Un clujean a rămas fără titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989

Președintele României a semnat, recent, 11 decrete privind retragerea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989. Printre acestea se numără și Mircea Chincişan, din Turda, față de care instațele au stabilit calitatea de colaborator al Securității.

Demersul președintelui Iohannis față de Mircea Chincişan vine după la propunerea Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 și al Comisiei parlamentare a revoluționarilor din Decembrie 1989. Din documentele Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității reiese că Mircea Chincișan, mecanic de întreținere la Teatrul din Turda, a fost recrutat de securitate cu numele conspirativ „Mirel”, în scopul supravegherii în „Artă Cultură” și pentru „asigurarea punctelor vulnerabile din cadrul statului de stat Turda”, la aceeași dată semnând un angajament olograf
Conform statisticilor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), în august 2020 erau 13.330 de beneficiari ai indemnizației acordate conform Legii nr. 341/2004, iar indemnizația medie a fost de 1.823 de lei. Corpul de Control al Guvernului a descoperit mai multe nereguli în dosarele persoanelor care beneficiază de aceste titluri de revoluționar, în perioada 1990-2014, în urma unei investigații din ianuarie 2015.
Conform datelor de atunci, în total, din 1992 până în 2014, statul a plătit peste 3,2 miliarde de lei pensii și indemnizații acordate deținătorilor de certificate de revoluționar sau de urmaș al unui erou-martir al Revoluției din 1989, pe lângă alte beneficii sociale. În 2014, numărul beneficiarilor acestor plăți se ridica la 11.433.

Articole din aceeasi categorie