Universitatea din Iași și începuturile învățământului superior în limba română la Cluj

Proiectul editorial realizat de ziarul Făclia de Cluj şi Universitatea „Babeş-Bolyai’’ în contextul aniversării a 100 de ani de la înființarea Universității Naționale a Daciei Superioare și de la instalarea administrației românești de la Cluj continuă cu prezentarea rolului jucat de Universitatea din Iaşi în organizarea Universității românești din Cluj.

Evenimentele anului 1918, care au culminat prin realizarea unității naționale depline și formarea României Mari, au generat contextul favorabil pentru realizarea unui alt ideal de mare preț pentru românii transilvăneni: Universitate în limba română la Cluj. Misiunea acestei Universități era una extrem de importantă pentru epoca pe care a deschis-o Marea Unire: crearea unor generații de intelectuali cu o gândire modernă, care să contribuie la consolidarea statului național întregit și să-l conecteze la noua ordine europeană, configurată pe baza principiului autodeterminării popoarelor.

Alma Mater Napocensis a fost, astfel, de-a lungul existenței sale, după cum a definit-o profesorul Vasile Pușcaș, o universitate „în serviciul națiunii”.

Conform Rezoluției Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, Consiliul Dirigent trebuia să se ocupe de preluarea și organizarea pe baze moderne a Universității clujene. În martie 1919, profitând de contextul favorabil creat de retragerea trupelor maghiare pe linia de demarcaţie, s-au luat măsuri importante pentru organizarea universităţii de către Valeriu Branişte, noul şef al Resortului de Culte şi Instrucţiune Publică din cadrul Consiliului Dirigent. Astfel, la 23 martie 1919, Ministerul Instrucţiunii Publice din Bucureşti era anunţat de iniţiativa Consiliului Dirigent de a prelua Universitatea din Cluj începând cu anul universitar 1919-1920. Era exprimată, în același timp, intenţia de a fi consultate Universităţile din Bucureşti şi Iaşi, pentru sprijin şi sugestii. De asemenea, s-a solicitat Ministrului Instrucţiunii Publice de la Bucureşti să mijlocească detașarea de personal calificat de la Universităţile din Bucureşti şi Iaşi, care să asigure organizarea și desfășurarea în cele mai bune condiții a procesului de învățământ în limba română la universitatea clujeană. S-a format o comisie universitară, alcătuită din delegaţi ai Consiliului Dirigent şi din reprezentanţi ai celor două universităţi din Vechiul Regat. Membrii acestei comisii urmau să examineze, pe baza unui regulament, dosarele candidaţilor, iar apoi să facă propuneri Consiliului Dirigent. Răspunsul celor două Universități românești a fost prompt, atât cea din București cât și cea din Iași trimițând specialiști de marcă pentru a pune bazele învățământului superior românesc la Cluj.

Universitatea din Iași avea deja, în anul 1919, o experiență de învățământ modern de aproape 60 de ani. Cu „rădăcini” în secolul al XVI-lea, când Despot Vodă înființa la Cotnari un Colegiu în care se studia limba latină, retorica și dialectica, se ajunge în 1835 la înființarea Academiei Mihăilene, iar la 1860 era inaugurată, în prezența Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Alma Mater Iassiensis. Chiar dacă cele trei provincii românești au avut o evoluție istorică diferită, ele au fost unite întotdeauna prin conștiința de neam și prin cultură. Între cele trei provincii istorice românești au circulat cărțile, ideile și oamenii de cultură, la București și Iași întâlnim profesori ardeleni pe toată durata epocii moderne. La înființarea sa în 1860, Universitatea din Iași i-a avut la catedre pe ardelenii Simion Bărnuțiu, P. Suciu, Ștefan Emilian, I. Pop, Ștefan Micle, nume sonore, cu pregătire de nivel european, care au pus bazele învățământului superior ieșean. Când Clujul a avut nevoie de mințile luminate ale Iașului, acestea au venit să contribuie la edificarea noii cetăți universitare, din Transilvania unită cu patria mamă.

În Comisia universitară, cea care avea menirea de a reorganiza universitatea clujeană şi de a selecta corpul profesoral, din cei 20 membri 12 erau de la Universităţile din Bucureşti şi Iaşi, câte 3 pentru fiecare domeniu care se preconiza să intre în componența instituției. Astfel, profesorii ieșeni Dimitrie Gusti, Petru Poni, Em. Teodorescu, M. Cantacuzino sau M. Manecatide alături de cei de la București: G. Ţiţeica, Şt. Longinescu, I. Teodorescu, I. Juvaro, Gh. Marinescu și de transilvănenii Vasile Goldiş, Ioan Lupaş, Onisifor Ghibu, Alexandru Borza, Emil Haţieganu, P. Poruţiu, Iuliu Moldovan, Iuliu Haţieganu, sub coordonarea lui Nicolae Iorga, analizau fiecare dosar al celor care candidau pentru posturile scoase la concurs la viitoarele catedre ale Universității din Cluj. Propunerile membrilor Comisiei erau trimise Consiliului Dirigent, în sarcina căruia revenea numirea profesorilor. Munca membrilor Comisiei nu a fost deloc facilă, în condiţiile în care universitatea clujeană trebuia să fie organizată în câteva luni.

După parcurgerea primei etape, respectiv selectarea candidaţilor, s-a trecut la organizarea facultăţilor, catedrelor, laboratoarelor şi institutelor. Profesorii ieșeni s-au remarcat din nou, prin experiența lor, punându-și amprenta pe fiecare dintre cele patru facultăți care se configurau. Astfel, în constituirea Facultăţii de Ştiinţe o pondere importantă au avut-o sugestiile academicianului ieșean Petru Poni (unul dintre pionerii chimiei românești) alături de cele ale lui Ţiţeica, Mrazec sau Alexandru Borza. În privinţa Facultăţii de Litere, rolul principal a fost asumat de Vasile Pârvan, sprijinit însă şi de Nicolae Iorga, alături de Onisifor Ghibu, Ioan Lupaş sau Dimitrie Gusti, istoricul, sociologul și esteticianul de la Universitatea din Iași, cel care este considerat întemeietorul sociologiei românești. Facultatea de Drept a fost structurată pe ideile susținute de profesorii bucureşteni Cătuneanu şi Răducanu şi a profesorilor de drept ieșeni Iulian Teodorescu, rectorul Universității din Iași în anul 1919-1920, și a lui Vasile Dimitriu, profesorul de drept comercial de la aceeași universitate, cel care a devenit primul decan al Facultății de Drept din Cluj și cel de-al doilea rector al universității românești din Transilvania. Și Facultatea de Medicină a fost organizată prin experiența medicilor-profesori Gheorghe Marinescu de la Universitatea din București, a pediatrului M. Manicatide de la cea din Iași, cu contribuția ardelenilor Iuliu Moldovan şi Iuliu Haţieganu.

În organizarea Universităţii româneşti din Cluj s-a ţinut cont de legislaţia din România, precum şi de funcţionarea celor două universităţi deja existente, de la Bucureşti şi Iaşi. La Cluj s-a mers pe organizarea a patru facultăţi: Medicină, care avea 2 secţii – medicină şi farmacie; Drept şi Ştiinţe de Stat; Litere şi Filosofie, cu 3 secţii – istorie, filologie, filosofie; Ştiinţe, cu 5 secţii – Matematici, Fizică, Chimie, Ştiinţele Naturii, Geografie. Fiecare facultate a instituţiei clujene avea o structură proprie, care încorpora catedrele, institutele, dar şi unităţile auxiliare, generic denumite servicii şi oficii, între care figurau printre altele laboratoarele, muzeele, staţiunile de cercetare.

Alături de personalul selectat, Comisia a decis să fie invitaţi pentru a ţine cursuri sau prelegeri și pentru a organiza institute de cercetare, profesori sau cercetători iluştri. Printre cei invitați la Facultatea de Litere s-a numărat și istoricul Ioan Ursu (1875-1925), profesor la Universitatea din Iași. I-a avut drept mentori pe Dimitrie Onciul și Nicolae Iorga, care i-au sesizat potențialul intelectual și l-au încurajat să-și continue studiile în străinătate, Ioan Ursu obținând titlul de doctor în filosofie la Universitatea din Berlin. La Cluj, a fost profesor titular de Istoria universală și directorul Institutului de Istorie universală. Ardelean de origine, născut în zona Brașovului, părăsește catedra de la Universitatea din Iaşi, pentru a se stabili la Cluj. Militant al unirii Transilvaniei cu România, fusese membru al Consiliului Naţional pentru Unitatea Românilor, cu sediul la Paris. S-a implicat activ în structurarea învățământului românesc din postura de preşedinte al Comisiei parlamentare de Instrucţiune. În 1910 ajunge membru corespondent al Academiei Române.

Facultatea de Litere a mai beneficiat de experiența unui ieșean, profesorul Vasile Bogrea (1881-1926). Format la școala de litere şi filosofie a Universității din Iași, pleacă în 1910 la Berlin pentru a studia filologia clasică și lingvistica comparativă, obținând titlul de doctor în 1913. S-a numărat printre conferențiarii Universității de la Vălenii de Munte, a participat la acțiunile ASTREI, identificându-se cu idealul de unire a tuturor românilor într-un singur stat. Astfel, în anul 1919, când Universitatea din Cluj a avut nevoie de el, nu a întârziat să răspundă afirmativ, devenind profesor agregat și mai apoi profesor titular al disciplinei Filologie clasică (latină) din cadrul Catedrei de limbi clasice. A deținut funcția de director al Seminarului de Studii Clasice. I-a stat alături lui Sextil Pușcariu în munca de înființare a Muzeului Limbii Române și a Societății Etnografice. În anul 1920 a ajuns membru corespondent al Academiei Române. Moartea sa prematură, în 1926, la doar 45 de ani, i-a oprit ascesiunea profesională de excepție. În cinstea marelui profesor, unul dintre amfiteatrele Universității clujene, în care au învățat generații întregi de studenți la istorie, a primit numele său.

