Urgenţe, oameni şi maşini

Ca să poţi să fii eficient într-un serviciu de urgenţă trebuie să ai oameni. Şi trebuie să ai maşini. Fiindcă – spune managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Cluj, dr. Horia SIMU – degeaba ai oameni dacă nu ai maşini şi degeaba ai maşini dacă nu ai oameni.

„O maşină în plus, la Serviciul de Ambulanţă, înseamnă cel puţin 10 cazuri preluate pe 12 ore, adică 20 pe 24 de ore, sau pe zi. Înmulţit cu 30 de zile, înseamnă 600 de cazuri pe lună, înmulţit cu 12 luni, înseamnă 7.200 de cazuri pe an. Deci, un echipaj în plus – cinci asistenţi şi cinci ambulanţieri – ar prelua 7.200 de cazuri pe an!” – declară dr. Simu.

– Cum a fost, pentru urgentişti, ediţia din acest an a Festivalului Untold, comparativ cu ediţiile anterioare?

– Anul acesta a fost un an mai special pentru Untold şi mă bucur că s-a terminat cu bine. De ce spun asta? Pentru că festivalul s-a suprapus cu perioada de cod roşu de caniculă, ceea ce Clujul nu a mai avut de ani de zile. Cod roşu de caniculă înseamnă reducerea programului de lucru pentru mulţi oameni, dar şi risc pentru persoanele vârstnice, pentru copii, pentru gravide, pentru bolnavii cronici. La toate astea s-a adăugat festivalul Untold, care a însemnat 80.000 – 100.000 de persoane în plus, cu diferite riscuri.

În ce ne priveşte, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Cluj – în colaborare cu ISU Cluj şi cu UPU-SMURD -, am suplimentat ambulanţele pentru municipiul Cluj-Napoca. Asta pentru că, indiferent ce evenimente se întâmplă în municipiu, indiferent ce manifestări sunt, urgenţele cotidiene rămân. Noi avem o medie de 180-230 de urgenţe în fiecare zi, urgenţe cod roşu şi urgenţe cod galben, majoritatea. Toate acestea trebuie rezolvate. Numărul de dureri precordiale sau de accidente vasculare cerebrale este, aş putea zice, constant tot timpul anului, indiferent că este sau nu este Untold.

Colegii de la ISU şi de la UPU-SMURD, cu un spital de campanie au rezolvat „interiorul” festivalului, respectiv au fost primul filtru între festivalieri şi spital. Au avut cazurile lor şi foarte puţine au ajuns şi în spital. Noi am asigurat „exteriorul” festivalului, mai precis suplimentarea de ambulanţe pentru populaţia municipiului.

Urmează, însă, zilele acestea, manifestările de la Nicula…

– Cât de pregătiţi sunteţi pentru hramul Mănăstirii Nicula?

– Ca în fiecare an. Nicula înseamnă o aglomerare de cel puţin 50.000 de persoane. Diferenţa faţă de Untold este că vorbim de un grup-ţintă diferit. La Nicula vorbim de persoane vârstnice, cu patologie cronică şi cu posibile decompensări – diabet zaharat, patologie cronică cardiacă -, situaţii în care trebuie avută multă grijă.

– Este, hramul Mănăstirii Nicula, un eveniment cu mai multe riscuri decât Untold?

– Cu mai multe riscuri, da.

Am avut însă, cu două-trei săptămâni înainte de Untod, şi evenimentul Electric Castle, tot aşa. Acolo însă a fost tineret. N-am avut urgenţe majore, au fost doar urgenţe de gradul doi, asta însemnând mai mult stări de posibilă ebrietate.

– Au fost şi urgenţe generate de supradoză de droguri, la cele două festivaluri?

– Când consulţi pe cineva la festival, te iei după semnele clinice. Întotdeauna, dacă există un consum de substanţe interzise, este un consum mixt: substanţe interzise plus alcool/ energizante. Toate acestea merg cu dilatarea pupilelor, cu pulsul mărit, iar de aici apar efectele clinice: pierderea stării de cunoştinţă, durerea de cap, halucinaţiile etc. Ca să pui un diagnostic precis, că a fost consum de substanţă interzisă sau a fost doar alcool, trebuie testări, iar testările se fac la unitatea de primiri urgenţe. Toţi care au avut aceste simptome au fost duşi la unităţi de primiri urgenţe şi probabil acolo există statisticile cele mai clare.

– Dar au fost pacienţi cu astfel de simptome!?

– Au fost, sigur că au fost.

– Rămânând tot la evenimente: anul acesta, în mai şi iunie, aţi participat, împreună cu ISU şi cu UPU-SMURD, la un proiect pilot iniţiat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, care a vizat instruirea elevilor şi profesorilor din cinci şcoli clujene în acordarea primului ajutor medical. Cum apreciaţi că s-a derulat acest proiect? Consideraţi că proiectul merită continuat?

– În acest proiect pilot Serviciul de Ambulanţă Judeţean Cluj a avut ca grup-ţintă profesorii din fiecare şcoală participantă, în timp ce copiii au fost instruiţi de colegii de la ISU şi de la UPU-SMURD. Feedback-ul este, dacă se poate spune aşa, „extrem de pozitiv”. Profesorii doresc cursuri de prim-ajutor pentru că ei sunt primii care reacţionează şi trebuie să reacţioneze în cazul unui incident în şcoală. Grupurile de risc sunt profesorii de sport, în primul rând, dar nu numai ei. Ştim cu toţii că, în orice clasă, copiii noştri se mai şi bat, mai aruncă cu obiecte unul în altul, se mai împiedică…

– …Unii dintre ei, sau chiar dintre dascăli, au boli cronice, care se decompensează…

– Aşa este. Avem leşinuri în clasă, se întâmplă. Şi first responder-ul trebuie să fie acest corp profesoral. Inclusiv cu inspectorii din cadrul IŞJ Cluj am susţinut cursuri de prim-ajutor. Multe idei au venit pe urmă. Se doreşte introducerea cursurilor de prim-ajutor în cadrul orelor de dirigenţie, se doreşte continuarea şi extinderea proiectului. Acum este vacanţă, dar din septembrie, după ce începe şcoala, cred că o să reluăm aceste cursuri.

– Sunt frecvente, în Cluj, urgenţele, sau sunt frecvente apelurile pe care le primiţi din şcoli?

– Nu sunt neapărat frecvente, dar sunt. Există. Nu pot să vă dau cifre precise, vă pot spune însă că în fiecare lună sunt 10-20 de mici evenimente în şcoli care solicită Serviciul de Ambulanţă.

– Proiectul a fost justificat şi prin aceea că se întâmplă, acasă, să-i fie rău mamei, tatălui, bunicii, bunicului, şi copilul nu ştie ce să facă, nu ştie cum să reacţioneze.

– Adevărat. Copilul trebuie să înveţe măcar unde să sune, ce să zică, la telefon, şi ce să facă, dacă este instruit prin telefon. Copilul trebuie învăţat să aibă răbdare să asculte, la fel ca şi adultul, fiindcă de multe ori răspunsul celui care apelează 112 este: „Nu mă învăţaţi ce să fac, ci haideţi, odată!”. Greşit! Până să ajungă ambulanţa la caz, şi cel care apelează 112 poate ajuta. Ajunge să ridici nişte picioare un pic mai sus în cazul unul leşin şi persoana să-şi revină într-un minut, două, sau ajunge să o pui într-o poziţie laterală ca să nu se înece cu propriile secreţii, dacă este o comă alcoolică. Sunt manevre foarte simple, care pot ajuta foarte mult, în prima oră, o posibilă urgenţă.

– La sfârşitul anului trecut aveaţi în dotare 70 de autosanitare, din care spuneaţi că 60% sunt cu norma de utilizare depăşită. Care este situaţia în prezent?

– O să vă răspund foarte… matematic şi simplu: nu s-a primit nici o ambulanţă anul acesta.

– Asta înseamnă că acele 70 existente, bătrâne deja, au mai îmbătrânit un pic.

– Au mai îmbătrânit un pic, dar se întreţin, se fac reviziile periodice, se cumpără piese noi şi se menţin în stare de funcţionare. Dar nu mai sunt 70, sunt doar 69.

– Adică, una a… murit?

– Una a avut un accident care este cu daună totală. Cazul este în cercetări.

– Cum se descurcă maşinile pe care le aveţi, în trafic?

– Una-i maşina, alta-i traficul. Traficul depinde de infrastructura municipiului şi a judeţului. Mă bucur că anul acesta s-au asfaltat foarte multe drumuri judeţene, drumuri secundare, fiindcă, din păcate, trebuie să ajungem şi în cătunele mai îndepărtate.

– Am remarcat, pe majoritatea drumurilor judeţene pe care am umblat, o diferenţă mare de nivel între drumul asfaltat şi marginea de pământ a acestuia. Asfaltul nu acoperă, în lăţime, tot ce a fost iniţial drum de pământ, iar diferenţa de nivel dintre asfalt şi marginea de pământ depăşeşte, adesea, o palmă sau înălţimea unei cărămizi, punând în pericol, pe timp de noapte sau de furtună (şi nu numai!), participanţii la trafic. O roată care apucă pe marginea asta şi se răsuceşte un pic cum nu trebuie, te poate duce repede… pe dreapta, adică în şanţ.

– Aşa este, marginea aceea este periculoasă. A şi crescut numărul de accidente, în ultimele două luni, de maşini care s-au răsturnat într-o parte. Nu ştiu care este procedura de construcţie a unui drum, dar într-adevăr, ceea ce spuneţi e o problemă.

Au fost, în primăvară, şi acele probleme cu separatoarele de sensuri în zona Feleac, Tureni sau în alte zone. Subiectul a fost rediscutat recent şi se pare că se va renunţa la aceste separatoare.

– După ce se va mai întâmpla, ce? Nu de mult am văzut, în Păniceni, o ambulanţă cu echipaj medical de urgenţă, care urla şi nu avea cum să depăşească nişte camioane supraîncărcate care abia se târau şi care, oricât ar fi vrut şoferii, nu aveau cum să-i facă loc să treacă, pentru că nu le permitea drumul! A mers ambulanţa în urma lor, urlând, până s-au terminat separatoarele de sens.

– Într-adevăr, sunt zone în care nu poţi să depăşeşti…

– Revenind la lipsurile SAJ Cluj: La sfârşitul anului trecut mai spuneaţi că aveţi un deficit de 40 de persoane – medici, asistenţi şi ambulanţieri. Care este, acum, situaţia?

– Avem chiar mai mare deficit, acum. Şi nu pentru că a plecat cineva de la SAJ (cererile sunt mari, să lucrezi în sistemul de urgenţă!), dar populaţia Clujului, din câte ştiu eu, creşte în fiecare lună. Clujul atrage lume, care vine şi rămâne. Vin familii. Creşte riscul de apelare la 112. Apar unităţi noi de producţie şi fiecare îşi are riscurile ei. Se extinde autostrada, şi asta înseamnă alt risc – pentru accidente de circulaţie, cel puţin. Aeroportul Cluj a ajuns la trei milioane de pasageri pe an, deci un alt posibil risc. De aceea, resursa umană, împreună cu parcul de maşini, trebuie să crească, deoarece, ca să fii eficient, ca serviciu de urgenţă, trebuie să poţi acoperi toate aceste riscuri, inclusiv pentru populaţia în continuă creştere, a Clujului.

Suplimentări de personal? Anul trecut, cândva, prin decembrie, era un proiect legislativ în dezbatere publică, de suplimentare a 400 de posturi pe ţară, pentru serviciile de urgenţă, bineînţeles, proporţional cu mărimea fiecărui judeţ. Clujul avea 42 de posturi propuse pentru suplimentare. A rămas proiect legislativ şi atât, până la ora actuală.

– Ce perioade şi ce evenimente din acest an au solicitat cel mai mult Serviciul de Ambulanţă Judeţean Cluj?

