Una dintre cele trei persoane dispărute în lacul Fîntînele a fost găsită

Una dintre persoanele care s-au înecat în 28 august, în lacul Beliş, a fost găsită joi dupa-amiază. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, cadavrul a fost găsit de localnicii din satul Bălceşti, iar acestia au sunat la 112.

Cele trei persoane s-au înecat, se pare, în timp ce încercau să treacă lacul cu barca pentru a ajunge la cules de fructe de pădure. Pentru găsirea celor trei săteni din Rîşca au acţionat scafandrii din Tîrgu Mureş. Aceştia au fost solicitaţi să intervină deoarece dispun de echipamente performante cu care pot coborî la mare adîncime, însă căutările nu au dat rezultate. Ioan Matiş (49 de ani), Saveta Sigorcău (57 de ani) şi Ioan Matiş (55 de ani) au fost daţi dispăruţi în 28 august de pădurarul din zona Beliş.

Aparent, ei au încercat să traverseze lacul luni noaptea cu o barcă, ce ulterior s-ar fi scufundat. Localnicii susţin că cei trei se aflau în acea zi la cules de fructe de pădure în zona Giurcuţa. La amiază s-au dus cu o barcă în satul Bălceşti pentru a-şi vinde marfa, însă după ce au primit banii s-au oprit la un bar unde au consumat băuturi alcoolice.

Seara tîrziu, aceştia s-au decis să se întoarcă din nou în pădure pentru a rămîne peste noapte acolo. Din nefericire, în timp ce treceau lacul, li s-ar fi rupt o vîslă, iar cei trei au încercat să vîslească doar cu una. În acest context, barca s-ar fi răsturnat, iar cei trei nu au mai reuşit să ajungă la mal.

C.P.

Articole din aceeasi categorie