră la mormânt, îngerul le-a zis: „Nu vă temeți, că știu că pe Iisus cel răstignit Îl căutați. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniți de vedeți locul unde a zăcut” (Matei 28, 5-6). Și tot în cetatea Ierusalimului, „fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii, și ușile fiind încuiate, unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijloc și le-a zis: Pace vouă!” (Ioan 20, 19).

Marile centre urbane au fost locurile unde a pătruns Evanghelia prima dată. De aici vestea învierii lui Hristos și credința creștină s-a răspândit peste tot. Iar centrele episcopale au fost statornicite tot la oraș. Este adevărat că de aici credința creștină a ajuns la sat, unde a dat naștere la o spiritualitate profundă și, în acest context, înțelegem cum „veșnicia s-a născut la sat” .

Generațiile anilor din urmă constată cum centrul preocupărilor spirituale devin orașele și cum „veșnicia născută la sat” se mută la oraș. În această situație, chiar dacă suntem datori să avem grijă de satele noastre, nu putem neglija orașele înspre care s-au îndreptat mulți dintre credincioșii noștri. Mai mult, în orașe sunt situate universitățile și alte instituții de cultură care trebuie să fie aproape de Domnul Hristos cel înviat din morți.

Iubiți frați și surori

Acum vom face câteva reflecții legate de Arhiepiscopia noastră și de dinamica demografică ce are loc în ea. Mai mult de jumătate din populația județului Cluj locuiește în orașul Cluj-Napoca. În celelalte localități avem 415 biserici, iar în Cluj-Napoca 47. Până să ajungă numărul 415 mai trebuiesc construite multe.

În celelalte localități din județul Bistrița-Năsăud, în afară de Bistrița, avem 242 de biserici, iar în orașul Bistrița 14. Până la numărul necesar mai trebuiesc construite multe, pentru că un sfert din populația județului locuiește în orașul Bistrița. Să nu uităm că mulți din cei ce locuiesc în municipiile reședință de județ vin de la țară și, nădăjduim noi, aduc cu ei spiritualitatea creștină care are în centrul preocupărilor ei Sfânta sărbătoare a Paștilor.

Așa stând lucrurile, ne dăm seama că orașele trebuie să ia în mână steagul credinței și să-l ducă înainte. Dacă așa se va întâmpla, valul vremelniciei nu ne va înghiți, ci vom fi vrednici de înaintașii noștri care ne-au lăsat nouă o viață spirituală vrednică de admirat.

Dreptmăritori creștini,

În sensul celor spuse vă reamintesc un exemplu grăitor. Mica cetate Byzantion devine pe vremea Sfântului Împărat Constantin celebra cetate a Constantinopolului. Se spune că planul cetății i-ar fi fost inspirat de Mântuitorul Hristos printr-un vis. Orașul falnic avea biserici minunate. Când s-a sfințit Catedrala Sfânta Sofia, Împăratul Iustinian a spus: Te-am învins, Solomoane!

Pentru Împăratul Constantin, „clădirea bisericilor era principala lui preocupare arhitecturală. Această preocupare nu numai că demonstra că Biserica avea aprobarea oficială, dar și că ridicarea bisericilor a înlocuit construirea de temple pe care o susțineau împărații de odinioară”.

Slujbele de la Sfânta Sofia te copleșeau. Ce să spunem de slujba Sfintei Învieri! Cneazul Vladimir al rușilor s-a încreștinat fiind copleșit de frumusețea slujbelor de la Sfânta Sofia. Peste 1000 de ani Imperiul Bizantin creștin a ținut steagul credinței sus.

L-a pierdut la 29 mai 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de către musulmani. De ce s-a întâmplat lucrul acesta? Ne spune Ghenadie Scholarul că, „înainte de a cădea zidurile cetății, căzuse încrederea și credința în Dumnezeu, iar consecința acestui fapt a fost părăsirea dumnezeiască: înainte de a se prăbuși zidurile, noi am pierdut mai întâi straja Lui cea neadormită, care stătea de veghe asupra noastră în vremurile de dinainte, în locul oricărei alte paze” .

Iubiți credincioși

Bogata spiritualitate bizantină, cu fastuoasa slujbă a Învierii, am moștenit-o noi românii. De aceea, Nicolae Iorga, în anul 1935, scotea cunoscuta carte „Bizanț după Bizanț”. Spiritualitatea aceasta a fost foarte prezentă în mediul rural, dar, mai nou, noi credem că a trecut și în mediul urban. Și ca să n-o pierdem niciodată, să ne ferim de greșelile bizantinilor.

Cu talentu-i deosebit sesizează prezența ei la țară Ioan Alexandru: „Sat transilvan, casuță de pământ/ Mușcate la fereastră, busuioc la grindă/ ștergar curat, icoane pe pereții/ Ziua Învierii și Noaptea de Colindă./ Rusalii, Bobotează și postul către Paști/ și Maica Domnului în plină vară./ Holdele-s coapte, secerători puțini/ Viața noastră, țară milenară”. Secerătorii sunt puțini pentru că, din motive obiective, au plecat la muncă pe toate meridianele globului. Dar noi sperăm că li se vor crea locuri de muncă și măcar parte din ei vor reveni. Oricum nădăjduim că și acolo unde lucrează duc cu ei frumusețea sărbătorilor de Paști din România.

Tuturor credincioșilor noștri, de la oraș și de la sat, din țară și din străinătate, le dorim sărbători pascale cu multe bucurii și încheiem cu ultima cântare din slujba de Paști: „Ziua Învierii! și să ne luminăm cu prăznuirea și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem: fraților și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Și așa să strigăm: Hristos a Înviat din morți, cu moarte pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”.

 Hristos a Înviat! Vă zice din toată ființa

†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului