Universitatea Cluj merge în optimile Cupei României

Universitatea Cluj s-a calificat, marţi seara, în optimile de finală ale Cupei României la fotbal, după ce a învins formaţia de liga a treia FC U Craiova 1948 cu scorul de 3-2 (1-2, 2-2), după prelungiri, pe Stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova.

FC U Craiova 1948, echipă patronată de Adrian Mititelu, aflată la primul său meci pe noul ”Oblemenco”, a condus cu 2-0 după un sfert de oră, graţie ”dublei” reuşite de Claudiu Bălan (6, 14). Clujenii au redus din diferenţă prin fundaşul Tudor Telcean (41), iar după pauză Rafa Miranda a restabilit egalitatea (51), Portughezul a marcat şi golul victoriei (95), deşi ardelenii jucau în inferioritate numerică din min. 80, când a fost eliminat Tiago Gomes.

FC U Craiova, antrenată de Eugen Trică, a fost susţinută de circa 8.000 de spectatori, iar lovitura de start a fost întârziată din cauza spectacolului pirotehnic pus în scene de fanii olteni.

În optimi s-au mai calificat Dinamo Bucureşti, Astra Giurgiu, Academica Clinceni, FC Voluntari şi formaţiile de liga a treia Foresta Suceava şi Metalul Buzău.

FC U Craiova 1948 (III) – Universitatea Cluj (II) 2-3 (2-1, 2-2), după prelungiri, Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova
Au marcat: Claudiu Bălan (6, 14), respectiv Tudor Telcean (41), Rafa Miranda (51, 95).
Cartonaş roşu: Tiago Gomes (U Cluj, 80).
Arbitru: Sorin Costreie (Buftea); arbitri asistenţi: Cosmin Vatamanu (Bucureşti), Mihăiţă Necula (Bucureşti)
Observatori: Luis Moisescu (Drobeta-Turnu Severin) – CCA, Florin Oglindoiu (Drobeta-Turnu Severin) – FRF

Articole din aceeasi categorie