Un papă iezuit cu inimă de franciscan

Vizita Papei Francisc e considerată evenimentul anului în România, dar nu toată lumea e de-acord. Există voci care nu văd în aceasta un moment remarcabil, marcant pentru istoria noastră, ci unul normal, firesc. Comentând evenimentul cel mai important care a avut loc în aceste zile în țara noastră, unii au etichetat vizita drept una de rutină, formală, apreciind ca istorică vizita din 1999 a regretatului Papa Ioan Paul al 2-lea. De ce istorică? Pentru că Suveranul Pontif a ajuns într-o țară care la vremea respectivă nu era membră a Uniunii Europene. Ne aducem aminte că Papa Ioan Paul al 2-lea a venit atunci la invitația Patriarhului, deci vizita a avut un puternic caracter religios. În vreme ce actualul papă a răspuns invitației pe care i-a adresat-o președintele Klaus Iohannis. Sunt destui care văd în Papa Francisc nu atât un misionar, un mesager al lui Dumnezeu, ci mai degrabă un excursionist, dar ceea ce-l face să aibă lipici la public este modul în care își „vinde” imaginea, iar la acest capitol joacă la cel mai înalt nivel, alături de compatriotul Messi. Înainte să debarce în România, Papa Francisc s-a întâlnit cu un grup de motocicliști, a dat un autograf pe un Harley Davidson, iar în România a ales să se plimbe cu un Logan. Imaginea în societatea post-modernă, în care lumea vede și judecă, contează. Or, pe acest fond se naște cu forcepsul întrebarea dacă ceea ce face Suveranul Pontif este natural sau ba? Nu există o lege scrisă în acest sens și nici un răspuns unanim acceptat, dar publicul te simte. Și putem lesne constata că papa e iubit de oameni, fiindcă aceștia din urmă îl percep mai puțin protocolar decât o impune statutul pe care îl are și mai apropiat de cei cărora le slujește. Nu cred că a ales plimbarea cu Loganul ca să pară sărac, fiindcă asta ar însemna să umble cu pantofii găuriți în talpă, ci fiindcă așa a simțit. Iar Papa Francisc se simte bine în pielea lui de om înainte de toate. Dar a transmis un mesaj, de modestie și simplitate, care nu trebuie înțeles altfel, ci mai degrabă bagatelizat, ca o întâmplare de mică importanță. Revin la scopul vizitei, care din punctul de vedere al subsemnatului are o semnificație geopolitică, de care nu putem face abstracție. Papa este cunoscut ca un luptător acerb împotriva politicilor care se opun imigrației și atunci n-ar trebui să ne mire că Suveranul Pontif n-a inclus Ungaria în programul său. Aceeași Ungarie care l-a jignit, acuzându-l prin intermediul presei de legături francmasonice, etichetându-l un „bătrân dement” și mă refer aici la jurnalistul Zsolt Bayer, puternic susținut de FIDESZ-ul lui Viktor Orban. Pacifist prin excelență, coerent cu sine, un om cu imaginație și vise constructive, departe de individul care pune ștampile și etichete, ci unul care deschide procese, apropiat de suferinzi, papa insistă în discursul său pe deschidere, toleranță și acceptare. Promotor al ecumenismului, lucru evident prin deschiderea față de ortodoxie, papa nu se ferește să aducă în discuție inclusiv islamul, ceea ce denotă neliniștea față de cei marginalizați. Trebuie eliminată din fașă confuzia pe care o fac unii că vizita papei la Șumuleu Ciuc este un succes al Bisericii Catolice din Ungaria și eventual al diplomației maghiare. Papa a venit în România la invitația președintelui Klaus Iohannis, pentru a se întâlni cu toată lumea. Fiecare are libertatea să înțeleagă ce dorește prin sintagma „toată lumea”. Cert este că nu e cazul să încurcăm borcanele și să plonjăm pe burtă în politic. Ar fi o mare greșeală și ne-am alege cu o julitură de proporții rușinoase.