Un document al Bisericilor catolică şi ortodoxă deschide calea spre reunificarea bisericilor

– La Repubblica –

Papa este „cel dintîi dintre Patriarhi”, Roma este „primul tron” al Bisericii de la Roma şi „conduce intru iubire”. Alb pe negru, un document comun al Bisericii catolice şi al Bisericilor ortodoxe stabileşte definitiv şi în maniera inechivocabilă primatul pontifului roman, netezind calea reunificării catolicilor şi ortodocşilor, divizaţi în urma schismei din 1054.

Documentul, cu caracter rezervat, este rezultatul reuniunii la vîrf, din octombrie, de la Ravenna, între o delegaţie catolică condusă de cardinalul Kasper şi o delegaţie pan-ortodoxă condusă de mitropolitul Zizioulas, din cadrul Patriahatului Ecumenic de la Constantinopol au pus bazele pentru o aprofundare a chestiunilor ce trebuie rezolvate pentru restabilirea unităţii.

Sînt 46 de paragrafe, o adevărată foaie de parcurs, „road map”, care indică traseul, sau itinerariul temelor ce trebuie abordate şi analizate foarte amănunţit în aşa fel încît să se poată declara depăşite divizările din trecut.

Aşadar, recunoaşterea primatului roman există, dar numaidecît se precizează faptul că va trebui studiat „rolul episcopului primului tron” în cadrul comunităţii ecleziastice. Cu alte cuvinte, vor trebui stabilite exact „prerogativele” episcopului Romei, ţinînd cont că pe marginea subiectului există opinii foarte diferite.

Documentul descrie trei concepte fundamentale: comuniune eclezială, conciliaritate, autoritate. Ambele părţi recunosc faptul că episcopul este conducătorul Bisericii locale şi că nimeni nu i se poate substitui. Ambele părţi au păreri concordante cu privire la faptul că „Biserica unică şi sfîntă” se realizează concomitent în fiecare Biserică locală, care slujeşte euharistia, şi în comuniunea tuturor bisericilor.

Există acord şi cu privire la structurile Bisericii universale. La nivel local, autoritatea este reprezentată de episcop. La nivel regional, un grup de mai multe biserici recunosc în interiorul lor un rol „primordial” sau „primatul” uneia dintre acestea (de la „protos”, în greacă). Mai articulată este chestiunea nivelului global: experţii vor avea mult de muncit, fiindcă documentul afirmă că pe plan universal „cei ce sînt primii în diferitele regiuni, împreună cu toţi episcopii, cooperează în ceea ce priveşte ansamblul bisericii”. Iar în acest context se subliniază că „primii trebuie să recunoască cine este primul dintre ei”.

Dar pentru a asigura concordia – se arătă în foaia de parcurs ecumenică – este nevoie de conciliaritate: adică de cooperarea comună între toţi. Toţi episcopii din lumea creştină, se spune în document, nu trebuie să fie doar uniţi între ei întru credinţă, ci „au în comun şi aceeaşi responsabilitate şi aceeaşi misiune faţă de biserică”. Conciliile sînt „principalul instrument” prin care se exprimă comuniunea bisericii.

În esenţă, lumea ortodoxă clarifică faptul că episcopul Romei nu îşi poate imagina că este un suveran totalitar, care decide singur sau se substituie la nivele locale. De altfel, însuşi Ratzinger afirmase în trecut în repetate rînduri că pontiful roman nu se poate comporta ca un „monarh absolut”. Un fragment din text (referitor la autorităţile regionale) are tonul unui avertisment precis: „Primul nu poate nimic fără consensul tuturor”.

De asemenea, în document, Suveranul Pontif este numit întotdeauna drept „episcopul Romei” sau unul dintre cei cinci patriarhi istorici.

Acum este rîndul Papei Ratzintger: numai el poate da impulsul pentru a se continua pe acest drum. Pentru data de 23 noiembrie Papa i-a convocat pe toţi cardinalii din lume pentru o reuniune care are la ordinea de zi tocmai ecumenismul, iar la baza dezbaterilor va sta acest document catolico-ortodox.

Între timp, Benedict al XVI-lea reformează Sinoadele episcopilor, parlamentul consultativ al episcopatului mondial, care se ţine o dată la trei ani. Vor fi numiţi mai mulţi reprezentanţi ai Vaticanului în Bisericile orientale catolice – punte spre Ortodoxie – care au peste 25 de episcopi, va exista mai mult spaţiu pentru discuţii şi vor fi reformate grupurile de lucru.

Sfîntul Părinte şi-a exprimat, încă de la alegerea sa, dorinţa de a face „paşi concreţi” în direcţia apropierii dintre Bisericile creştine. Dar există şi dificultăţi pe plan ortodox.

Patriarhul Alexii (al II-lea al Moscovei şi al întregii Ruşii) este recalcitrant în a recunoaşte primatul patriarhului de Constantinopol, Bartolomeu I, şi în acelaşi timp nu-i iartă Vaticanului activitatea diocezelor catolice din fosta URSS. La Ravenna reprezentanţii ei au abandonat reuniunea fiindcă Biserica ortodoxă din Estonia se alăturase patriarhiei ecumenice de Constantinopol.