– Fiecare lună îşi are specificul ei. De exemplu, luna februarie a avut un maxim de număr de cazuri. În mod normal, cam 8.000 e media de solicitări pe Serviciul de Ambulanţă, pe lună. În luna februarie – culmea, o lună mică! – am avut aproape 11.000 de cazuri, pentru că a fost perioada virozelor.

Alte provocări sunt evenimentele, cum au fost Electric Castle, Untold. Provocare a fost şi Campionatul European de Gimnastică. La Ambulanţă nici o zi nu seamănă cu cealaltă, nu putem spune că este rutină, dar când apare ceva în plus, te provoacă. A fost cod roşu de caniculă. N-am avut deces din cauza căldurii, hipertermie sau insolaţie cu comă. Au fost solicitări mai multe, dar n-am avut decese datorate căldurii, cum au fost în alte judeţe.

– Care au fost cele mai frecvente cazuri pentru care s-a solicitat ambulanţa, anul acesta?

– Accidentele de circulaţie, traumele, agresiunile reprezintă cam 8-10% din totalul solicitărilor. Sub 10% accidentele, dar asta e mult la o sută şi ceva de mii de solicitări totale pe an. Peste 20-22% sunt problemele abdominale, dureri abdominale care pot însemna o simplă balonare sau dischinezie biliară, până la peritonită, apendicită, ulcer perforat. De asemeni, sunt problemele cardiace, care faţă de problemele abdominale sunt mai puţine, 10-12%, dar sunt cu gradul de periculozitate cel mai mare. În rest, sunt problemele cronice, accidente vasculare cerebrale etc.

– Câte solicitări aţi avut în prima jumătate a anului?

– Până la sfârşitul lui iunie au fost 56.000 de urgenţe. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, au fost 58.000.

– Care este, acum, timpul de răspuns la urgenţă – în oraş şi în afara oraşului?

– Pentru urgenţa majoră timpul de răspuns în oraş este între 14 şi 17 minute, iar în rural, depinde de zonă, de distanţă. Pentru urgenţele de gradul doi timpul poate să ajungă la 20-25 de minute, chiar şi mai mult, în oraş. De ce? Deoarece, ca să răspunzi mai repede, trebuie să ai maşină liberă atunci, la momentul acela, şi nu peste 5 sau peste 10 minute. Şi atunci, trebuie să ai acele maşini în plus.

– Care este problema sau urgenţa majoră a SAJ Cluj, la momentul acesta?

– Deficitul de personal. Şi deficitul de maşini. Cum am mai spus: degeaba ai oameni dacă nu ai maşini şi degeaba ai maşini dacă nu ai oameni.

O maşină în plus, la Serviciul de Ambulanţă, înseamnă cel puţin 10 cazuri preluate pe 12 ore, adică 20 pe 24 de ore, sau pe zi. Înmulţit cu 30 de zile, înseamnă 600 de cazuri pe lună, înmulţit cu 12 luni, înseamnă 7.200 de cazuri pe an. Deci, un echipaj în plus – cinci asistenţi şi cinci ambulanţieri – ar prelua 7.200 de cazuri pe an!

– Aţi amintit, la începutul acestei discuţii, de hramul Mănăstirii Nicula. Ţinând cont de urgenţele care s-au înregistrat aici anii trecuţi, ce le recomandaţi pelerinilor?

– Ştiu că este perioadă de post, dar recomandarea mea pentru persoanele vârstnice şi pentru cei cu boli cronice este să mănânce, totuşi, ceva, înainte să plece spre mănăstire. Nu cred că este păcat dacă mănânci un biscuit şi bei puţin ceai cu zahăr, ceva să fie în stomac, pentru că problemele majore pe care le-am avut anul trecut au fost lipotimiile pe bază de hipoglicemie. Au fost cazuri de leşin, şi nu dimineaţa, devreme, ci pe la orele 10:00-11:00, când organismul cere hrană. O altă recomandară pentru persoanele cu boli cronice este să nu uite să-şi ia medicamentele.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie