Vacanța din concediu

Românul, evident, știe să se descurce mult mai bine ca alții atunci când trebuie să facă față muncii, activității zilnice. Sărbătorile recent încheiate reverberează încă pozitiv și cu damf de țuică în conștiința hibernatică a acestuia.
O sumedenie de evenimente cumplite s-a petrecut la început de an, și românul le-a mestecat pe îndelete așezat în fotoliu, comentând, ca de obicei, precis, exact și la obiect. Atâta tot.
De aceea, din partea sa avem o liniște absolută, după îndestularea mațului gros și stâmpărarea saharniciei într-o oază cu izvor, dar nu de apă. După sărbători, românul are mersu-ngânduratu’ și o țâr’ și crăcănatu’, ca cavaleriștii descălecați și fără șa sub fund. E posac, îți dorește, rânjind, un an nou, mai bun, și sănătate.
În urmă cu vreo oră, nevăzut, dar auzit de tot blocul, a efectuat un restitutio, aproape in integrum, îngenunchiat laic lângă veceauă, cu capul pe capac, o imagine adaptată a condamnatului la butuc. Călăul, namila fesieră, urieșimea peptului bătând jerunții, aștepta în fața ușii să îi spună tot ceea ce s-a adunat într-un mileniu condensat.
Monologul umed, cu fluturași salivari zburătăcind ici-colo, s-a încheiat cu o zdrobire conjugală a nevrednicului, secătuit de puteri: „pesedistu’ naibii!”
Acum a ieșit să tragă nește aier în pept, ori poate să ducă gândul sinuciderii, până la capăt. Nu s-ar întoarce acasă, dar nu are unde și la cine să meargă! La fie-sa cu care e certat rău, de doi ani, la fi-so, tomna în Spania, la numerat de câte ori don Quijote ia bătaie de la morari?
Dacă acum îi vorbești politică, e în stare din două mișcări să-ți rupă grumazul, și să-ți puie capul într-un coș de gunoi! Norocul tău, că nu au fost golite dinainte de Crăciun.
Pânâ la urmă va merge acasă: va golgoti încetișor, să își prelungească impresia libertății. Ajuns acasă, intră, ca tot omul care nu mai are ce pierde: senin, gata să plătească netrebnicia întregului mapamond masculin! Miracolo, uomini! Batoza ucigașă lipsește! I-a lăsat un bilețel, semn că nici la întoarcere nu va fi dialog, sau măcar vizită la vorbitor : „Țam lasat ciorba de varza pe sobă. Borș în cămară. Sun la Vio, nu mîaștept a”
Da, este la Viorela, altă cetacee, prietene din liceul industrial, ambele fumătoare și uneori sugativând niște afinată primită de Vio, asistentă medicală. E un bolnav închipuit care îi adulmecă hălățoiul șifonat, cu gânduri matrimoniale. Nu știe, boul cu termenul de garanție expirat, că duamna asistentă a îngropat, deja, doi nevinovați, pe care destinul cinic i-a trimis în calea ei.
Românul aproximativ ce să facă? Se pune în fotoliu, în fața televizorului: butonează ce butonează, dar îl răzbește, fiindcă adoarme, cu un gust de amar în gură.
Consoarta, revenită spre seară, îl aude din hol, psalmodiind ucigaș. Îl acoperă cu o pătură pe care niște pitici, vreo 7, o înjură pe Albă ca Zăpada, și concluzionează sec: „iaca, niște pesedist și el!”
Afară, sub cerul încă liber al lumii, cad stele, cad avioane, omenirea suferă, o doare capul de atâtea probleme care și le face singură!

Cornel UDREA