Unele librării din Franţa refuză să vîndă memoriile lui Valérie Trierweiler

Unele librării din Franţa refuză să vîndă memoriile explozive ale fostei partenere de viaţă a preşedintelui François Hollande, Valérie Trierweiler, în pofida faptului că acestea au devenit un best-seller, relatează The Daily Telegraph.

În vitrine au apărut mesaje care explică opţiunea librarilor de a nu comercializa “Merçi Pour Ce Moment”, chiar dacă vînzările sale iniţiale le-au depăşit pe cele ale ediţiei franceze a faimoasei “Fifty Shades of Grey”.

“Avem 11.000 de cărţi. Nu sîntem aici pentru a fi coşul de gunoi al lui Trierweiler şi Hollande”, se poate citi pe unul dintre mesaje, în timp ce un altul declamă că librăria “nu îşi propune să devină un magazin pentru rufele murdare ale doamnei Trierweiler”.

Cartea a fost considerată un atac la adresa preşedintelui francez, în condiţiile în care Trierweiler a acuzat că, în privat, preşedintelui socialist “nu-i plac săracii”, şi că i-a administrat o cantitate “astronomică” de tranchilizante după despărţire, pentru a o ţine ascunsă în spital.

Potrivit lui Jean Birnbaum, jurnalist şi redactor-şef al suplimentului literar al Le Monde, “revolta librarilor care spun «nu, mulţumesc» (memoriilor) se răspîndeşte ca focul”. Afirmaţia a fost făcută de jurnalist pe contul său de Twitter.

Pe de altă parte, cele 200.000 de exemplare în care a fost tipărită iniţial cartea lui Trierweiler s-au epuizat şi un nou tiraj este aşteptat să apară în librării.

www.agerpres.ro

Articole din aceeasi categorie