Facultatea de Științe a fost organizată și consolidată prin activitatea unor profesori ieșeni, care au înființat la Cluj adevărate școli în domeniile în care au activat. Este cazul lui George (Gheorghe) Vâlsan (1885-1935), cel care a pus bazele învățământului geografic clujean. Acesta a creat în anul 1919 Institutul de Geografie din cadrul Universităţii, luând naştere în felul acesta Școala geografică de la Cluj. G. Vâlsan a fost considerat, în acelaşi timp, părintele învăţământului românesc modern de geografie. Absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, a urmat studii de specializare la Berlin și la Paris, fiind bursier al Societăţii Române de Geografie. În 1915 obține titlul de doctor, iar un an mai târziu a început activitatea de cadru didactic universitar la Iaşi, unde rămâne până în 1919. Aici a ținut cursul de geografie fizică, iar la Cluj a fost profesor titular de geografie generală. De asemenea, a înființat, alături Emanuel de Martonne şi Romulus Vuia, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, unde s-a organizat o secție în aer liber. De numele său se leagă şi fondarea la Cluj, în 1923, a Societăţii Etnografice Române, al cărei preşedinte a fost până în anul 1927. George Vâlsan a fost cel care a introdus cursul de etnogeografie la Universitatea din Cluj. În 1930, părăsește Clujul pentru a activa în cadrul Universității din Bucureşti. Membru al diferitelor societăți internaționale de geografie, în 1919 a ajuns membru corespondent al Academiei Române, iar în 1920 membru titular.

Școala clujeană de chimie datorează și ea mult Universității din Iași și în special profesorului Petru Poni, întemeietorul școlii românești de chimie, cel care a format echipa de la Catedra de chimie a începuturilor Universității românești ardelene. Acesta a reuşit să-l convingă să vină la Cluj pe Gheorghe Spacu (1883-1955), care s-a numărat printre cei mai străluciți elevi ai săi. Spacu a venit de la Iași, din postul de conferențiar pe postul de profesor agregat, iar în 1922 a ajuns profesor titular pe cursurile de chimie analitică și anorganică la Facultatea de Științe a Universității napocense. A deținut funcțiile de prodecan al acestei facultăți în anul universitar 1923/1924, decan în anul următor, iar în anul 1925/1926 a condus Universitatea din poziția de rector. Extrem de disciplinat și riguros, exigent cu studenții săi, acesta are meritul de a fi pus bazele unei adevărate „pepiniere” de tineri chimiști la Universitate, o veritabilă şcoală de chimie care va sta cu demnitate lângă cea din Bucureşti sau Iaşi, remarcându-se printr-o prodigioasă activitate ştiinţifică. S-au format aici nume reprezentative pentru domeniul chimiei, viitori academicieni care au dus mai departe renumele şcolii clujene de chimie şi a profesorului Gh. Spacu. Cel mai renumit dintre ele a fost cel al Ralucăi Ripan, prima femeie decan, prima femeie rector a unei universități din România și prima româncă academician, cea care de fapt a fost şi continuatoarea operei profesorului Spacu la Cluj, după ce acesta s-a transferat la Bucureşti. Profesorul a văzut în doctoranda sa aceeași putere de muncă și aceeași dedicație pentru profesie pe care le avea el, ceea ce l-a determinat să solicite transferul ei în 1920 de la Iași, pe postul de șef de lucrări. Raluca Ripan a susținut doctoratul la Cluj, în anul 1922, devenind prima româncă doctor în științe chimice. În 1931, în calitate de conferențiar, a preluat de la profesorul Ostrogovich cursul magistral de chimie generală.

Raluca Ripan a traversat alături de instituţia de învăţământ clujeană şi momentele grele ale refugiului din 1940-1945, când a fost nevoită să se transfere la Timișoara pentru ca facultatea să-și poată continua activitatea. În 1945, după revenirea la Cluj, a jucat un rol important în refacerea a tot ceea ce a însemnat școala de chimie clujeană.

Întemeierea la Cluj a Universității Daciei Superioare a fost astfel rezultatul unei admirabile solidarizări în jurul aceluiași proiect de universitate românească în inima Transilvaniei, la care s-au raliat nume de prestigiu de la universitățile din vechea Românie, de la București și de la Iași. În felul acesta, a fost instituționalizat învățământul în limba română la universitatea clujeană și s-au pus bazele unui centru academic care își va dovedi în timp forța și viabilitatea.

APEL

Direcția Patrimoniu Cultural Universitar face apel, pe această cale, la cititori să sprijine procesul de recuperare de acte, obiecte şi documente legate de istoria universităţii clujene precum și a celor care au aparținut foștilor profesori ai Universității clujene în vederea conservării și valorificării lor științifice prin păstrarea lor în fondul Personalități UBB, constituit la Serviciul Arhivă din cadrul Direcției Patrimoniu Cultural Universitar, UBB. Cei interesați să pună la dispoziția Universității clujene astfel de documente și obiecte se pot adresa la telefon: 0264405300, int. 5860.

Dr. Cecilia CÂRJA

Direcția Patrimoniu Cultural Universitar, Universitatea Babeș-Bolyai

Sursele fotografiilor:
http://assui.acadiasi.ro/, https://www.ubbcluj.ro

Articole din aceeasi categorie