Valentin Cuibus, eliberat din funcția de inspector școlar general

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Valentin Cuibus, a fost „eliberat”, marți, din funcție, în locul său fiind numită prof. Marinela Marc, directorul Colegiului Tehnic ”Napoca”.

Solicitată să confirme informația primită ”pe surse” și să explice de ce era necesară o astfel de măsură în plină pandemie COVID-19, ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a răspuns printr-un sms, pentru Făclia, că „domnului inspector general i s-a încheiat contractul de management”. La întrebarea „de ce nu a fost lăsat interimar măcar până la finalul pandemiei”, Monica Anisie a răspuns că nu știe detalii, nu se ocupă dânsa, ci ”SS”, adică secretarul de stat.

Contactată telefonic, d-na „SS” Luminița Barcari ne-a declarat că știe doar că d-lui Cuibus „i s-a terminat mandatul” și că la nivelul ministerului „s-a făcut o analiză și într-adevăr o să fie schimbat, dar persoana cu care va fi schimbat este o persoană din sistem și care a mai fost în inspectorat”.

Secretarul de stat Luminița Barcari a dat asigurări că nu este vorba de o schimbare politică, ci este „sfârșitul unui mandat, și este la dispoziția ministrului să hotărască cine va fi numit, detașat, în interesul învățământului, până se organizează concurs”. „Personal, nu am nimic să-i reproșez d-lui Cuibus, am colaborat foarte bine și cred că și în continuare lucrurile vor merge bine acolo. Echipa este aceeași, oamenii știu ce au de făcut, deci nu cred că va fi o problemă. Nu ne dorim decât să fie bine acolo”, a declarat, pentru Făclia, secretarul de stat în MEC, Luminița Barcari.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie

3 Responses to Valentin Cuibus, eliberat din funcția de inspector școlar general

  1. rus ioan

    Pacat Un om deosebit S-a luptat mult pt prestigiul scolilor din juidet si pt terminarea sediuluiIJS cluj

  2. Chițu

    Acestea sunt adevăratele probleme ale ministerului. Țara arde și Monica se piaptănă! Momentul excepțional ales pentru schimbare!!!

  3. Monica

    Doamna ministru nu stie si nu se ocupa?
    Sigur, totul e o intamplare, fara nimic politic si e normal sa schimbi oamenii cand lucrurile merg atat de bine incat nici nu poti sa negi asta. Noroc ca e timp de asa ceva si nu sunt alte probleme de rezolvat acum in invatamant. Vin… ai nostri! Unul si unul!