Universitari clujeni în temnițele comuniste

Documentarul „Memoria vie a profesorilor universitari din Cluj-Napoca, victime ale sistemului concentraționar stalinist, în mărturii de istorie orală”, a fost prezentat, săptămâna trecută, la Biblioteca Centrală „Lucian Blaga” în cadrul unei acțiuni a Filialei Cluj 1991 a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și cotidianul Făclia de Cluj. Evenimentul, la care au luat parte jurnaliști, reprezentanți ai mediului academic și urmași ai universitarilor clujeni victime ale regimului comunist, s-a dorit a fi dedicat Centenarului învățământului superior românesc în Transilvania.

Filmul realizat de Silvia Pintea şi Cosmin Oşorhean (consultant ştiinţific: Ioan Ciupea), încearcă să surprindă epurarea Universităţii din Cluj după 1945/1947 şi arestarea (sau hărțuirea) profesorilor indizirabili pentru noul regim comunist (Nicolae Mărgineanu, Emil Haţieganu, Alexandru Borza, Alexandru Lapedatu, Florian Ştefănescu-Goangă, Gheorghe Dragoş, Dávid Gyula). În plan secund sunt evocaţi şi: Lucian Blaga, Alexandru Pop, Emil Ţeposu (care a preferat să se sinucidă atunci când i s-a cerut să îl demaşte pe profesorul Alexandru Pop), Onisifor Ghibu, Balogh Edgár, Demeter János, Paskandi Geza, Traian Herseni.

Documentarul conține mărturiile cutremurătoare ale membrilor de familie, care au pus la dispoziție și importante arhive particulare.

Una dintre victimele procesului de epurare a universitarilor clujeni a fost Florian Ştefănescu-Goangă, rector al Universității între 1932-1940. În anul 1919, Universitatea românească din Cluj îi oferă postul de profesor de psihologie. Ales rector în octombrie 1932 pentru o perioadă de 5 ani și reales în 1937, Florian Ștefănescu Goangă a servit cu devotament Universitatea clujeană.

În seara zilei de 28 nov 1938, doi studenți legionari și-au descărcat revorverele asupra rectorului și a gardianului ce-l însoțea, rănindu-l grav pe primul și omorându-l pe cel de-al doilea. O zi mai târziu, guvernul răspundea cu aceleași metode, lichidându-i pe cei 14 conducători legionari, în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu.

Tragedia trăită de Romania în anul 1940 îl obligă pe Florian Ștefănescu Goangă să organizeze refugiul dincolo de fruntariile impuse de puternicii momentului. La scurtă vreme, în 13 septembrie 1040, se vede nevoit să demisioneze din funcția de rector. Este apoi îndepărtat și de la catedră. În anii următori face demersuri de a reveni în Universitate. Abia în 1945 este reintegrat la catedră și la conducerea Institutului de psihologie experimentală. În mai 1950 și Florian Ștefănescu Goangă, împreună cu lunga listă de mari personalități politice, ecleziastice, cultural-științifice își începe calvarul numit închisoarea de la Sighet. Ieșit de aici, în iunie 1955, Florian-Ștefănescu Goangă, fostul mare rector al Universității clujene, se vedea supus umilinței de a redacta un memoriu pentru acordarea unei pensii de supraviețuire. S-a stins din viață la 26 martie 1958.

Emil Hațieganu a fost o altă victimă a programului de decimare a elitei intelectuale din România derulat după 1945. Născut la Tritenii de Sus, județul Turda, în familia preotului greco-catolic Ioan Hațieganu, Emil Hațieganu este ales, în toamna anului 1918, vicepreședinte al Senatului Național din Cluj, iar din 16 nov.1918, președintele Consiliului Național Român din Cluj. Avea să fie prezent la Alba Iulia la 1 dec 1918, împreună cu fiul său în vârstă de 12 ani. Ales membru al Consiliului Dirigent a fost titularul Resortului de codificare și a girat ulterior temporar și Resortul Ocrotiri sociale, pe cele de agricultură și de justiție. În anul universitar 1921-1922 a fost decan al Facultății de Drept, iar din 1928 și până în 1929 deține funcția de rector al Universității Regele Ferdinand I din Cluj. În 1941, când asupra țării s-a abătut tragedia care a amputat teritoriul național, lui Emil Hațieganu istoria i-a hărăzit un rol de primă mărime. La ampla manifestație la care zeci de mii de cetățeni ai Clujului și ai satelor din jur au protestat împotriva Dictatului de la Viena, Emil Hațieganu a înfierat cu indignare actul și a propus rezistență armată. Imensa asistență a îngenunchiat și a jurat solemn să apere prin luptă teritoriul național. La 1 sept 1944, la revenirea sa din România, a fost arestat de Gestapo și deportat până în aprilie 1945. Emil Hațieganu avea să trăiască drama țării din perioada instalării regimului comunist. A fost membru al guvernului dr. Petru Groza în 1946, pentru ca apoi, din 1948 și până în 1955, să fie deținut la Cluj, Caransebeș și Sighet.

Emil Hațieganu s-a stins din viață la 9 mai 1959.

Nicolae Mărgieanu se numără și el printre cei care au purtat zeghea temnițelor comuniste. Născut la 25 iunie 1905 în Obreja, județul Alba, în casa unor țărani fruntași ai satului, Nicolae Mărgineanu devine în 1924 student al Universității din Cluj. Calitățile sale de excepție îl determină pe Florian Ștefănescu Goangă, fondatorul școlii clujene de psihologie să-l numească încă din anul doi de studii ca preparator. Licențiat în anul 1927, Doctor Magna Cum Laudae în anul 1929, face stagii de specializare la Leipzig, Berlin și Hamburg, iar între 1932-1934, ca bursier al Fundației Rockfeller, lucrează ca cercetător la Universitățile americane Harvard, Yale, Collumbia, Chicago, Duke. În anul 1935, face alte stagii la Paris și Londra. Pentru legăturile sale cu America, marele psiholog Nicolae Mărgineanu a făcut nu mai puțin de 16 ani de pușcărie comunistă. La momentul arestării era profesor de psihologie al Universității din Cluj. A fost încadrat în „lotul Marii Finanțe” și condamnat, în 1948, la 25 de ani de închisoare. A trecut pe la Jilava, Aiud, Pitești, iar ultima parte a detenției și-a petrecut-o în penitenciarele din Dej și Gherla. Cărțile sale de memorii din închisoare poartă mărturii despre un veac întunecat și zbuciumat din istoria României. În ciuda condiției sale de fost deținut politic și a calvarului pe care a trebuit să-l treacă, a lăsat o remarcabilă operă științifică în domeniul psihologiei.

Un alt universitar clujean care a fost aruncat în temnițele comuniste a fost Gheorghe Dragoș. Născut la 30 septembrie 1898 în Satulung – Săcele, într-o familie cu un pronunţat spirit civic, Gheorghe Dragoş a fost un distins reprezentant al învăţământului şi culturii economice româneşti. A pus bazele învăţământului secundar şi superior economic românesc, un educator model, bun organizator, publicist şi economist.

Gheorghe Dragoș devine asistent și apoi rector al Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Cluj, care în anii Dictatului de la Viena s-a mutat la Brașov. A candidat din partea PNȚ la alegerile din 1946. Pentru a nu fi arestat, s-a ascuns în casa unui fost student. Nepoata sa, Liliana Dragoș, fiind un copil care stârnea mai puține bănuieli Securității a fost cea care-l aproviziona și vizita. După perioada în care a fost ascuns, a fost trimis în temniță și în domiciliu obligatoriu în Bărăgan.

Cosmin PURIȘ