Un tînăr australian a cîştigat ediţia 2015 a Campionatului mondial de rezolvare a cubului lui Rubik

Australianul de 19 ani Feliks Zemdegs a cîştigat a doua oară titlul de campion mondial la rezolvarea cubului lui Rubik. La concursul desfăşurat duminica trecută, el a reuşit în 5,695 secunde să aşeze uniform culorile pe cele şase faţete ale prismei ludice inventate în 1974 de sculptorul şi profesorul de arhitectură maghiar Erno Rubik, informează Reuters şi 7sur7.be.

Performanţa lui nu a depăşit-o totuşi pe cea a americanului Collin Burns, deţinător al incredibilului record de 5,25 de secunde, realizat anul trecut. Zemdegs a mai cîştigat acest campionat în 2013, cu timpul de 7,36 de secunde.

Campionatul Mondial al disciplinei a avut loc în acest an în metropola braziliană Sao Paolo. Pe lîngă categoria principală au mai figurat în competiţie turneul de rezolvat cubul Rubik cu picioarele sau cel pe nevăzute.

Primul campionat mondial de rezolvare a cubului Rubik a avut loc la Budapesta în 1982. Concursul, care se desfăşoară odată la doi ani, atrage participanţi din lumea întreagă.

Articole din aceeasi categorie