Va deveni tată pentru a zecea oară

Cunoscutul actor american Eddie Murphy aşteaptă, la 57 de ani, cel de-al 10-lea său copil, al doilea cu actuala sa iubită Paige Butcher, relatează agenţia PA.
Protagonistul comediei “The Beverly Hills Cop” are de şase ani o relaţie cu fostul top-model şi actriţă australiană Paige Butcher, în vârstă de 39 de ani, iar cuplul aşteaptă al doilea lor copil în decembrie. Cei doi mai au o fiică împreună, Izzy, în vârstă de doi ani, iar Murphy este tată a 8 copii din relaţiile anterioare.
Eddie Murphy a fost unul dintre cei mai mari actori de stand-up în 1980 înainte de a se lansa în cinematografie. El este cunoscut pentru comedii, precum “Coming To America”, “The Nutty Professor” sau filmul de animaţie Shrek.

Articole din aceeasi categorie